Accident cu trei victime, din cauza vitezei, la Dubova
Publicat de Mihaela Costache, 10 aprilie 2017, 13:00
În această după-amiază, pe fondul neadaptării vitezei, un conducător auto a părăsit carosabilul, ieșind în decor în zona Golf, localitatea Dubova, județul Mehedinți. În mașină se afla o familie alcătuită din mamă, tată și un copil de 5 ani care a suferit un traumatism cranian. Pentru îngrijiri, tatăl și copilul au fost transportați la UPU Craiova, iar mama la UPU Drobeta Turnu-Severin.
Pentru evitarea accidentelor de circulație, polițiștii recomandă atenție sporită, adaptarea la condițiile de drum, respectarea vitezei de deplasare.
Ada Botezan – Radio Resita