Conacul Picasso a fost vândut
Publicat de adinaiftime, 13 octombrie 2017, 09:00
Ultima locuință în care a trăit celebrul pictor spaniol, situată în Mougins, o localitate din sudul Franței, a fost cumpărată cu 20 de milioane de euro de un om de afaceri neozeelandez.
Totul s-a întâmplat în cadrul unei licitații ce a avut loc la un tribunal din Grasse.
Povestea acestei vânzări nu s-a încheiat însă, deoarece cumpărătorul are la dispoziție două luni pentru a găsi fondurile necesare parafării tranzacției.
„Rayo Withanage este proprietar începând de astăzi, dar trebuie să achite suma în următoarele două luni”, a confirmat Maxime Van Rolleghem, avocatul băncii olandeze Achmea Bank.
Conacul Notre-Dame-de-Vie are o vedere către muntele Estérel şi golful din Cannes.
Locuinţa are în total 1.700 de metri pătraţi, un teren de mai mult de 3 hectare cu piscină, teren de tenis și anexe.