Florian Bichir: „Viaţa actuală ne împiedică uneori să ne gândim şi la strămoşii noştri, la coloana vertebrală a acestui popor, la oasele pe care chiar România e zidită şi pe care noi am moştenit-o astăzi”
Publicat de Gabriel Stan, 17 iunie 2021, 12:01
Joi, 10 iunie a fost Ziua Eroilor. Smnificaţia acestei zile atât de importante pentru orice naţiune a fost unctul de plecare al interviului acordat de conferenţiarul universitar doctor Florian Bichir, de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, colegului nostru Cristian Dumitraşcu.
Cristian Dumitraşcu (reporter): Domnule profesor, bine aţi venit la „Subiectul săptămânii”!
Florian Bichir: Vă mulţumesc din suflet de invitaţie, sunt chiar onorat.
Cristian Dumitraşcu (reporter): Este o dată în an Ziua Eroilor, Înălţarea. Este o meteahnă a poporului român că îşi aminteşte doar o dată în an de eroi?
Florian Bichir: Probabil că e o meteahnă, dar nu cred că o au doar românii. Viaţa actuală, care e foarte agitată, ne împiedică uneori să ne gândim şi la strămoşii noştri, la coloana vertebrală a acestui popor, la oasele pe care – nu folosesc o figură de stil, nu sunt poet – chiar România e zidită şi pe care noi am moştenit-o astăzi.
E ca și cum ţi-ai uita bunicul, bunicii. Cred că avem o moștenire culturală și mai ales militară de apreciat și de respectat totodată, pentru că – dacă îmi permiteţi, că sunt istoric – pacea după Primul Război Mondial, se vorbește de România Mare, Tratatul de la Versaille obligă din punct de vedere militar, iată că suntem la „Jurnal Militar”, ţările semnatare să aibe grijă de osemintele celor căzuți, indiferent de naționalitate.
România a fost prima care a recunoscut acest lucru și a pus în aplicare din 1919, înfiinţând cultul eroilor, că în mod normal, aţi văzut, sunt şi categorii de arme. Te gândeai la un războinic, la un balaur, la Sfântul Corneliu – da? – soldat, la Sfântul Gheorghe, la cutărică.
Dar iată ce simbolistică frumoasă aleasă de noi – da? – de autoritățile vremii de atunci, care eu zic că erau destul de competente, şi au zis: nu, domnule, Ziua Eorilor să fie odată cu Înlţarea, că te ridici la cer. Mi se pare superb.
Cristian Dumitraşcu (reporter): Aţi vorbit despre Primul Război Mondial şi întrebarea este una retorică fără doar și poate, gândindu-mă la scena de la Mărășești, scena de luptă teribilă, în care militarii germani ai lui Mackensen, și apoi prin mărturia viitorului general Rommel, au fost de-a dreptul înspăimântați de ai noștri, care erau mult mai prost dotați, și de aici aș vrea să pornesc și să vă întreb: credeți că au fost eroii noștri, cei care au luptat și au scăpat sau cei care au luptat și au murit, oameni sub vremuri sau eroi de vocație?
Florian Bichir: Eroi de vocație, dar să nu uităm că până la urmă gloria aparține ţăranului român. Deci, la noi a fost o mică burghezie și până la urmă la opinca, cum îi zice soldatul român a ţinuta asta. Disperarea, imaginea cutremurătoare pe care mi-aţi redat-o, cel puţin…
Cristian Dumitraşcu (reporter): Şi cu vestita scenă cu „cămăşile albe”.
Florian Bichir: „Cămășile albe”, ofensiva „cămășilor albe”. A fost disperarea unui popor, dar în afară de asta vreau să vă spun – ca istoric – a contat foarte mult.
Noi pierdusem o grămadă de bătălii, ne refugiasem în Moldova, nu a fost doar disperare, dar a fost și îndemnul Regelui Ferdinand sfătuit, unii spun, de Regina Maria, alții spun de alții, nici nu mai contează.
În ciuda conservatorilor, mulţi dintre ei care stăteau la Paris şi ne /îndemnau/ la rezistență, promisiunea că va da pământ țăranilor. Ori legătura asta sacră, nu știu dacă există la alte popoare, a ţăranului român cu pământul său l-a făcut de neînfrânt.
S-a gândit: bă, dacă tot mor, las la ai mei acasă un petic de pământ. Demnitatea lui, până la urmă, răscolită şi promisiunea regelui că va da pământ a schimbat soarta războiului. E triunghiul de aur de care ne amintim în Primul Război Mondial, cum să spun, ca o glorie, ceea ce foarte frumos.
Ne salvează triunghiul ăsta de aur, Mărăști-Mărășești-Oituz, unde într-adevăr imarginea asta e colosală pe care aţi evocat-o dumneavoastră. Strategia germană şi militară, care e foarte prusacă, era aranjată, au înnebunit când i-au văzut pe oameni mergând aproape kamikaze împotriva mitralierelor germane în cămăși, gest aproape suicidal.
Au zis: bă, ce e cu românii ăştia?, dincolo de, hai să spunem, şi de strategia militară, pentru că au fost şi ruşi acolo, trebuie să o spunem. Indiferent de condiţiile actuale, nu putem ocoli istoria. Am avut şi divizii foarte solide acolo ruseşti, dar conducerea a fost românească şi a fost excepţională. Rommel de care aţi amintit, el participă la aceste bătălii în Primul Război Mondial, după care urmând să cerceteze tancurile, să ajungă marele feldmareşal de mai tarziu.
Dar încă o dată spun, România a fost salvată de ţăranul ăsta fără identitate. Avem generali şi strategici nemaipomeniţi la Marele Cartier, că asta e denumirea pe timp de război, dar pană la urmă gloria aparţine soldatului, opincii româneşti.
Cristian Dumitraşcu (reporter): Aş vrea să facem, către finalul interviului, un arc peste timp pe jerfa țăranilor, ţăranului român, despre care aţi spus, s-a clădit această situație de securitate absolut fără precedent pe care o trăim astăzi și – cum vedeți – situația de astăzi sau dacă nu ar fi fost jerfa celor de atunci, dacă atunci România nu ar mai fi fost?
Florian Bichir: O paranteză, pentru că aţi vorbit de trupe de intervenție, eu predau cursul de istorie militară la /unul din ani/. Vreau să vă spun, în ciuda cârcotașilor de astăzi, că teoria asta băgată de niște băieți, așa, că România nu a dus războaie în afara graniţelor e prostească.
Daţi-mi voie să vă reamintesc că independența României a fost câștigată prin victoria de la Plevna. Cu scuzele de rigoare, Plevna e în Bulgaria. Cine întreabă și în zilele noastre ce am căutat în Afganistan, îi răspund acelaşi lucru: ne-am dus unde ne-a trimis ţara, și securitatea națională a ținut și de aceste lupte.
Sunt recunoscuți, cu scuzele de rigoare nu vreau să par polemic, nu ştiu dacă România are o politică externă atât de bine agregată, dar unde te duci, bănuiesc că aţi fost și dumneavoastră peste tot în capitalele lumii, mai ales la Washington. Când spui de Armata Română, se ridică toţi în picioare.
Cred că diplomație, până la urmă implicită, a făcut armata, care e la o cotă enorm de ridicată și, cel puţin ăia de la Washington, se ridică în picioare, adică nu avem ce discuta cu germani, cu alte trupe combatante, cu.
Nu, aş spune acum că, deci, repet încă o dată, independenţa României a fost la Plevna, a trebuit să ne ducem şi să ne câştigăm acolo prin sânge. Nu puteam, nici Carol, nici autorităţile, în demnitatea noastră, să aşteptăm ca ruşii să-i bată pe otomani şi poate la masa negocierilor să, aşa ca, cum îţi cade câte o ciosvârtă, să ne facă şi pe noi independenţi…
Cristian Dumitraşcu (reporter): Nemaivorbind despre episodul Budapesta 1919.
Florian Bichir: Budapesta e singura capitală europeană care a fost eliberată de bolşevici, de către armatele române, 4 august 1919. Poate Măldărăscu trebuia făcut şi el mareşal, dar şi atunci erau jocuri politice. Încă o dată spun, e o zi înlţătoare, ne gândim că sunt în ceruri, că şi-au lăsat osemintele, reprezintă, dacă vreţi, ca o fundaţie la o casă.
Florian Bichir: Noi stăm pe jertfa acestor eroi – și să nu uităm – deci, cea mai frumoasă creație și maxima acestui popor din punct de vedere administrativ-teritorial, România Mare, vă reamintesc că a durat 22 de ani: 1918 – dacă luăm, luăm 1920, juridic aşa – 1940, deci visul nostru a durat 20 de ani, cum nu ne poate lua nimeni Basarabia, care, cum zicea Vieru, e ca un bebeluș înfășurat cu sârmă ghimpată. Eu îi spun România de Răsărit.
Cristian Dumitraşcu (reporter): Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.
Florian Bichir: Eu vă mulţumesc şi să dea Dumnezeu să îi odihnească şi să nu îi uităm.