De 1 Iunie, copiii, alături de părinți și bunici, sunt așteptați de la ora 10:00, la sediul central al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, la evenimentul „Japonia departe-aproape de Bacău”.
Evenimentul se va desfășura astfel:
demonstraţie de arte marţiale japoneze
atelier de ikebana
scurtă introducere în lumea haiku-ului, prezentări de carte
prezentări power point, invitaţi şi surprize pe care coordonatorii proiectului au ales să nu le dezvăluie anterior.
Scopul proiectului este acela de dezvoltare a culturii generale şi interesul lor pentru lucurile frumoase cum ar fi artele marţiale japoneze, ikebana, haiku-ul şi multe altele, descoperind în acelaşi timp o lume interesantă şi fascinantă.
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în 2017, pentru prima dată ziua de 1 iunie este nelucrătoare. Camera Deputaţilor a adoptat, în luna octombrie, legea prin care Ziua Copilului devine zi liberă nelucrătoare pentru români.
Activități pentru copii de 1 Iunie:
Copiii şi părinţii vor putea intra gratuit, de Ziua Copilului, la Castelul Corvinilor, Grădina Zoologică şi ştrandul din municipiul Hunedoara, dar se vor putea plimba şi cu trenuleţul de agrement, a anunţat luni autoritatea locală.
Potrivit Primăriei Hunedoara, cele trei obiective vor funcţiona după programul obişnuit, adică 9:00 – 20:00 pentru ştrand şi Muzeul Castelul Corvinilor, respectiv 10:00 – 19:00 în cazul Grădinii Zoologice.
Tot de Ziua Internaţională a Copilului va fi pus în funcţiune şi trenuleţul de agrement din municipiul Hunedoara, după ce acesta a trecut printr-un amplu proces de reparaţie capitală.
Trenuleţul va circula în jurul Parcului Tineretului, cu plecare de pe bulevardul Rusca, între orele 11:00 – 18:00. Pe 1 iunie, călătoriile vor fi gratuite, după care trenuleţul va circula doar sâmbăta şi duminica, iar o călătorie va costa 2 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi.
Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului, astăzi, între orele 9:00 şi 18:00, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Vor putea fi vizitate Parcul Regal, Satul Regal, Muzeul Automobilului şi Magazinul de Suveniruri, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.
În Constanța, în schimb, activităţile ce urmau să se desfăşoare în aer liber cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, au fost reprogramate pentru 5 iunie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi” se va desfăşura sâmbătă, 5 iunie, de la ora 11:00. La aceeaşi oră, vor debuta activităţile organizate în Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia. Participanţii se vor bucura de momente artistice, jocuri pe plajă, concursuri şi întreceri de baschet în familie, demonstraţii de zumba, aerobic şi dans sportiv, curse de alergat cu cărucioare pentru copii şi cărucioare de cumpărături.
Cursul de caiac susţinut de elevii de performanţă de la L.P.S „Nicolae Rotaru” Constanţa la Baza Nautică din Parcul Tăbăcărie va avea loc tot sâmbătă, de la ora 16:00.
Zeci de lucrări de pictură şi grafică realizate de elevi din şcolile din judeţul Dolj sunt promovate în aceste zile de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) printr-o expoziţie de pictură organizată în holul instituţiei, dar şi printr-un film realizat pe melodia „O lume minunată” şi postat pe reţelele de socializare.
De 1 Iunie, craiovenii sunt invitaţi în Piaţa „Mihai Viteazu” să îi susţină pe copiii care vor realiza diverse opere de artă în aer liber şi să le aprecieze lucrările.
De asemenea, o serie de spectacole de teatru, vernisaje, concerte, ateliere de creaţie sau tururi ghidate vor fi organizate de instituţiile culturale din Capitală cu prilejul zilei de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului.
Joi, 1 iunie 2017, Corul de Copii Radio invită copiii, părinţii şi bunicii la un adevărat maraton muzical, care va traversa câteva dintre cele mai importante evenimente şi festivaluri organizate în Capitală de Ziua Internaţională a Copilului.
Astfel, pe 1 iunie, de la ora 11:00, Corul de Copii Radio este invitat să concerteze pe scena mare a festivalului Cişmigiul Copiilor, ediţia cu numărul 16, organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Având ca personaje principale ale zilei teatrul, muzica şi dansul şi în program o serie de activităţi educative, ateliere, jocuri şi concursuri, desfăşurate în Pacul Cişmigiu din Bucureşti între orele 11:00 şi 21:00, Cişmigiul Copiilor a fost inclus în acest an pe agenda evenimentelor cuprinse în candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Sub conducerea dirijorului Voicu Popescu, Corul de Copii Radio va susţine un program muzical – supriză, cu piese din repertoriul internaţional inspirate de magia copilăriei.
Din Cişmigiu, Corul de Copii al Radiodifuziunii va ajunge, tot pe 1 iunie, la ora 17:30, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, unde va cânta în cadrul festivalului Cea mai Itsy Bitsy Zi Liberă Naţională. Evenimentul, organizat de Itsy Bitsy cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 din Bucureşti, va cuprinde ateliere de creativitate, activităţi sportive, jocuri şi concursuri.
Sărbătoarea muzicală a copilăriei va continua până pe 3 iunie, când Corul de Copii Radio va urca pe scena Festivalului Copiilor, ediţia a V-a, un eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS. Concertul Corului de Copii este programat începând cu ora 15:00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.
Corul de Copii Radio
În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio. În 2015, Corul de Copii Radio a cântat pe în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului. În toamna anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului George Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă. Ansamblul s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi. Pe 2 septembrie, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului simfonic, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister.
În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale – Let the Peoples Sing, un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.