Povestea lui Gheorghe Lăcătușu, veteran, care a luptat în Al-Doilea Război Mondial.
Publicat de Gabriel Stan, 7 mai 2021, 12:33
“Când înspre ziuă s-au potolit toate zgomotele, într-un fund de tranșee, o voce guturală și baritonală, gravă a început întâi domol, apoi mai tare să cânte Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…la care s-au adăugat alte voci ca să formeze la un moment dat un cor întreg pe linia frontului.
Era a 3-a zi de Paști, pe data de 9 mai 1945. A fost renaștearea noastră a celor care am reușit să supraviețuim.” (Gheorghe Lăcătușu)
Gheorghe Lăcătușu a luptat în cel de Al-Doilea Război Mondial, iar acest reportaj conține povești și întâmplări din Cehia, de Ziua Victoriei.
A fost fiul lui Dumitrașcu Lăcătușu, care a trăit până la 108 ani și care a fost ultimul supraviețuitor dintre veteranii din Primul Razboi Mondial. Lui Dumitrașcu Lăcătușu i-au mai lipsit aproximativ 5 luni ca să acopere cu viața sa 3 secole, fiind născut în 1891 și murind în 1999.
Gheorghe Lăcătușu a fost o persoană multivalentă, militar, poet, muzician, muzeograf, iar în casa lui de pe Vatra Luminioasă își organizase un adevărat muzeu de front. A plecat dintre noi în 2010.
“Realitatea este însă alta. Patria recunoscătoare ne-a dat afară. Toți cei care au fost ofițeri ai armatei și care s-au străduit să fie la înălțime au fost dați afară din cadrele active pe considerente, bineînețeles, politice.
Cu timpul, unii dintre ei au fost reactivați, dar marea majoritate a rămas pe afară, lucru care a avut consecințe nefaste asupra întregii noastre vieți.” (Gheorghe Lăcătușu)
Urmăriți un reportaj inedit realizat de Cristian Dumitrașcu despre viața unui veteran de război pe front și după revenirea pe teritorul țării.