Vizită oficială a ministrului apărării în Regatul Maroc
Publicat de prosavioleta, 5 martie 2024, 11:25
Sonia Raicu (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr s-a aflat, în perioada 27-29 februarie, în vizită oficială în Regatul Maroc, la invitația omologului său Abdeltif Loudyi. Cei doi oficiali au semnat, la Rabat, acordul dintre Guvernele României și Marocului privind cooperarea în domeniul militar și tehnic, o premieră în relațiile dintre cele două țări. Documentul va asigura cadrul juridic al cooperării în domenii de interes reciproc, cum sunt industria de apărare, instruirea personalului în instituții militare și prin exerciții, medicina militară și securitatea cibernetică. Pe timpul întrevederii au fost abordate reperele semnificative ale agendelor de securitate din cele două țări, discuțiile concentrându-se pe situația din zona Mării Negre, din Africa și Orientul Mijlociu, precum și pe eforturile ambelor părți de asigurare a stabilității la nivel regional.