Cătălin Tomescu: Militarii cu asta se ocupă, să apăre țara, pentru ca dumneavoastră să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște. Pentru asta avem nevoie de condiții de securitate asigurate

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 19:42

La interviul săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, cel care a analizat în toată această perioadă de la începutul războiului, situația din Ucraina și intervențiile militare ale Rusiei.

De această dată subiectul discuției a fost cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și cu ocazia zilei NATO – 75 de ani de la înființare.

Generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu este unul dintre cei mai reprezentativi comandanți ai perioadei de preaderare și aderare la NATO, cu stagii de comandă completă de la nivel batalion la comandant de divizie în țară, până la funcțiile de locţiitor al Corpului NATO de reacție rapidă de la Istanbul și comandant al Corpului multinațional de Sud-Est de la Sibiu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Acea perioadă de parteneriat, acea perioadă de optimism și de efervescență, așa cum a fost ea înainte de 2004, este una pe nedrept atât de puțin cunoscută. Eforturile care s-au făcut atunci au avut o importanță chiar mai mare decât ne putem noi închipui.

Cătălin Tomescu: La vremea respectiv erau 19, că au fost 16 până în ’89, după aia cei trei intraţi, 19 și urmam noi. Am venit șapte atunci, dacă aduceți aminte, șapte țări şi ne-am făcut 26. Păi, 26 de țări, când vorbim să trecem la ofensivă, trebuie să înțelegem toți un lucru; când vorbim că trecem la apărare trebuie să înțelegem toţi un lucru; când vorbim că facem un raid pentru toți trebuie să fie la fel.

Deci înseamnă că arta militară o aplicăm toți consecvent şi o înțelegem și ne înțelegem între noi ca să știm, nu unul să o ia la dreapta și unul la stânga din cauza faptului că nu avem aceeași concepție despre acel procedeu, formă de luptă sau procedeu de luptă sau acțiune militară în sine. Spuneam că după ’97, s-au luat la nivel politic, la DPAPRI, s-au luat elementele civile și politico-militare, că trebuia să le rezolve ei, iar noi, cu trupa, am început să le rezolvăm pe ale noastre.

Nu numai eu, toți care am fost puși. Generația aia care am luptat fiecare comandant de batalion, batalion de căști albastre, ulterior a apărut batalionul româno-ungar, unde chiar eu am fost ofiţerul planificator pentru primul și al doilea exercițiu, după aia a fost batalionul TISA de la geniu, unde n-am fost implicat, după care am luat SEEBRIG, care a trebuit să-l operaționalizez și am avut un an jumate să-l operaționez şi cu acel batalion am condus o aplicație în 2002, uriașă la vremea respectivă, JOINT, condusă de JFC NAPLES, Comandamentul de la Napoli, i-a zis Cooperative Partner 2002, deci ani nebuni, ce să vă spun? Dormeam puțin, veneam și sâmbăta și duminică la serviciu…voiam să demonstrăm că putem.

Se crease un entuziasm și o atmosferă în toate structurile care eram conexate la programele de parteneriat pentru pace și la Membership Action Plan care ne făcea să nu stăm cuminți până nu ne atingem obiectivul și până ce nu îndeplinim toate criteriile alea care veneau la evaluare. Al doilea element important care trebuie subliniat au fost misiunile din 2001 în Afganistan, 2003 în Irak.

Una din deciziile majore care au contribuit la accelerarea și la convingere aliaților că România nu e numai un consumator de securitate, ce și un generator de securitate a fost că ne-am implicat de la început în aceste două misiuni și ne-am implicat cu calitate. Bineînțeles, am și pierderi, că la război se întâmplă, Dumnezeu să-i odihnească pe cei duși, dar ideea e că a fost o treabă nemaipomenită, o dată că am dovedit că putem.

Să nu uităm că în ambele teatre de operație în afară de desfășurarea în teatru efectiv, adică prima etapă, ulterior noi ne-am autosusținut acolo. Cele trei-patru Hercules-uri care au rămas, trei, care ulterior două, până să vină Spartanurile, dar ne-am susținut.

Bine, am mai apelat și la forța de transportat strategic a NATO de la baza de la Papa, unde plăteam ore, dar nu contează, ideea e că am reușit.

Eu personal am fost în Angola la rotirea din 98 cu C-130, 23 de ore la adus și 24 la întors, că am avut vând în față, cum mi-a zis mie pilotul. Revenind, asta a contribuit mult la imagine, mult și stați, că știa chiar pot, au luat-o în serios. Şi al treilea lucru important care am lucrat trei ani la Bruxelles, între 2009-2012, la vârful piramediei, ăla e nivel strategic, într-adevăr, ca locţiitor al reprezentantului militar, plus trei ani în Turcia, la Istanbul, ca locţiitor al comandamentului Corpului de reacție rapidă.

Plus acuma, înainte de pensie, doi ani am fost comandantul Comandamentului acestui corp, unde i-am dat drumul, practic. Mai sunt de făcut, dar i-am dat startul, ca să spun, a fost continuitatea; de regulă, noi uneori ne lăsăm pe tânjală, știți, hai, mă, că se poate și așa.

Încă mai avem în anumite elemente, dar numai că și în domeniul ăsta decizia politico-militară și determinarea leadership-ului la nivelul ministerului, atât civilă, ministru, și militari, cei care au condus armata, a rămas, în sensul că nu ne-am oprit numai la nivelul ce am făcut până în 2007. Păi, vă spun eu, în 2007 am avut doar Brigada 282 Infanterie Mecanizată, certificată NATO.

Vă spun că eu am fost comandant. A fost singura din centrul și estul Europei. Încă o dată, munca e a oamenilor, că aici, să se înțeleagă, nu vorbim despre mine, doamnelor și domnilor, aici vorbim de oameni. În spatele unor comandanţi sunt niște sute de oameni, mii de oameni care muncesc.

Numai că tu ești fața, că nu poate să ia interviu la 4000 de oameni, 3628 aveam în vreme aia. Cam asta e treaba. Eu am muncit. Toată armata a muncit, că unii trebuiau să dea bani, unii trebuiau să achiziționeze tehnică ș.a.m.d. După 2007 au fost niște succese și la aviaţie și succese și la marină. În 2012, în afară de ‘Active Endeavour, Marina a trimis un vapor la operițiunea „Ocean Shield”, pentru ascultători, cea care s-a desfăşurat în Somalia, unde atacau pirații nave. Mare lucru să trimiți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Era comandant de nave actualul șef al Statului Major al Forţelor Navale.

Cătălin Tomescu: Da, da. Adică, în toate domeniile, să nu se înțeleagă că numai uscatul, după care am venit, s-au continuat misiunile din Irak și Afganistan. În 2014, vă aduceți aminte, s-a oprit prima etapă Afganistan, Irakul în 2009, iar vin la mine, dar asta mi-a fost soarta. Am fost ultimul general român, au fost cinci generali români în Irak, ca directori ai forțelor coaliției, și eu, ulterior, după ce s-a destrămat coaliția, am devenit locţiitorul șeful Direcției planificare strategică în Irak și am închis misiunea în Irak, în anul 2009.

Vă și spun ce, România a fost pe 4 iunie și am fost înlocuit la vremea respectivă, care a rămas cu trupele pentru readucerea în țară, redeployment, cum i se spune în tehnologia NATO, până la 1 septembrie, așa a fost planul. Şi s-a închis după aia; în 2014 s-a închis primul Afganistan, care ulterior s-a închis în 2021. Deci altă continuitate. Am rămas cu aliații, n-am zis, bă, mulțumim, am intrat gata, acum vă descurcați fără noi, că puteți. O altă treabă de continuitate după evenimentele din 2014, România a fost unul dintre promotorii activi la nivel politico-militar al implementării unor măsuri de reasigurare, cum i-au spus ‘reassurance measures’.

Pentru cei care știu și vor să știe mai mult, a fost summitul dn Țara Galilor din 2014, summitul NATO, și summitul de la Varşovia din 2016, unde s-a stabilit crearea battle grupurilor numai în flancul nordic. Ulterior, după 2022 și la noi. S-a stabilit implementarea conceptului de NFIU – NATO Force Integration Unit, adică forțele de integrare NATO în țările de pe flancul estic, unde noi l-am operaționalizat în 2015.

Cătălin Ticulescu, D-zeu să-i ierte, a fost primul comandant. Tot în anul ăla, România a declarat că își oferă capabilități militare și prin efort național combinat cu suport, sprijinul NATO, să creăm o divizie multinațională, un comandament de divizie multinațională. A fost comandamentul Diviziei 1. Când am terminat cu divizia multinațională, ne-am dat seama că suntem în măsură și avem curaj, şi ce s-a întâmplat în 2018-2019 a zis, până la război, a zis ‘domnule, suntem în măsură să creăm și un comandament de corp multinaţional de trei stele. De ce? Pentru că structura de forțe a NATO nu are divizii, are corpuri de armată. Erau 9 până atunci și noi suntem al 10-lea, și s-a aprobat. Ei, cam astea sunt argumentele mele ca să spun că, continuitatea a rămas o constantă și de-aia România are o poziție serioasă acolo. Să vă spun, tot la fel pentru ascultători, poate pare puțin. Păi da, dar în comitetul militar al NATO sau când primeam sarcini de la România, la un moment dat, prin 2010, devenisem a doua contributoare, că eram, am fost și pe locul opt și pe șapte, la un moment dat, șase, la un moment dat, patru.

Ulterior, când a început retragerea, 2011, ceva de genul ăsta, îmi cer scuze, nu știu exact anul, dar, atunci, în perioada aia, și la un moment dat noi aveam trei batalioane cu un comandament de brigadă și aveam 1.900 și ceva de oameni. Păi, aveai altă greutate. Păi, mai mare determinare decât asta și demonstrare a deciziei politice a României, de a rămâne și un contributor de securitate, nu numai un beneficiar al securității, nu ți-l dă decât trupa care și-a făcut treaba, nu mai vorbim și în alte misiuni care continuă și acum. Deci, cam astea ar fi argumentele mele vizavi de comentariul dumneavoastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, ne apropiem de final, nu înainte de a-i îndrepta pe ascultători către un punct care mie mi se pare, chiar dacă n-a fost cea mai înaltă funcție pe care ați ocupat-o în structuri NATO, este vorba despre Istanbul și voiam să vă întreb: cât de greu a fost drumul de la Topraisar la Istanbul? Și cât de mult v-au folosit experiențele, oamenii cu care ați lucrat, tenacitatea?

Cătălin Tomescu: Domnul colonel, eu am spus-o și o s-o spun atâta timp cât cineva mai e interesat de opinia mea. Le spun la tineri „nu mai săriți treptele”. Bineînțeles că fiecare dintre noi avem o bază genetică și așa mai departe, suntem dotați cu o anumită capabilitate de a conduce, o anumită capabilitate de a învăța, de a te adapta, anumite abilități și așa mai departe. Dar peste toate astea, și vorbesc pentru cei care vor direct să ajungă la ministere, direct să ajungă șefi de direcții, e valabil și la tineret.

Am întâlnit situații, 27 de ani, două doctorate, trei masterate, vrea să aplice director de serviciu la UE și am întrebat: „Uite, eu sunt angajator și te întreb ce știi să faci, ce spui? Păi, cum să mă întrebi? Păi te întreabă ăla. Bine, vrei pe funcția asta, dar ce știi să faci, ce te recomandă?” Știți cum era la B.D. la munte și la mare – „vocea și talentul”. Păi nu-ți contestă nimeni școala. Școala nu e suficientă, mai ales la armată. Armata e o structură piramidală. unul din elementele care îți asigură respectul e background-ul și experiența și capacitatea ta de comandă și control, lumea pe asta te urmează. Nu interesează pe nimeni câte diplome ai, vă spunem eu. Și acum, revenind, spuneam că fiecare avem un dat, problema e că ăsta trebuie cultivat și experiența asta, că treci prin toate, e ca la cărămizi la zid.

Dacă pui cărămizile așa cum trebuie, una după alta, potrivit tehnologiei respective sau procedurii respective, habar n-am, că nu mă pricep la astea, dar nu sari nicio etapă, zidul ăla va fi trainic și stă și îți dă putere până sus, să ții casa sau acoperișul. Dacă lași găuri în el, undeva, cândva se va dărâma. SMFT, 6 ani unde am învățat cum se învârte armata și de ce merge la stânga și nu merge la dreapta și cum se cheltuie banii și cum să capacitezi oameni și de unde se… erau bani care veneau pe fondurile, „force goals” se numeau, obiectivele forței, trebuia să știi să-i cheltui. Am învățat, că eram acolo, la vârf, și de aia am dezvoltat Topraisarul și așa mai departe. Nu neapărat… Bine, prin munca oamenior, dar am avut resursa necesară cu care să te dezvolți.

În fine, revenind, plecând de acolo, de la nivel de batalion multinațional în cadrul unei brigăzi multinaționale, după care trecând la Focșani, șef de stat major, locțiitor comandă brigadă, 6 ani de zile am muncit la Focșani să ducem acolo oamenii, tehnică venea nouă, am implementat tehnică. Îmi spuneați de proceduri, primul SOP din forțele terestre a fost făcut pe vremea când eram la Focșani. Am răspuns personal de ele, eram locţiitor pe vremea aia. Unul din oameni în echipă e actualul- la vremea respectivă maior – actualul șef al Forțelor Terestre, domnul general Ciprian Marin.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … Ciprian Marin.

Cătălin Tomescu: Eram peste toată echipa, numai că procesul de elaborare… era Marin și încă doi ofițeri cu care lucram în mod direct și ei își conduceau alte subechipe, cu care a reieșit acel document de procedură, după care de acolo am plecat Irak-Bruxelles, am văzut cum să învârte lumea la Bruxelles și de ce e așa și nu-i așa și cum se iau deciziile politico-militare la Bruxelles, că ăsta e rolul  de la cartierului general de la Bruxelles, după care am venit în România, am fost la J7, locţiitorul șefului Direcției instrucție și doctrină din armată și ulterior comandantul diviziei 1. Am închis și am trecut la Divizia multinațională și apoi am plecat la turci. Eh, normal că baza asta, tot ce am povestit eu până acuma, acei 15 ani de carieră m-au ajutat extraordinar, din 2000 până în 2015, când am plecat acolo. Acolo am n o perioadă extrem de grea… să nu creadă, mulţi s-ar putea să creadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … floare la ureche…

Cătălin Tomescu: Distracţie, floare la ureche, trai pe vătrai. Nu, nu e chiar așa. Am prins o perioadă destul de de grea,  de complicată din multe puncte de vedere și extrem de ambițioasă pentru acel corp care el a fost evaluat ca stat major de acțiune rapidă în operații care nu sunt Articol 5, specifice pentru forțele terestre, deci una peste alta susțin întrebarea dumneavoastră cu ideea pentru cei care ne privesc și sunt sau vor să îmbrățișeze cariera militară sau sunt deja pe anumite trepte: nu evitați, asumați-vă răspunderi cu curaj, să vă dea Dumneze și puțin noroc, că-ți trebuie puțin noroc.

Eu am avut să n-am evenimente majore, negative, care se pot întâmpla uneori, indiferent de poziția ta și de cât de mult te-ai pregătit, asumați-vă, fiți entuziaşti și nu săriți trepte. Plus că trebuie să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă, pentru că viitorul așa cum îl vedeți- nu vreau să sperii pe nimeni-este situația la granița noastră nu e roz deloc. Războiul continuă. Şi războiul din Israel încă nu are o luminiță la capătul tunelului pe care să o vedem.

Elementele crizei economico-financiare sunt anunțate aici, nu e domeniul meu, nu mă pricep dar sunt anunțate și elemente de genul ăsta. Prin urmare amenințările viitorului nu se diminuează, ori se întăresc, ca să nu spunem că se și multiplică.

Deci competențele și profesionalismul cadrelor militare sunt esențiale în pregătirea armatei pentru război. Cum a spus generalul Gheorghiţă: nu speriem pe nimeni, dar acesta e rolul armatei, pe timp de pace trebuie să te pregătești de război, ăsta e rolul nostru, ăsta e scopul, nu înseamnă că . Ştiţi ce a spus Sun Tzu, de exemplu acum 5000 de ani? Nu acum. A zis: o armată nu să construiește neapărat ca să câștigi un război, ci ca mai mult să-l previi. Deci ce a zis omul ăla atunci, acum se numește la noi ”deterrence” (n.r. descurajare) la NATO, tot NATO se pregătește. Eu am fost implicat în niște situații majore anul ăsta și în carieră la fel, dar ne pregătim numai ca să arătăm că avem capabilitate ca să-l facem pe eventualul inamic, în speță Federația Rusă, să nu-i treacă prin gând să atace o țară NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Descurajare.

Cătălin Tomescu: Asta-i toată problema, dar nu înseamnă că pregătirea trebuie să sperie pe cineva. Nu. Ne putem pregătit pentru cutremur, dar ce! își dorește cineva să vină un cutremur? Nu, dar trebuie să te pregătești că suntem într-o zonă unde poate să apară un cutremur major – mă rog, să vorbească specialiștii, că nu știu eu, n-am cunoștințele necesare să dau o dată estimativă – dar tu te pregătești ca să n-ai pierderi mari. Aici ne pregătim ca să ne apărăm țara și nu văd nimic rău în treaba asta.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi acum chiar că este ultima întrebare, ultima propunere, dacă vreți. Socotind tot ce ați spus dumneavoastră în interviu, tot ce s-a putut vedea în aceste zile la aniversarea a 20 de ani de NATO, pentru cei care se uită la noi de acasă, pentru așteptările pe care le au, pentru faptul că sunt bani de la buget care intră în armată – exact cum aţi spus trebuie să ne pregătim și nu trebuie să sperie pe nimeni – din punctul dumneavoastră de vedere puteți să îi asigurați pe oamenii care se uită de acasă că s-a făcut tot ce era și ce este cu putință ca noi, armata, să fim pregătiți să apărăm România?

Cătălin Tomescu: Ce pot să garantez este că sistemul militar al celor care purtăm uniformă, în proporție de 99,9% perioadă, toți am dori să fim cât mai buni. Dumneavoastră ca să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște, să faceţi afaceri, să vă vedeți de bătrânețe, pensionarii, tineretul să poate să învețe și așa mai departe, toate să fac numai când ai condițiile de securitate, apărare și independență a României asigurate.

Noi suntem ăia care cu asta ne ocupăm: ne pregătim ca să ne apărăm țara, să îl facem pe ăla să nu ne atace și să încercăm să asigurăm aceste condiții. Asta e cariera noastră! Nu trebuie să priviți numai partea goală a paharului, că multe nu se pot rezolva numai dacă dai la noi de la 2,5 la 1,5 și trebuie să înțelegem că numai așa se poate.

Achiziționezi și noi sisteme de care armata are nevoie pentru a asigura apărarea națională, o apărare națională eficientă și competitivă și efectivă. Războiul hibrid e peste noi și sunt mecanismele lui de informare și de manipulare care sunt efective și se văd. Păi, lasă-i pe ăia, ăia deja sunt plătiți să ne facă rău. Ne mai facem și noi rău singuri? Încă o dată, fără să speriem lumea, să vă răspund la întrebare, dar, mă rog, aţi pus-o pentru că e asaltul ăsta informativ din care văd că armata… luați aia cu pensiile nesimțite și așa mai departe? Păi, bine mă. dacă e 4.900 de lei media și s-a spus, asta e nesimțită? După 40 de ani de carieră? Eu m-am îmbrăcat în uniformă acum 44 de ani, dar nu m-am gândit niciodată la pensie, domne, decât în ultimele șase luni, când mi-a spus calculatorul: vezi că ieşi! Eu n-am muncit în armată pentru pensie! Dar m-aș bucura să am o pensie civilizată. Bine, eu am ajuns ce am ajuns, nu sunt eu cel mai reprezentativ, că am ajuns totuși general locotenent, am avut o carieră deosebită, dar cei ăla normalul? Păi, 4.900 e nesimțită? Păi despre ce vorbim aici? Păi, da’ eu am lucrat și la NATO și nicio țară nu are prevăzut așa ceva. La ei nici nu sunt discuțiile astea! În ce țară occidentală ați auzit că militarii au pensii nesimțite? NATO sau UE?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Deși sunt pensii militare și acolo!

Cătălin Tomescu: Păi asta e, că noi avem soldă de grad și funcție și noi cu asta ne-am ocupat! Dar cam asta e situația! Să blamezi e ușor. La distrus se pricepe tot prostul, cu construcția e mai greu! Dacă se gândește cineva că ceea ce vor să facă militarii nu e bazat și nu e angrenat în spiritul asigurării condițiilor cele mai bune de pregătire a forțelor, tuturor categoriilor de forțe pentru apărarea țării, greșește!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dle general locotenent, vă mulțumesc mult și vă mai așteptăm la „Interviul săptămânii”.

Cătălin Tomescu: Vă mulțumesc și eu. Mulțumesc de invitație. Să dea Dumnezeu numai bine la toată lumea!

20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord Atlantică

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 16:17

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și împlinirea a 75 de ani de la formarea Alianței Nord-Atlantice au fost marcate zilele trecute de către Ministerul Apărării Naționale printr-o serie de evenimente organizate în Capitală și în țară.

Miercuri, la Palatul Cercului Militar Național, va fi lansat evenimentul ‘România-NATO, 20 de ani’. Vor fi expuse fotografii care ilustrează participarea militarilor români în teatrele de operații, realizate de Agenția Media a Armatei, iar Muzeul Militar Național va prezenta o expoziție tematică.

Vasile Dîncu: Prin aceste prezențe în România a trupelor din SUA, Portugalia, Polonia, Belgia, Olanda și cu tehnica cea mai modernă, suntem din ce în ce mai apăraţi și mai implicați în interoperabilitatea cu întreg sistemul NATO

Publicat de Gabriel Stan, 17 octombrie 2022, 14:51

Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles o nouă reuniune a miniştrilor apărării în ţările membre NATO. Dincolo de ce a afirmat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei, în declaraţia de final a reuniunii, avem și alte decizii importante care s-au luat acolo, la Cartierul General al NATO, multe dintre ele care privesc în mod direct și România.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, ministrul apărării naționale, domnul Vasile Dîncu. Domnule ministru, bun venit la Radio, la „Jurnal militar” și la „Subiectul săptămânii”.

Vasile Dîncu: Bună ziua! Mă bucur foarte mult să comunicăm de aici, de la Bruxelles, unde sunt, într-adevăr, discuții interesante din domeniul militar, din domeniul politicii militare, a apărării. Au fost două zile foarte pline, foarte condensate, în care am avut chiar discuţii istorice. De fapt, sunt două elemente care configurează importanța acestui summit al NATO.

În primul rând, este cel al asigurării implementării deciziilor aliate de la Summitul de la Madrid, din iunie 2022. Este foarte important. S-a făcut o revizie în cele două sesiuni, de exemplu, ale Consiliului Nord-Atlantic, am discutat, am aprobat şi andosat o serie de documente care sunt importante şi care privesc direcţiile politice privind directiva politică pe 2023, evident, pentru planificarea apărării şi evident că am vorbit și despre pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, din 2023, pentru că direcţiile le-am trasat astăzi.

Deci, din perspectiva elementelor de strategie şi a elementelor executive, aș putea să spun că astăzi, temele principale ale celor două sesiuni ale Consiliului Nord-Atlantic au fost raportul ministerial de dimensiunea de descurajare şi apărare.

Aici, sigur că noul model de structuri de forţe, am discutat despre implementarea politicilor NATO în domeniul spațial, evaluarea rezilienţei, viziunea transformării digitale, de asemenea, despre planuri de implementare pentru armament în întărirea posturii de descurajare. Au fost elemente, să spunem, care au fost calde şi care țin de zona executivă și asta a fost foarte important pentru astăzi.

De asemenea, tot în această discuţie am avut o importantă sesiune în ceea ce privește direcţiile de fond care au privit adaptarea posturii de descurajare şi apărare, mai ales acest context al modificării situației din Ucraina, trecerea într-o fază nouă a războiului, la ameninţarea nucleară a statului terorist care a devenit Rusia în aceste zile. Au fost lucruri foarte importante.

Am avut o sesiune specială în ceea ce priveşte grupul Framework Nations Concept, grup condus de Germania, care a prezentat al şaselea raport și unde România are o contribuție foarte importantă. Am avut, de asemenea, semnarea unei scrisori de intenţii pentru o iniţiativă legată de un viitor scut antibalistic pentru Europa, o iniţiativă condusă, de asemenea, de Germania și care va fi în viitor configurată, în funcție de nevoile noastre, după un studiu concept la care lucrează câteva țări în acest moment, o iniţiativă la care s-au înscris, din prima, 14 ţări.

Europa va deveni o forţă şi în domeniul industriei şi în domeniul producţiei de infrastructură, a protecţiei infrastructurilor, pentru că o altă discuţie a fost legată de protecţia de infrastructură fizică, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în zona nordică, în sabotarea conductelor Nord Stream.

Cu siguranţă că am discutat aici, fiind şi prima sesiune la care au participat Finlanda și Suedia. Am discutat aici și despre cererea Ucrainei privind accesul în NATO, invitarea inițială a Ucrainei, care s-a luat la București, în 2008. În Summitul de la București, noi, România susţinem un traseu pentru integrarea Ucrainei, care a demonstrat de facto că este o ţară care…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Îşi merită locul.

Vasile Dîncu: Nu există aici un consens. Aici sunt unele ţări care vorbesc despre un traseu mai lung. Dincolo de traseu, dincolo de viteza cu care se va desfășura acest lucru, noi, în mod principial, suntem susţinători ai Ucrainei pentru această postură. Am avut, în același timp, şi o bilaterală cu Canada.

Este un prieten al României. Avem un parteneriat important cu Canada. Au fost prezenți în acțiunile de poliție aeriană în România. Am stabilit să intensificăm relațiile, să facem un acord mai complet privind colaborarea cu această țară importantă. România a fost prezentă nu numai în evenimentele de care spuneam.

Ca subiect, am discutat în cadrul sesiunii privind descurajare şi apărare, am discutat și despre stadiul pregătirii battle group-ului care are Franţa ca lead nation în România. Aici am prezentat cu satisfacție modul în care am avansat la Cincu, împreună cu camarazii noștri, cu partenerii noștri din Franța, Olanda și Belgia în construcția de la Cincu. Am primit cu satisfacție și am mulțumit Franței pentru anunțul de a aduce noul echipament, în tancuri și transportoare blindate în România.

I-am mulțumit ministrului Lecornu, prietenul meu, pentru că a făcut un anunț legat de faptul că în această primăvară să sperăm că vom reuși nu numai să operaționalizăm battle group-ul, dar să ajungem în anul viitor și la operaționalizarea la nivel de brigadă.

Deci se va intensifica prezența franceză în România și acest lucru nu poate decât să ne bucure. România continuă să fie și își întărește poziția de furnizor de securitate în această zonă, în care întărim Flancul estic și echilibrăm zona sudică, să spunem, zona Mării Negre, cu Marea Baltică, acolo fiind mult mai dezvoltată la un moment dat prezența de descurajare a forțelor NATO.

Acum, prin aceste prezențe în România, am mulțumit Statelor Unite, Portugaliei, Poloniei, Belgiei, Olandei, tuturor celor care sunt în acest moment cu trupe pe teritoriul nostru – și nu numai cu trupe, și cu tehnica cea mai modernă. Asta înseamnă că suntem din ce în ce mai apăraţi și din ce în ce mai implicați în interoperabilitatea cu întreg sistemul NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitatul de la „Subiectul săptămânii” de astăzi a fost ministrul apărării naționale, domnul Vasile Dîncu. Domnule ministru, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!

Vasile Dîncu: La revedere, cu drag!

România a depus documentele pentru ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO

Publicat de Gabriel Stan, 29 august 2022, 14:24

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România a depus documentele pentru ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică. Ţara noastră este cel de-al nouăsprezecelea membru NATO care întreprinde acest demers.

Este ultimul pas pe care România îl face pentru ca cele două state partenere să devină membri cu drepturi depline ai NATO.

Luna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind ratificarea protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.

În urma izbucnirii războiului din Ucraina cele două ţări au anunţat că au decis să-şi înainteze împreună candidaturile pentru a deveni state membre ale NATO.

Impedimente europene pentru Albania şi FRI Macedonia

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 mai 2018, 12:39

Summitul UE – Balcanii de Vest şi multiplele manifestări organizate în paralel la Sofia timp de trei zile săptămâna trecută, de miercuri până vineri, au reliefat impasul de ansamblu al politicii europene în regiune, dar şi punctele de vedere divergente pe care statele occidentale le au faţă de această regiune. Cei care au urmărit summitul au rămas dezamăgiţi deoarece au înţeles că în realitate perspectiva europeană a celor şase din Balcanii de Vest (FRI Macedonia, Albania, Muntenegru, Kosovo, Serbia şi Bosnia-Herţegovina) este cel puţin foarte îndepărtată – dacă nu chiar mai rău. În timpul reuniunii de joi, ţările care au afişat cele mai serioase opoziţii la posibilitatea unei noi extinderi au fost Franţa şi Olanda. Argumentele de bază ale francezilor şi olandezilor sunt ultimele extinderi ale UE care au creat un dezechilibru între Est şi Vest. Exemplul cel mai caracteristic sunt considerate ţările de la Vişegrad, în special Ungaria şi Polonia care, în esenţă, anulează progresul în gestionarea unor probleme, cum ar fi cea a refugiaţilor.

Summitul din iunie

Obiecţii concrete, dar şi îngrijorări mai generale ale marilor state din Occident cu privire la crima organizată din Balcanii de Vest sunt de asemenea o frână pentru perspectiva de aderare a celor şase state. La summitul din iunie se va decide parcursul Albaniei şi al FRI Macedonia. Atunci, după cum a explicat pentru ziarul nostru comisarul pentru extindere Johannes Hahn (la un dineu cu ziarişti europeni desfăşurat miercuri la Sofia), se va decide, într-adevăr, parcursul celor două ţări, dar într-un mod care este departe de a duce la o direcţie fără obstacole şi în linie dreaptă spre Europa. Dimpotrivă, parcursul lor va fi analizat foarte sever şi în multe etape complicate. În primul rând, Bruxelles-ul doreşte să evite cu orice chip reluarea unui scenariu Bulgaria-România care au fost integrate în Europa sub un regim de monitorizare sporită.
Pentru Tirana şi Skopje există o dată estimată pentru începerea negocierilor de aderare (2023) care ar duce la mult dorita intrare în UE în 2025. Va trebui însă pentru început să se realizeze o examinare a acquis-ului comunitar pentru ţările respective. Practic, înseamnă că în luna iunie, Albania şi FRI Macedonia vor primi o recomandare pozitivă pentru începerea negocierilor de aderare la UE. Experienţa cea mai recentă este cea a Croaţiei, pentru care negocierile de aderare au durat aproape opt ani. Este absolut clar că pentru Albania şi FRI Macedonia, negocierile vor dura mai mult.
Prin urmare, chiar dacă Skopje şi Tirana primesc în luna iunie o dată pentru începerea negocierilor de aderare, finalizarea lor va fi o altă chestiune. În linii generale, în Comisia Europeană există concepţia următoare: dacă una dintre cele două ţări nu reuşeşte să primească o invitaţie în luna iunie, atunci acest lucru o va afecta şi pe cealaltă. Dacă însă FRI Macedonia primeşte invitaţie în luna iunie, atunci ar putea fi şi în beneficiul Albaniei care a fost subiectul cel mai dificil la summitul desfăşurat al Sofia în urmă cu câteva zile. Mai ales Franţa consideră că o combatere eficientă a mafiei din Albania este o precondiţie pentru „deschiderea” negocierilor de aderare.
Însă din partea Comisiei se subliniază că politica uşilor deschise este mai eficientă decât perpetuarea aşteptării. „Fie vom exporta stabilitate, fie vom importa instabilite” a spus pentru ziarul nostru Hahn, semnalând că analizarea situaţiei generale arată că – în ciuda problemelor existente- fiecare dintre ţările din regiune au făcut progrese, în special în comparaţie cu doi sau cu mai mulţi ani în urmă. Chiar dacă recunoaşte că în regiune acţionează influenţe externe, Hahn apreciază că „principala sursă de instabilitate se află chiar în interiorul regiunii”. Astfel că în ciuda unei atitudini generale pozitive, Comisia Europeană rămâne ataşată principiului inexistenţei unor probleme bilaterale. „Nicio ţară nu va intra în UE dacă anterior nu şi-a rezolvat diferendele bilaterale cu vecinii” a explicat Hahn, subliniind: „Nerezolvare echivalează cu neparticiparea”.

Iluzia aderării la UE

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 mai 2018, 08:43

„Ori exportăm stabilitate, ori importăm instabilitate.”Comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, sintetizează astfel impulsul UE de a oferi perspective europene Balcanilor de Vest. Christoph Hasselbach comentează.

Declaraţia ar trebui să stimuleze reformele democratice şi economice, dar şi soluţionarea conflictelor interstatale şi interne. La fel de important este însă şi ceea ce Comisia nu spune, anume că UE vrea să contracareze influenţa sporită a Rusiei şi Chinei în regiune. Aceştia atrag cu bani şi, spre deosebire de autorităţile comunitare, nu se sinchisesc de situaţia statului de drept.

Argumente împotriva aderării în viitorul apropiat sunt nu doar temele nefăcute, ci şi derapaje independente de ritmul reformelor din Balcani.

În acest moment, UE este mult prea preocupată de soarta ei, pentru a găsi puterea necesară unei noi extinderi. Doar stabilirea unei date – Comisia a menţionat pentru Serbia şi Muntenegru anul 2025 – provoacă panică în multe capitale europene şi nu fără motive.

La cele mai recente aderări, deciziile politice au primat în faţa îndoielilor iscate de nivelul de pregătire al candidaţilor. România şi Bulgaria, de exemplu, ar trebui să facă astăzi mult mai mult pentru a fi integrate în structurile europene. Dar, după ce au devenit membri cu drepturi depline, este greu să mai schimbi ceva. Noii veniţi profită de toate avantajele comunitare şi au drept de vot, chiar dacă comportamentul lor lasă mult de dorit. Guvernele din Ungaria şi Polonia sunt dovada vie a posibilităţilor limitate ale Bruxellesului de a readuce statele membre pe calea cea bună.

Naţionalismul din Balcani reprezintă probabil cea mai mare problemă. Comisia speră ca acesta să fie ţinut în frâu în momentul aderării. Mult mai posibil este însă ca, în interiorul UE, acesta să blocheze şi mai mult structurile comunitare.

Să nu uităm şi de enormele diferenţe economice. Toate cele şase state au performanţe economice cu mult sub media comunitară, devenind astfel beneficiari permanenţi. Pentru contribuabilii europeni, calitatea de membru devine tot mai puţin atractivă, pe măsură ce creşte numărul membrilor UE şi al beneficiarilor de fonduri. Principiul solidarităţii este bun. Dar dezechilibrul nu are voie să devină prea mare. În plus, calitatea de membru deplin ar atrage cândva şi dreptul la libera circulaţie, ceea ce ar însemna noi valuri migratoare dinspre Balcani înspre statele bogate cu sisteme sociale solide. Din punct de vedere umanitar este de înţeles, dar s-ar alimenta şi mai mult xenofobia în nord.

Ce urmează? UE nu ar trebui să lasă Balcanii de Vest fără sprijin şi sub influenţa Rusiei şi Chinei. Scopul ar trebui să fie o mai puternică legătură, dar nu sub forma statutului de membru deplin, ci a unui parteneriat, comparabil de exemplu cu modelul din statele EFTA. Ar însemna practic sprijin şi cooperare economică, dar niciun drept de a decide în chestiuni comunitare.

Probabil că mulţi dintre şefii guvernelor din UE gândesc astfel, dar nu se exprimă public. La Sofia, s-au lansat aceleaşi îndemnuri la răbdare şi reformă, până când va veni şi momentul aderării Balcanilor de Vest. Mult mai sincer ar fi să ne luăm rămas bun de la iluzia integrării în UE a statelor din Balcanii de Vest.

Autor Christoph Hasselbach

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić: Dorim să fim următoarea ţară care aderă la UE

Publicat de Camelia Teodosiu, 26 aprilie 2018, 09:21

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a mulţumit României, Bulgariei şi Greciei pentru sprijinul puternic acordat Serbiei pe drumul său european, şi a transmis că Serbia doreşte să fie următoarea ţară care aderă la UE.

La conferinţa comună de presă de la Bucureşti, unde a participat la o întâlnire cu premierii României, Bulgariei şi Greciei, s-a anunţat şi formarea unui Grup de lucru din care să facă parte miniştrii transporturilor şi comunicaţiilor.

După cum a explicat Vucic, acest Grup de lucru ar urma să lucreze la concretizarea proiectelor convenite, ca o pregătire pentru Summitul 16 + 1 care va avea loc în Bulgaria pe data de 6 iulie, mai devreme decât de obicei.

Vučić a subliniat că Serbia are schimburi comerciale extinse cu Bulgaria, România şi Grecia, şi că se înregistrează creşterea numărului de turişti din aceste ţări în Serbia, dar şi al turiştilor din Serbia în toate cele trei ţări.

Preşedintele Vučić a subliniat importanţa reuniunii de la Bucureşti, reiterând că Serbia este singura ţară din cele patru care nu este membru UE, şi cu atât mai semnificativă este susţinerea Greciei, României şi Bulgariei pe drumul european al Belgradului.

Liderul sârb a mai transmis că Serbia va susţine şi va ajuta în mod sincer cele trei ţări cu tot ceea ce poate şi că aşteaptă o susţinere şi mai mare din partea Bucureştiului, Atenei şi Sofiei pe drumul său european.

„Doresc să ne ajutaţi, deoarece şi noi v-am ajuta dacă am fi în locul vostru, căci dorim să fim următoarea ţară care va deveni membru al UE, şi fără susţinerea voastră puternică nu putem face acest lucru”, a subliniat Vučić.

Preşedintele a menţionat că este satisfăcut de discuţiile concrete şi de acordurile discutate, a amintit că s-a discutat despre autostrada Timişoara-Belgrad, de autostrada spre Bulgaria, apoi de cea spre Skoplje, dar şi despre modernizarea liniei de tren Niš-Dimtrovgrad, despre conslidarea infrastructurii digitale…dar şi despre soluţionarea unor probleme cum ar fi cea de la Porţile de Fier.

„Cred că vom reuşi să soluţionăm toate acestea cu succes. Serbia e interesată de o colaborare constantă pe mai departe în această formulă de 4”, a conchis Vučić.

Opinii divergente în cadrul UE, în privinţa extinderii către Balcanii de Vest

Publicat de Camelia Teodosiu, 21 februarie 2018, 11:25

Miniştri de externe din Uniunea Europeană au opinii divergente, cu privire la propunerea executivului comunitar de a cere extinderea către Balcanii de Vest, o regiune încă marcată de pe urma conflictelor interetnice din anii ’90 şi afectată de o reputaţie de anarhie.

Reuniţi în Bulgaria, miniştrii UE au avut primele discuţii pe marginea planului Comisiei Europene ce stabileşte anul 2025 ca obiectiv pentru aderarea Serbiei şi a Muntenegrului. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, s-a declarat „foarte dezamăgit” de această ţintă, afirmând că primele două dintre cele şase state din Balcanii de Vest ar trebui să fie primite din 2022.

„Cred că 2025 este foarte târziu şi merită o cale mult mai rapidă către aderare”, a declarat ministrul de externe de la Budapesta, subliniind că aderarea la UE ar trebui să ajute la atenuarea tensiunilor dintre vecini, într-o regiune care se situează la uşa blocului comunitar. Polonia, Italia şi Austria se numără, de asemenea, printre ţările care s-au declarat în favoarea intensificării eforturilor de a deschide UE către această regiune, în care se înregistrează o influenţă tot mai mare din partea Rusiei şi a Chinei.

„Cine va fi prima la Belgrad – China sau UE? Asta este ceea ce trebuie contracarat, întrucât se află în imediata noastră vecinătate”, a declarat ministrul austriac, Karin Kneissl.

Însă Germania, cea mai mare putere din UE, este foarte reticentă, indicând către deficienţele în respectarea statului de drept în statele membre mai noi – de la România şi Bulgaria, la Polonia şi Ungaria.

Ministrul de externe sloven, Karl Erjavec, consideră că nici măcar ţinta 2025 „nu este realistă”, afirmând că statele din Balcanii de Vest vor avea nevoie de mai mult timp pentru a-şi soluţiona disputele şi de a întruni criteriile de aderare la UE.

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a adoptat, la rândul său, un ton precaut: „Este clar că există nişte condiţii, iar aceste condiţii sunt exigente”.

Lituania a primit undă verde pentru aderarea la zona euro în 2015

Publicat de Stefania Grigore, 25 iulie 2014, 09:00

În urmă cu două zile miniştrii europeni ai afacerilor europene reuniţi la Bruxelles au acordat ultima aprobare pentru aderarea Lituaniei la zona euro la 1 ianuarie 2015.