80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial
Publicat de Gabriel Stan, 28 iunie 2021, 10:40
Pe 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, iar această intrare în război a fost marcată de vestitul ordin: “Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”.
Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu istoricul militar, colonelul doctor Florin Șperlea în care au dezbătut pe larg acest subiect extrem de important din istoria României.
“E o discuție faptul că un tribunal al poporului, pentru că trebuie să demontăm și acest mit care circulă, că Tribunalul Poporului controlat de ocupantul sovietic a luat o decizie și l-a trimis la moartea pe Antonescu.
Încă o dată: avem un exemplu în Franța, dacă vrei în oglindă, o țară democratică, unde sovieticii nu au ajuns și unde practic avem o situație similară cu mareșalul Philippe Pétain, care fusese aureolat în Primul Război Mondial, nu precum Antonescu, care era doar un ofițer de Stat Major, Pétain fusese comandant, deci un personaj foarte important pentru francezi și care este judecat și condamnat la moarte pentru perioada colaborării cu regimul nazist, ca lider al regimului de la Vichy.
Faptul că de Gaulle îi fusese comandant, îl știa, îi comută această pedeapsă din condamnare la moarte în închisoare pe viață, asta nu înseamnă că nu ar fi sfârșit în cele din urmă într-un ștreang precum cei de la Nuremberg, adică ce vreau să spun cu asta? În oglindă avem un stat democratic care decide că șeful guvernul de la Vichy trebuie condamnat la moarte pe crimele săvârșite în timpul mandatului lui”. Florin Șperlea