Violența domestică în perioada COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 14 aprilie 2020, 12:01

Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului, încercând să-l controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar.

În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică, care poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții.

Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie).

Totodată, specialistul afirmă că și abuzul psiho-emoțional este la fel de des întâlnit, cu toate că este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație.

„Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemănător al familiei de proveniență și consideră ”normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința.

Abuzul psiho-emoțional presupune: înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exemplu, utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură astfel încât să nu poată căuta sau cere ajutor”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare.

Abuzul sexual presupune:

• forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei;
• i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul;
• viol în fața copiilor;
• viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil;
• interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii;
• degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Nu în ultimul rând, practica abuzului financiar este tot mai răspândită în societatea actuală. Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară.

„Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme. Este considerat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exemplu tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?

Specialistul este de părere că micuții din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în aceeași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional.

Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie sau chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu?

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.

Riscurile principale identificate de psihologul Laura Maria Cojocaru în perioada izolării la domiciliu pot fi:

1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și ”calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrânge și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.
2. Ținerea la îndemână (astfel încât partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.
3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).
4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități – exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii – prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.
5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.

Abuzul emoțional poate fi mai grav decât cel fizic!

Publicat de Andra Radu, 27 noiembrie 2019, 11:56

Fiecare relaţie are un aport la formarea sau la deformarea noastră, iar o relaţie nesănătoasă ne impiedică să fim autentici. Relaţiile sănătoase sunt din ce în ce rare, deoarece oamenii se gândesc mai mult la ei, la interesele lor, la nevoile lor şi nu mai au timp sau dispoziţie să le asculte şi pe ale partenerilor.

În opinia psihologului Lenke Iuhos, greșeala cea mai frecventă pe care o fac majoritatea oamenilor este să își formeze mental imaginea partenerului ideal, iar atunci când vor cunoaște pe cineva să-l compare cu acea proiecție. Abia de atunci încolo vor apărarea problemele de relaționare, deoarece partenerul real va avea defectele lui în comparație cu partenerul ideal.

La început, pentru a nu-și subestima puterea de a decide corect, persoana în cauză va încerca să nu ia în seamă aceste discrepanțe, se va autominți, iar în timp toate aceste frustrări autoinduse vor escalada până în punctul în care îi vom pedepsi pentru că nu sunt perfecți: unii devin agresivi, alții joacă rolul de victime, alții sunt absenți în propria relație, alții caută vieți paralele etc. Astfel de tipuri de comportamente dau naștere la diferite tipuri de abuzuri, nu atât fizice, cât mai ales emoționale.

Abuzul emoțional poate fi mai grav decât cel fizic

„Abuzul emoțional este o realitate trimisă dintr-o generație în alta, în zilele noastre tolerată încă în tăcere. Nu se vorbește despre ele crezând că sunt mai ușoare decât abuzurile fizice și se poate trăi cu ele. De foarte multe ori ne întâlnim cu abuzul emoțional în familie, în cuplu, în relația cu părinții, părinții în vârstă abuzați de copii lor adulți, situații în care suntem abuzați la serviciu de colegi, de șefi etc.”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Persoanele abuzate ajung să nu mai conștientizeze pericolul

„Persoana abuzată se simte foarte neînsemnată, foarte vinovată, caută să repare lucrurile într-un mod sau altul, începe să creadă că nu are nevoie de respect, se îndoiește de sănătatea sa mentală, abandonează acele comportamente de grijă proprie a echilibrului emoțional. Victimele abuzului emoțional de multe ori nu conștientizează ce se întâmplă cu ele, chiar o viață întreagă trăiesc așa căci li se pare o normalitate și astfel tolerează abuzul, pentru că sunt deja familiarizați cu el chiar din copilărie. Acest lucru este cauzat de faptul că nu știu ce înseamna dragostea fără jigniri, fără ironii, fără glume proaste, fără descurajare, fără umilire, fără stres etc.”, spune psihologul Lenke Iuhoş.

Cel care abuzează îți alege bine … „victima”

„Aceste perioade de abuz sunt ciclice, deoarece abuzatorul nu va adopta acest tip de comportament non stop. Va trece printr-o perioadă intensă în care-și va abuza partenerul, apoi se va potoli și totul va deveni la normal, apoi va mai continua o nouă serie de abuzuri emoționale. Va știi mereu când să se oprească astfel încât să nu depășească o limită a suportabilului, va relua o perioadă de calmitate, iar apoi îți va continua tirul de insulte asupra partenerului. Pentru că nu a dus niciodată abuzul la extrem, partenerul are tendința de a ierta sistematic aceste crize în cuplu, va acorda de fiecare dată o nouă șansă, iar suferința se va amplifica de la an la an”, menționează psihologul Lenke Iuhoş.

Cum să creștem copiii să nu devină adulți abuzați?

Întrucât pattern-ul comportamental al celui care abuzează se dezvoltă încă din copilărie, psihologul Lenke Iuhoş ne oferă câteva sfaturi despre cum să ne creștem copiii astfel încât să nu devină adulți abuzați.

Un copil crescut puternic este copilul crescut cu sentimentul de valoare personală.

„Dacă vom crește un copil puternic, acesta se va simți un om iubit pentru ceea ce este el cu valorile și defectele lui. Nu va fi valoros pentru că ia note bune la școală sau pentru că își ascultă părinții, ci va avea încredere în el în orice face. În momentul în care copilul crește, căldura iubirii necondiționate, care nu exclude disciplina, învățarea, exersarea unor activități de viață, acesta devine empatic, iubitor, atent la valorile lui și ale celor din jur. Un copil puternic, dacă va fi atacat la valorile sale personale, nu se va lăsa jignit, devalorizat sau umilit. El își va proteja valoarea singur, căci știe că în depărtare e respectat și iubit”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Un copil crescut cu resurse este un copil care face față abuzului mult mai bine.

„Resursele reprezintă puterea noastră interioară de a ne ridica în ciuda dificultăților, chiar și după ce ai fost rănit foarte puternic. Un copil care știe ce poate să facă și care sunt abilitățile lui cele mai înalte, care conștientizează că mai are multe de învățat și de descoperit în viață, care știe când e moment să ceară ajutorul și când se poate descurca independent, va avea întotdeauna un pilon de sprijin, va fi mereu ancorat bine în realitate, va fi prezent în societate, va comunica sănătos atât cu adulții, cât și cu copiii”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Un copil expus la diferite situații de viață va fi mai greu de păcălit.

„Trebuie să le dăm voie copiilor noștri să se confrunte cu diferite situații din viață astfel încât să capete experiență și să învețe cum să gestioneze singuri diferite situații. Desigur, totul trebuie asistat și monitorizat de părinte, dar un minim de autonomie trebuie să-i oferim”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!

Publicat de Andra Radu, 4 aprilie 2019, 12:40

Școala este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar, din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.

Sursa foto: www.commons.wikimedia.org

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Acest comportament nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. Formele abuzului de tip bullying sesizate au fost: jigniri, sarcasm, loviri, îmbrânciri, denigrare sau insulte.

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic și are trei caracteristici:

• Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
• Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
• Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat.

De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat.

Sursa foto: www.flickr.com

Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Victimele abuzului și violenței au fost în proporție de 51.86% băieți și 48.14% fete.

• 62,48% dintre copiii supuși abuzului au provenit din familii nucleare;
• 35,51% din familii monoparentale, familii extinse și familii adoptatoare;
• 2,01% din centrul de plasament.

70,1% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți, iar nevoile de consiliere indicate au fost:

• 29,47% probleme sentimentale sau legate de aspectul fizic, identitate, temeri sau probleme legate de relaționare;
• 27,91% îmbunatățirea relației cu părinții;
• 22,14% nevoia de comunicare cu ceilalți (părinți, alți copii, rude) pe aspecte de interes conform vârstei;
• 20,48% probleme comportamentale (consum de alcool, stupefiante sau tutun, discriminare privind probleme medicale, auto-mutilare, gânduri/tentative suicidare).

Sursa foto: www.shaw.af.mil

Cele mai multe beneficii în ceea ce privește eliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:

• Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
• Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
• Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
• Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.