Aruncarea gunoiului ne va costa mai mult. O nouă taxă, din 2016
Publicat de Mihaela Costache, 18 august 2015, 17:20
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că de la 1 ianuarie anul viitor intră în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va majora la 120 de lei pe tonă în 2017.
Ministrul de resort a precizat că taxa care va fi percepută din 2016 se va aplica în paralel cu tariful de 15 euro încasat de administratorii gropilor de gunoi, iar banii obtinuţi vor merge către Fondul de Mediu.
În prezent nu se plăteşte nicio taxă de mediu pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, introducerea acesteia având ca scop descurajarea depozitării, a explicat ministrul mediului.
Ea a mai precizat că într-un viitor apropiat va trebui ca deşeurile să nu mai fie depozitate, ci colectate selectiv şi valorificate.