Publicat de adinaiftime,
29 septembrie 2017, 09:40
Aproximativ 15% dintre deţinuţii încarceraţi în Penitenciarul Satu Mare refuză participarea la programele de reinserţie socială şi formare profesională.
Purtătoarea de cuvânt Simona Galiş afirmă că aceştia sunt deţinuţi care nu mai ţin legătura cu familiile, iar când sunt eliberaţi nu au unde să locuiască. Cei mai mulţi sunt cazaţi temporar în Adăpostul de Noapte:
Avem numeroşi deţinuţi care nu pot sau nu doresc să se integreze. Cei mai mulţi sunt deţinuţii care nu beneficiază de sprijinul familiei, iar la ieşirea din Penitenciar se trezesc nu doar fără un loc de muncă, ci şi fără un acoperiş asupra capului. Noi îi sprijinim încă din detenţie cu actele de identitate, iar când ies îi îndrumăm spre Adăpostul de Noapte, unde sunt acceptaţi doar temporar. (Simona Galiş)
La intrarea în Penitenciar fiecare deţinut este evaluat în scopul identificării problemelor cu care se confruntă. Cele mai mari probleme nerezolvate se regăsesc la deţinuţii care nu au familii sau pe care aparţinătorii refuză să-i caute.
Ceea ce este cu adevărat valoros în viaţă nu face altceva decât să se multiplice continuu atunci când estedăruit. Cu cât vom dărui mai mult cu atât vom primi mai mult. Vă invităm să o cunoaşteţi astăzi pe Natalia Lazăr, jurnalist TVR, o tânără care a început de mult să dăruiască, primind până acum nenumărate recompense sub formă de hrană pentru suflet.
Natalia este iniţiatorul multor campanii de ajutorare şi crede că avantajele de care beneficiază de când se implică în acte de caritate depăşesc alte satisfacţii personale trăite până acum. „Îmbrăţişează-i pe cei din frig”, „O altfel de zi a îndrăgostiţilor”, „Omul, cel mai bun prieten al câinelui” sunt doar câteva din campaniile de suflet susţinute şi iniţiate de Natalia Lazăr, implicată, de asemenea şi în numeroase acte de voluntariat.
Natalia Lazăr a dăruit, anul acesta, clipe de bucurie copiilor aflaţi în situaţii sociale dificile. Campania de colectare a jucăriilor demarată în luna ianuarie s-a numit “O altfel de zi a îndrăgostiţilor” şi a prins contur după ce o fetiţă de la Adăpostul de Noapte din Tg-Mureş a primit în dar alimente şi îmbrăcăminte, însă printre cadouri şi-ar fi dorit să regăsească şi jucării. Natalia Lazăr a decis că este necesar să se întoarcă la adăpost pentru a-i dărui fetiţei jucăriile mult dorite.
O simplă întrebare avea să dea naştere campaniei de colectare a jucăriilor intitulată “O altfel de zi a îndrăgostiţilor”, care s-a încheiat pe 14 februarie, ziua de naştere a Nataliei: “Ce îţi doreşti să primeşti de ziua ta? Nu-mi mai doresc nimic pentru mine, am tot ce vreau, am sănătate, am un acoperiș deasupra capului, un loc de muncă, familia și prietenii lângă mine. Oare de ce mi-am dorit lucruri superficiale atâția ani la rând? I-am rugat pe cei apropiați să cumpere jucării şi dulciuri. Nu pentru mine, pentru copiii “necăjiți”, a fost răspunsul Nataliei Lazăr.
O campanie de ajutorare a necuvântătoarelor s-a încheiat recent, în luna februarie, fiind denumită “Omul, cel mai bun prieten al câinelui”. Scopul acestei iniţiative a fost acela de adunare de fonduri necesare asigurării hranei pentru o serie de adăposturi pentru câini.
Dacă alegi să fii voluntar, cu siguranţă vei reuşi să îţi infrunti temerile şi să îţi dezvolţi noi abilităţi şi competenţe. A fi sau a nu fi voluntar? Ne răspunde la întrebare Natalia Lazăr, care este voluntar în organizaţia “The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României“, condusă de buzoianca Ileana Cunniffe Băiescu.
Darurile materiale sunt cele despre care credem că ne bucură cel mai mult, însă o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci când dăruim ceva celorlalţi. Timpul poate fi uneori cel mai preţios “lucru” pe care îl putem dărui unei cauze. Natalia Lazăr ne invită să ne implicăm, să investim timpul şi energia în activităţi de ajutorare.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.