Ascultă Radio România Regional Live

admitere

Organizaţia Salvaţi Copiii recomandă reintroducerea bursei de studiu!

Foto: Sursa foto: Salvati Copiii Romania/facebook

Publicat de Andra Radu, 25 iulie 2022, 15:31

Organizaţia Salvaţi Copiii România susţine că prevederile proiectului Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre copii şi recomandă reintroducerea bursei de studiu şi renunţarea la posibilitatea colegiilor naţionale de a organiza examene proprii de admitere la liceu.

„Organizaţia Salvaţi Copiii România recomandă renunţarea la posibilitatea colegiilor naţionale de a organiza examene proprii de admitere la liceu, reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor şcolare prin HG, stabilirea unitară, la nivel naţional, a criteriilor de acordare a burselor şcolare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităţilor publice locale sau a unităţilor de învăţământ de a stabili criterii specifice şi introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii.

Ţinând cont de fenomenul extins al neparticipării şcolare în raport cu populaţia şcolară – 286.150 de copii între 7 şi 17 ani erau în afara şcolii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă şcolară -, Salvaţi Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educaţiei Naţionale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale şi la asigurarea unui climat şcolar pozitiv pentru învăţare, necesare pentru reuşita şcolară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor şi comunităţilor în care aceştia trăiesc”, afirmă Salvaţi Copiii România.

Recomandări:

  • Reglementarea  obligaţiei de a exista o cantină în fiecare unitate şcolară cu un flux mai mare de 500 de elevi/zi, precum şi în unităţile de învăţământ cu risc crescut de abandon şcolar (3.235 de unităţi la nivelul lunii decembrie 2021, identificate de Ministerul Educaţiei prin Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie);
  • Precizarea modalităţilor de derulare în unităţile şcolare a programelor de educaţie pentru sănătate şi a componentelor acestora;
  • Includerea unui capitol special de reglementare a colaborării instituţionale, în interesul prevenirii abandonului şcolar şi, violenţei, respectiv al îmbunătăţirii calităţii educaţiei, dintre Ministerul Educaţiei şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, pe de o parte, şi dintre unităţile şcolare/direcţiile de învăţământ preuniversitar şi serviciile publice de asistenţă socială/direcţii generale de protecţie a copilului, pe de altă parte;
  • Reglementarea explicită prin lege a modului în care se susţine examenul de evaluare naţională (competenţe evaluate, disciplinele la care se susţine examen, corelarea cu profilul absolventului de gimnaziu şi verificarea competenţelor digitale, civice, sociale şi lingvistice);
  • Implicarea serviciilor publice de asistenţă socială/direcţiilor generale de protecţie a copilului şi în luarea deciziilor de derulare a Programului ‘Şcoala după şcoală’ de către unităţile de învăţământ preuniversitar;
  • Reducerea efectivului de elevi într-o clasă la maximum 15-20 de persoane, fără excepţii.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii la UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca!

Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 14 februarie 2022, 16:50

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii pentru candidaţii din sesiunea de admitere 2022.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează şi în acest an cursuri de pregătire şi examen de simulare a admiterii pentru toate programele de studiu, nivel licenţă. Viitorii candidaţi la examenul de admitere 2022 vor avea posibilitatea să aprofundeze materia, să îşi testeze cunoştinţele şi să se familiarizeze cu atmosfera şi condiţiile de la un concurs de admitere. Cursurile de pregătire vor avea loc online, în fiecare sâmbătă din luna aprilie, iar cei interesaţi se vor putea înscrie online pe site-ul universităţii, până la data de 18 martie 2022”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de UMF Cluj-Napoca.

După înscriere, fiecărui candidat i se va genera un cont individual care îi va asigura accesul pe platforma pe care vor avea loc cursurile, iar cursurile de pregătire vor rămâne la dispoziţia celor înscrişi şi vor putea fi accesate în orice moment, până la data examenului de simulare.

De asemenea, universitatea pune la dispoziţia viitorilor candidaţi la examenul de admitere şi teste de admitere de Biologie, Biologie vegetală, Chimie organică şi Chimie anorganică.

Examenul de simulare a admiterii pentru anul universitar 2022-2023 se va desfăşura în data de 7 mai, în format fizic, în amfiteatrele universităţii, dacă situaţia epidemiologică o va permite, iar concursul de admitere va avea loc în 23-24 iulie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Universitatea Politehnica Timişoara oferă meditaţii gratuite la matematică şi chimie!

Foto: Sursa foto: Universitatea Politehnica Timisoara/facebook

Publicat de Andra Radu, 12 februarie 2022, 14:06

Universitatea Politehnica Timişoara anunţă că oferă şi în acest an meditaţii gratuite la matematică şi chimie, pentru elevii care dau examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate.

Cursurile se adresează elevilor de liceu, atât celor care doresc să urmeze una dintre facultăţile instituţiei, cât şi celor care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat.

„Chiar dacă sunt adresate în special potenţialilor săi studenţi, indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare a cunoştinţelor sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament faţă de UPT”, se arată în comunicatul transmis de UPT.

Lecţiile online de matematică se vor desfăşura în perioada 19 februarie – 4 iunie, în zilele de sâmbătă, între orele 10:00 – 12:30, urmând să fie postate şi pe pagina de Facebook a Universităţii Politehnica Timişoara. Linkul de înscriere este https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_hwrmg317QMCnSnSlFkYMqA.

Temele dezbătute urmează conţinutul „Culegerii de probleme de matematică” pentru examenul de admitere la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica şi disponibilă gratuit, în format electronic, la adresa: https://bit.ly/CulegereAdmitereUPT2022.

Conţinutul probei scrise a concursului de verificare a cunoştinţelor (tip grilă) la matematică urmează programa de bacalaureat de la disciplina matematică.

În cadrul programului de meditaţii gratuite la disciplinele Chimie Anorganică şi Chimie Organică, se vor organiza două grupe de elevi. Şedinţele se vor desfăşura online pe platforma Zoom Conference, simultan pentru cele două grupe, în perioada 19 februarie – 7 mai 2022, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 14:00.

Înscrierea se face completând online formularul: https://forms.gle/ftKwKxRyd3crAnBB7.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca îşi deschide platforma de admitere online!

Foto: Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai/Facebook

Publicat de Andra Radu, 10 iulie 2021, 10:10

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca îşi deschide platforma de admitere online pentru cele câteva sute de specializări la nivel de licenţă şi master.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) îşi deschide, în aceste zile, platforma de admitere (https://admitere2021.ubbcluj.ro/) pentru absolvenţii de liceu care doresc să-i devină studenţi, dar şi pentru absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la un program de master.

Absolvenţii de liceu vor avea la dispoziţie, pentru admiterea în anul universitar 2021-2022, un număr de 146 de specializări în limba română, 68 de specializări în limba maghiară, 9 specializări în limba germană, 15 specializări în limba engleză şi 14 în alte limbi.

La nivelul programelor de master, candidaţii vor putea alege una sau mai multe dintre cele 147 de programe în limba română, 42 de programe în limba maghiară, 37 de specializări în limba engleză, 5 specializări în limba germană şi 4 specializări în limba franceză”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de UBB.

UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, 5.279 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, 10.670 de locuri în regim cu taxă şi 2.840 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Din aceste locuri bugetate, 30 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie romă, 188 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 15 se alocă pentru candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială, în timp ce alte 128 de locuri au fost alocate românilor de pretutindeni.

La nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, 3.879 de locuri la buget şi 6.332 de locuri la taxă. Un număr de 248 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, alte 10 locuri sunt destinate studenţilor romi, 10 locuri pentru candidaţii proveniţi din sistemul de protecţie socială, iar 109 sunt destinate etnicilor români din afara graniţelor ţării.

De asemenea, UBB va scoate la concurs 50 de locuri la masteratele didactice introduse în anul universitar 2020-2021.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 şi 29 iulie 2021.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Au mai rămas 180 de locuri fără taxă la Universitatea de Vest din Timișoara

Publicat de adinaiftime, 2 septembrie 2017, 10:40

Universitatea de Vest din Timișoara începe luni înscrierile pentru cea de-a doua sesiune de admitere. Candidații mai au la dispoziție 180 de locuri bugetate și alte 2.300 de locuri cu taxă.

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile.

UVT pune la dispoziţia candidaţilor 76 de specializări de licenţă, în 11 facultăţi: Arte şi Design; Chimie, Biologie, Geografie; Drept; Economie şi de Administrare a Afacerilor; Educaţie Fizică şi Sport; Fizică; Litere, Istorie şi Teologie; Matematică şi Informatică; Muzică şi Teatru; Sociologie şi Psihologie; ştiinţe Politice, Filosofie şi ştiinţe ale Comunicării.

Instituția vrea să sprijine financiar studenții așa că oferă şapte tipuri de burse cu sume care ajung şi la 1.100 lei, plus alte forme de sprijin material.

În ceea ce privește condițiile de cazare pe durata anului de studiu, UVT deține 3.000 de locuri în zece cămine modernizate.

Sesiunea de admitere de toamnă are loc în perioada 4 – 17 septembrie.

În prima sesiune de admitere, la UVT s-au înscris cu 17% mai mulți tineri decât anul trecut. Conducerea Universităţii anticipează încă 500 de înmatriculări în sesiunea de toamnă, ceea ce ar reprezenta peste 4.000 de ”boboci” în noul an universitar.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Începe admiterea la Universităţile de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” şi „Al.I.Cuza” din Iaşi

Publicat de adinaiftime, 16 iulie 2017, 18:00

Înscrierile pentru concursul de admitere la toate specializările din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi au loc online şi încep luni.

Purtătorul de cuvânt al UMF Iaşi, Ivona Burduja, a declarat pentru AGERPRES că înscrierea pentru concursul de admitere se va desfăşura în perioada 17 – 23 iulie şi are două etape, prima constând în completarea formularului de înscriere online până pe 23 iulie, ora 11.00, iar cea de-a doua etapă – în depunerea dosarului de înscriere la Institutul de Anatomie sau la Facultatea de Farmacie, funcţie de studiile pentru care optează fiecare concurent al cărui dosar a fost considerat valid.

‘Pentru candidaţii care nu au acces la internet, s-au pus la dispoziţie calculatoare la Biblioteca UMF, din strada Vasile Alecsandri nr. 7, unde pot completa aceste formulare astfel: în perioada 17 – 21 iulie, în intervalul orar 9 – 13, în perioada 22 – 23 iulie, în intervalul orar 9 – 11. Taxa de înscriere la Concursul de Admitere a rămas la acelaşi nivel cu anii precedenţi. Astfel, la specializările Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală taxa este de 350 de lei, pentru specializările Nutriţie şi Dietetică, Tehnică Dentară, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare taxa este de 250 de lei, iar la specializarea Bioinginerie de 150 de lei. Concursul de admitere va avea loc în data de 26 iulie, sub forma unui test grilă. Concursul va avea durata de trei ore, cu începere de la ora 10.00. Clasificarea candidaţilor se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obţinută la testul grilă, iar 10% media de la Bacalaureat’, a declarat Ivona Burduja.

Pentru anul universitar 2017-2018 concursul de admitere se organizează pe domenii de licenţă, la Medicină, Medicină Dentară, ambele facultăţi având durata studiilor de 6 ani, Facultatea de Farmacie, cu durata studiilor de 5 ani, Facultatea de Asistenţă Medicală Generală, cu durata studiilor de 4 ani, Facultatea de Bioinginerie, cu durata studiilor 4 ani, Colegiul de Nutriţie şi Dietetică, cu durata studiilor 3 ani, Colegiul de Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, cu durata studiilor 3 ani, Colegiul de Tehnică Dentară, cu durata studiilor 3 ani.

‘Admiterea la studii superioare în Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi, pentru toate ciclurile universitare, atât pentru locurile finanţate de la bugetul de stat, cât şi pentru locurile cu taxă, se realizează numai prin concurs de admitere, în limita locurilor aprobate pentru anul respectiv. Candidaţii din acest an la concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi vor concura pe acelaşi număr de locuri bugetate ca cel de anul trecut’, a precizat Burduja.

Potrivit sursei citate, cele 694 de locuri la buget au fost distribuite astfel: 297 la Medicină, 50 la Asistenţă Medicală Generală, două la Nutriţie şi Dietetică, 87 la Medicină Dentară, 30 la Tehnică Dentară, 98 la Farmacie, 70 la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare şi 60 la Bioinginerie Medicală.

‘Dacă la buget nu sunt surprize, a crescut în schimb numărul de locuri cu taxă în lei şi în valută, cu 95 mai multe decât anul trecut. Cele mai multe locuri cu taxă s-au suplimentat la Medicină, pentru seria în limba engleză – 200 în total, cu 50 de locuri mai mult faţă de anul trecut şi 100 de locuri pentru seria în limba franceză la Medicină Dentară, cu 30 mai multe faţă de cifra aprobată anul trecut’, a declarat Ivona Burduja.

Pentru perioada admiterii, UMF Iaşi pune la dispoziţie 80 de locuri de cazare în căminele E5 şi 1 Mai B, tariful de cazare fiind de 50 lei de persoană pe zi. Cererile de cazare se depun la Serviciul Facilităţi studenţi, de la parterul căminului E5, în perioada înscrierilor pentru concursul de admitere, în intervalul orar 9 – 15.00.

To mâine începe admiterea şi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Absolvenţii de liceu au la dispoziţie cinci zile pentru a se înscrie la una dintre cele 15 facultăţi ale Universităţii , fiind oferite 3.400 de locuri bugetate, conform reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior.

Prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite la UAIC, a declarat că pentru anul universitar 2017 – 2018 înscrierile se desfăşoară în perioada 17 – 21 iulie, absolvenţii de liceu având la dispoziţie 3.400 de locuri bugetate, cărora li se adaugă alte 196 de astfel de locuri, destinate candidaţilor de etnie romă şi românilor de pretutindeni, precum şi 81 de specializări orientate spre ştiinţe reale şi umane.

Olimpicii vor fi admişi direct pe locuri bugetate la facultatea la care se înscriu, fără a trece prin selecţia de dosare sau examen.

Pentru master oferta academică este mai bogată, aceasta constând în 128 de specializări cu 2.295 de locuri bugetate.

Ca şi în anii anteriori, la cinci dintre cele 15 facultăţi ale UAIC Iaşi admiterea se va face pe bază de concurs. Printre facultăţile care vor avea o probă suplimentară la admiterea la licenţă, pe lângă dosar, se numără Facultatea de Drept, unde candidaţii vor susţine un test la Limba română, care va consta în proporţie de 50% la media finală de admitere.

La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, absolvenţii care optează pentru specializarea Educaţie Fizică şi Sportivă vor susţine o probă sportivă eliminatorie, iar pentru specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială, un test scris la Biologie.

La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Pedagogia Învăţământului primar şi preşcolar, absolvenţii vor trebui să susţină o probă eliminatorie de aptitudini muzicale, la fel ca şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală candidaţii vor da o probă vocaţională de muzică, iar 50% din media de admitere va fi rezultatul unei probe scrise de specialitate.

Şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, la specializarea pastorală, media de admitere va consta într-un procent de 40% din nota de la proba orală la Teologie Dogmatică.

Absolvenţii de liceu care doresc să devină studenţi la Facultatea de Informatică, specializarea Informatică, vor susţine un test scris la Matematică sau Informatică, care va reprezenta jumătate din media finală. Pentru liniile de studiu internaţionale, candidaţii vor susţine şi un test de limbă străină.

Doar în cazul în care nu se vor ocupa toate locurile la prima sesiune de admitere, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” va organiza o a doua perioadă de înscrieri, în intervalul 7 – 9 septembrie 2017. (Agerpres/FOTO arhiva rador)

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Meditații gratuite pentru admiterea la Universitatea Politehnica

Publicat de adinaiftime, 2 iulie 2017, 21:00

Profesorii de la Universitatea Politehnica din București fac meditaţii gratuit, de mâine până pe 15 iulie, pentru admiterea la facultate.

În premieră, toţi cei interesaţi care vin din afara Capitalei vor primi în această perioadă şi cazare fără plată în căminele Universităţii.

Ei pot completa o cerere pe pagina de internet a instituţiei.

Cazarea se va face în camere cu două paturi și baie proprie.

Lecţiile la matematică şi fizică vor avea loc în funcţie de programările afişate on-line pe site-ul instituţiei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Liceele se pregătesc pentru admiterea candidaţilor!

Publicat de adinaiftime, 24 iunie 2017, 19:30

Cele mai căutate licee din Bucureşti rămân Colegiile Naţionale Gheorghe Lazăr, Sfantul Sava şi Tudor Vianu.
Anul trecut, la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, cea mai mică medie de admitere a fost 9,56.
Conducerea liceului afirmă că, anual, aproximativ 40% dintre absolvenţi devin studenţi în universităţi din afara ţării.
Aceeaşi medie de admitere: 9.56 a fost anul trecut şi la Vianu, iar la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”: 9,92.
Părinţii sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la cum aleg liceul pentru copilul lor, luând în considerare vocaţia elevului, dar şi o unitate şcolară aproape de casă.
Evaluarea Naţională s-a incheiat, iar luni vor fi afişate primele rezultate.
In aceeaşi zi, cei nemultumiti de note pot depune contestatii.
De anul aceasta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale a fost redusă la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, iar restul de 80 de procente reprezinta media de la Evaluarea Naţională.
Dupa aflarea rezultatelor finale, elevii pot depune fisele pentru admitre la liceu.
Repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu va avea loc pe 2 şi 3 iulie.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UMF Târgu-Mureș a avut cea mai mare concurență la admitere din țară

Publicat de Stefania Grigore, 29 iulie 2014, 16:00

Peste 5 candidați pe un loc a fost, în acest an, concurența pentru programele de studii în limba română la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.
Față de anul trecut, pe cele 870 de locuri s-au înscris cu 400 de candidați mai mult decât anul trecut.
Senatul Universității a decis ca în acest an locurile bugetate să fie repartizate în mod egal pentru limba română și maghiară.

O altă noutate a fost folosirea la admiterea din această vară a unui manual nou de biologie, spune rectorul UMF Târgu-Mureș, Leonard Azamfirei.
Cea mai mare medie, 9,77,a fost obținută la Medicină Generală, limba română. De altfel, ultima medie la locurile cu taxă de la secţia română a fost 9,68, față de 9,44, ultima medie la buget la programul în limba maghiară.

Candidaţii din acest an au luat peste 50 de note de 10.
În schimb, cea mai mică medie de admitere a fost 5,57 pentru un candidat rom, aceștia având alocate 7 locuri la buget, alte 45 de locuri fiind ocupate de românii de pretutindeni.
Nu toate locurile de la UMF Târgu-Mureș au fost ocupate în această sesiune de examen. Astfel, se va organiza o nouă sesiune de concurs în 17 septembrie pentru cele 17 locuri cu taxă, rămase vacante la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Tot atunci va fi organizat concurs și pentru cei care doresc să studieze un program de medicină generală sau dentară în limbile româno-engleză sau maghiaro-engleză cu o taxă de 5.000 de euro pe an.

Conducerea UMF Târgu-Mureș spune că ar putea renunța de anul viitor la posibilitatea de a pune la dispoziția candidaților a doua opțiune la înscriere tocmai din cauza numeroaselor nemulțumiri care s-au înregistrat și în acest an.

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Educație miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Educație sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Educație miercuri, 9 septembrie 2020, 15:00

Comunitatea MERITO a ajuns la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România. Comunitatea...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:17

Medgidia la ceas aniversar

 La 2 septembrie 1856, Sultanul Abdul Mecid semnează firmanul prin care localitatea Karasu capătă numele de Medgidia. Geamia Abdul Mecid este una...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:06

Festivalul Sarailiei

Comunicat de Presă Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 22-23 august, pe faleza din Techirghiol, cea de a doua ediţie a...

Festivalul Sarailiei
Educație luni, 31 august 2020, 22:42

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord

În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna “Aşura”. În tradiţia musulmană...

Educație joi, 27 august 2020, 21:57

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului

Identitatea culturală a românilor  de pretutindeni este evidențiată expresiv în tradiții, datini și obiceiuri, prin reiterarea ritualurilor...

Educație miercuri, 19 august 2020, 06:27

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Invitatul emisiunii este Prof. univ. dr. Mircea Duțu, – Președinte al Universității Ecologice București – Director al Institutului...

Ieri s-au desfăşurat primele probe scrise pentru studii universitare de licenţă, la Universitatea „Ovidius” Constanţa

Publicat de Stefania Grigore, 24 iulie 2014, 08:53

La Facultatea de Medicină, la programul de studiu Medicină au fost prezenţi 377 de candidaţi, iar la programul de studiu Asistenţă Medicală Generală, 69, transmite Biroul de comunicare al UOC.
La Facultatea de Medicină Dentară s-au prezentat 58 de candidaţi.
Probele s-au desfăşurat fără incidente, respectându-se procedurile elaborate special pentru admiterea 2014, mai transmit reprezentanţii UOC.

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Educație miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Educație sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Educație miercuri, 9 septembrie 2020, 15:00

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație

Comunitatea MERITO a ajuns la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România. Comunitatea...

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:17

Medgidia la ceas aniversar

 La 2 septembrie 1856, Sultanul Abdul Mecid semnează firmanul prin care localitatea Karasu capătă numele de Medgidia. Geamia Abdul Mecid este una...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:06

Festivalul Sarailiei

Comunicat de Presă Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 22-23 august, pe faleza din Techirghiol, cea de a doua ediţie a...

Festivalul Sarailiei
Educație luni, 31 august 2020, 22:42

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord

În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna “Aşura”. În tradiţia musulmană...

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord
Educație joi, 27 august 2020, 21:57

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului

Identitatea culturală a românilor  de pretutindeni este evidențiată expresiv în tradiții, datini și obiceiuri, prin reiterarea ritualurilor...

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului
Educație miercuri, 19 august 2020, 06:27

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Invitatul emisiunii este Prof. univ. dr. Mircea Duțu, – Președinte al Universității Ecologice București – Director al Institutului...

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Toate locurile la admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” din Iaşi au fost ocupate

Publicat de Stefania Grigore, 18 iulie 2014, 20:30

Rectorul instituţiei Vasile Astărăstoae a precizat că la admiterea din acest an vor fi probleme deoarece nu sunt suficiente spaţii pentru organizarea examenului.
El a mai spus că în premieră după 1990 este posibil să avem mai mulţi de 7 candidaţi pe un loc la anumite specializări.
Rectorul Astărăstoae a spus că este posibil să fie organizată o sesiune de admitere şi pentru linia de predare în limba engleză.
Reamintim că luni a început depunerea dosarelor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Pentru Facultatea de Medicină sunt 710 locuri, Medicină dentară 210, Farmacie 170 şi Bioingineri 180.

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Educație miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Educație sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Educație miercuri, 9 septembrie 2020, 15:00

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație

Comunitatea MERITO a ajuns la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România. Comunitatea...

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:17

Medgidia la ceas aniversar

 La 2 septembrie 1856, Sultanul Abdul Mecid semnează firmanul prin care localitatea Karasu capătă numele de Medgidia. Geamia Abdul Mecid este una...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:06

Festivalul Sarailiei

Comunicat de Presă Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 22-23 august, pe faleza din Techirghiol, cea de a doua ediţie a...

Festivalul Sarailiei
Educație luni, 31 august 2020, 22:42

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord

În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna “Aşura”. În tradiţia musulmană...

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord
Educație joi, 27 august 2020, 21:57

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului

Identitatea culturală a românilor  de pretutindeni este evidențiată expresiv în tradiții, datini și obiceiuri, prin reiterarea ritualurilor...

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului
Educație miercuri, 19 august 2020, 06:27

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Invitatul emisiunii este Prof. univ. dr. Mircea Duțu, – Președinte al Universității Ecologice București – Director al Institutului...

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

500 de candidaţi la UMF Tîrgu-Mureş au susţinut o simulare a examenului de admitere

Publicat de Stefania Grigore, 18 iulie 2014, 11:00

Simularea a fost organizată de Liga Studenţilor din Tîrgu-Mureş, cu o săptămână înainte de examenul de admitere de la UMF.
S-au înscris elevi din toată ţara, veniţi să testeze condiţiile reale de desfăşurare a examenului şi să-şi facă o imagine asupra nivelului de pregătire.
Examenul a durat 3 ore, iar subiectele au fost formulate din bibliografia cerută la admitere.
Printre schimbările din acest an la admitere se numără noua carte pentru Biologie – Barrons. Întrebările de la sfârșitul fierărui capitol din această carte se vor regăsi în proporție de 90% la examenul de admitere, iar celelalte procente vor fi din capitolele stabilite de universitate.
Pentru celelalte materii – Fizica și Chimia, 75% din întrebări se vor selecta din cartea de teste și 25% întrebări la prima vedere din Bibliografia menționată pe pagina oficială a Universității.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

300 de locuri libere pentru înscrierea în liceele vâlcene

Publicat de Stefania Grigore, 18 iulie 2014, 09:40

În județul Vâlcea, la admiterea în liceu, pentru cea de-a doua etapă de repartizare computerizată, au rămas disponibile 300 de locuri. Până pe 21 iulie, elevii care nu s-au înscris deja pot completa fişa de opţiuni. De asemenea, pot completa o nouă fişă şi candidaţii rămaşi nerepartizați. A doua etapă a repartizării computerizate va avea loc pe 24 iulie.

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Educație miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Educație sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Educație miercuri, 9 septembrie 2020, 15:00

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație

Comunitatea MERITO a ajuns la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România. Comunitatea...

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:17

Medgidia la ceas aniversar

 La 2 septembrie 1856, Sultanul Abdul Mecid semnează firmanul prin care localitatea Karasu capătă numele de Medgidia. Geamia Abdul Mecid este una...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:06

Festivalul Sarailiei

Comunicat de Presă Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 22-23 august, pe faleza din Techirghiol, cea de a doua ediţie a...

Festivalul Sarailiei
Educație luni, 31 august 2020, 22:42

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord

În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna “Aşura”. În tradiţia musulmană...

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord
Educație joi, 27 august 2020, 21:57

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului

Identitatea culturală a românilor  de pretutindeni este evidențiată expresiv în tradiții, datini și obiceiuri, prin reiterarea ritualurilor...

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului
Educație miercuri, 19 august 2020, 06:27

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Invitatul emisiunii este Prof. univ. dr. Mircea Duțu, – Președinte al Universității Ecologice București – Director al Institutului...

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Astăzi, va începe admiterea la Universitatea Al.I.Cuza din Iaşi

Publicat de Stefania Grigore, 16 iulie 2014, 13:00

În acest an sunt aproximativ 5.400 de locuri pentru studii de licenţă, 3.500 de lcouri la master.
Cele mai multe locuri sunt la facultatea de Ecomonie aproximativ 800, la Litere 400 a declarat Ionuţ Nistor, reprezentantul Comisiei de admitere de la universitatea ieşeană.

La universitățile Tehnică „Gh. Asachi“ și de Medicină și Farmacie “Gr. T Popa” din Iaşi, sesiunea de înscrieri s-a deschis de luni. În unele cazuri admiterea se face fără probe de examen, fiind luate în considerare notele de la examenul de bacalaureat.
De asemenea, există specializări care organizează teste de admitere sau interviuri.

În ceea ce priveşte universitățile particulare din Iași, la „Petre Andrei” se organizează admitere pentru toate specializările, dar la Universitățile “Mihail Kogălniceanu și Apollonia, programele de studii sunt închise total sau parțial.

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Educație miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști
Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Educație sâmbătă, 10 octombrie 2020, 08:48

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…” Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum...

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”
Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Educație miercuri, 9 septembrie 2020, 15:00

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație

Comunitatea MERITO a ajuns la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România. Comunitatea...

Gala MERITO 2020 – premii pentru performanțe deosebite în educație
Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:17

Medgidia la ceas aniversar

 La 2 septembrie 1856, Sultanul Abdul Mecid semnează firmanul prin care localitatea Karasu capătă numele de Medgidia. Geamia Abdul Mecid este una...

Medgidia la ceas aniversar
Educație joi, 3 septembrie 2020, 15:06

Festivalul Sarailiei

Comunicat de Presă Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 22-23 august, pe faleza din Techirghiol, cea de a doua ediţie a...

Festivalul Sarailiei
Educație luni, 31 august 2020, 22:42

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord

În a 10-a zi din prima lună Muharrem a caledarului Islamic, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc luna “Aşura”. În tradiţia musulmană...

Aşure, sărbătoarea bucuriei și a generozității marcată la Eforie Nord
Educație joi, 27 august 2020, 21:57

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului

Identitatea culturală a românilor  de pretutindeni este evidențiată expresiv în tradiții, datini și obiceiuri, prin reiterarea ritualurilor...

Tradiții românești de o parte și de alta a Prutului
Educație miercuri, 19 august 2020, 06:27

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Invitatul emisiunii este Prof. univ. dr. Mircea Duțu, – Președinte al Universității Ecologice București – Director al Institutului...

”Ceas de taină” cu Prof. univ. dr. Mircea Duțu despre criza pandemică

Aproape toţi elevii de clasa a 8-a care au completat fişele de înscriere, au fost repartizaţi la liceu în prima etapă

Publicat de Stefania Grigore, 15 iulie 2014, 12:25

Restul, de 961, au rămas pentru etapa a II-a.
Colegiul Național Iași se află între primele 10 licee cu cea mai mare medie de admitere din țară.
EDU.RO a publicat rezultatele după repartizarea computerizată cu o zi mai devreme decât prevedea calendarul Ministerului Educaţiei.