Între 30 și 40 de mii de adolescenți care intră în clasa a XII-a nu mai ajung să dea Bac-ul, arată datele oficiale din ultimii ani. Aceasta este doar ultima treaptă a abandonului școlar.
Dintr-o generație de copii care intră în clasa întâi, în medie, peste 14% abandonează școala înainte să termine clasa a VIII-a, arată ultimul raport Starea Învățământului Preuniversitar din România. Asta în condițiile în care 44.5% dintre adolescenți sunt în risc de sărăcie și excluziune socială.
România este fruntașă la abandonul școlar în UE, iar copiii din mediul rural sunt cei mai vulnerabili în fața acestui risc. Dacă media națională este 15%, în mediul rural rata abandonului depășește 25%.
În acest context, World Vision România a semnat un parteneriat cu PepsiCo Foundation pentru a susține 90 de elevi care provin din comunități dezavantajate, inclusiv din mediul rural,să-și continue studiile la liceu.
Prin acest parteneriat, încheiat în cadrul programului Vreau în clasa a 9-a, 90 de elevi de liceu din mediul rural vor fi susținuți în 2023 printr-un pachet integrat de servicii educaționale și sociale. Astfel, cu ajutorul donației de 160.000$ elevii vor primi:
consiliere vocațională;
sesiuni de dezvoltare personală;
burse lunare pentru a-și acoperi o parte dintre cheltuielile de bază (navetă, cazare la cămin, rechizite, haine etc.);
sesiuni de educație digitală;
zilnic o masă caldă;
sesiuni de informare despre un stil de viață sănătos;
De asemenea, 90 de părinți vor beneficia de un curs de educație parentală cu scopul de a-i încuraja pe copiii lor să termine cel puțin învățământul obligatoriu.
Obiectivul comun al acestui parteneriat: sprijinirea elevilor din mediul rural și periurban, de clasa a VIII-a și de liceu, pentru continuarea studiilor și pentru a-și dezvolta abilități ca să se integreze mai ușor pe piața muncii.
Din 2008 și până în prezent peste 4.500 de adolescenți au beneficiat de programul Vreau în clasa a 9-a al fundației World Vision România. Anul acesta, organizația susține prin acest program 1.100 de elevi.
Tinerii care suferă de depresie vor avea posibilitatea să se trateze cu ajutorul terapiei prin artă. Un proiect în acest sens a fost lansat ieri, la Iași. O primă etapă presupune identificarea, în școli, a adolescenților cu posibile forme de depresie.
Coordonatorul proiectului, Gheorghiță Rusu-Persic, a subliniat că, în ultimii patru ani, tulburările de depresie la persoanele născute după anul 2010 au cunoscut o traiectorie ascendentă.
„Proiectul constă în identificarea, printr-o metodă de interviu în ceea ce privește 10 școli din Iași și din împrejurimi, a 1.350 de elevi vizați de noi, pentru a completa niște chestionare prin care să identificăm anumite stereotipuri legate de depresie sau alte afecțiuni de ordin psihologic ale copiilor din generația Z. Vorbim de o generație destul de tânără. Aceste cazuri de depresie apar din ce în ce mai mult în ultima perioadă și am zis să încercăm să tragem niște semnale de alarmă și de ce nu, poate și chiar să rezolvăm sau să îndrumăm tinerii și părinții deopotrivă. Că orice copil, cât ar fi el de fraged, are și el personalitatea lui și trebuie accesată cu grijă această personalitate”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic.
La rândul său, managerul acestui proiect, Cezara Sava, a subliniat că la adolescenți se constată o depreciere accentuată față de cei din jur și o agresivitate în comportament:
„Observ că majoritatea spun „nu sunt ascultat, părinții și școala și notele mari pe care trebuie să le iau mă fac să mă simt trist, anxios”. E interesant că majoritatea, ca emoție de bază, simt un amestec de bucurie cu tristețe, dar nu știu să explice de ce. Alții, surprinzător este, simt chiar dezgust față de oameni. E normal să fii trist, nu e normal să fii depresiv, e normal să fii furios, nu-i normal să fii agresiv. Și atunci, cumva, e important pentru ei să înțeleagă în primul rând cum să-și gestioneze emoțiile, furia, fricile și tristețea, chiar”.
Proiectul de lege care le permite adolescenților cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus ieri în Parlament, după cum a anunțat într-o postare Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice – Universitatea din București, potrivit edupedu.ro.
Această inițiativă legislativă a fost propusă de studenții de la Științe Politice și prezentată pe 1 aprilie la Palatul Parlamentului de către deputatul neafiliat Alexandru Kocsis, inițiatorul proiectului.
Inițiativa legislativă urmărește să modifice alineatul (1) de la articolul 3 al legii nr. 115/2015 astfel: „(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”, mai scrie sursa citată.
O altă modificare se referă la articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European: „(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European.”
Începând cu 17 martie 2022, UNICEF a expediat 85 de camioane transportând 858 de tone de provizii de urgență pentru a sprijini copiii și familiile din Ucraina afectată de război și din țările vecine. Din acest total, 78 de camioane cu peste 780 de tone au fost trimise în Ucraina, iar restul de șapte camioane au fost trimise în țările învecinate.
Un total de 34 de camioane a sosit deja în Ucraina, fiind așteptate mai multe livrări în zilele următoare.
Trei camioane au sosit în Polonia – unde materialele vor fi folosite pentru a amenaja spații sigure Blue Dot pentru femeile și copiii refugiați din Ucraina.
Camioanele expediate până în prezent transportă provizii medicale, truse de igienă, materiale pentru educație și recreere pentru copii și adolescenți, precum și pături și îmbrăcăminte de iarnă pentru copii.
Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conţinut care înfăţişează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet şi 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfăţişeze nud sau într-o ipostază sexuală.
Potrivit studiului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii „Folosirea internetului de copii şi adolescenţi” în 2021, 37% dintre elevi afirmă că, în anul care a trecut, au fost jigniţi sau deranjaţi pe Internet, iar 49% dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească online conţinut care i-a făcut să se simtă inconfortabil.
Situaţia este mai întâlnită în rândul copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) şi în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul băieţilor). Violenţa fizică şi verbală alături de nuditate sunt principalele conţinuturi care i-au făcut pe copii să se simtă inconfortabil.
Vârsta medie la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele înregistrate de cercetarea din 2019, când aceasta era de 9 ani. În studiul din 2021, vârsta medie la care copiii (la nivelul întregului eşantion) afirmă că au început să acceseze internetul este de 8,2 ani.
Aceasta este semnificativ mai scăzută la respondenţii sub vârsta de 12 ani (6,8 ani), la cei de gen masculin (7,8 ani, comparativ cu 8,5 în cazul fetelor) şi la copii care locuiesc în mediul urban (7,7 ani, comparativ cu 8,9 în cazul copiilor din mediul rural). Telefonul mobil este dispozitivul principal de pe care copiii accesează internetul – 99%, urmat de laptop – 62%, TV Smart – 42% şi tabletă -24%.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, prezent la dezbaterea Salvaţi Copiii, a vorbit despre siguranţa pe Internet a copiilor şi despre riscurile educaţiei online. Acesta a precizat că, în acest moment, sunt 163.000 de şcoli care au cursuri online, nu faţă în faţă.
„Dacă anul trecut, la întâlnirea miniştrilor Educaţiei din Europa, lucrurile erau privite cu mai mult optimism din perspectiva digitalizării educaţiei, experienţa ne-a arătat că predarea online, fără a avea pregătirea necesară, are vulnerabilităţi. Educaţia va avea o componentă digitală mai pronunţată, însă ea trebuie făcută cu precauţie. Siguranţa pe internet este un element esenţial. Anul acesta, la întâlnirea miniştrilor Educaţiei, abordarea s-a nuanţat, s-au relevat neajunsurile educaţiei online, în contextul crizei sanitare. (…)
Sunt afectaţi şi părinţii, şi profesorii, întreaga societate e afectată de elementele din studiul Salvaţi Copiii. Pentru persoanele care au deja probleme de sănătate mintală, toată această perioadă de forţare a lucrului pe Internet, 4 ore pe zi, pentru 80% dintre copiii, e mult. Ministerul Educaţiei şi alte autorităţi au distribuit mai mult de 100.000 de tablete, cu internet inclus. Acele tablete nu sunt folosite doar în procesul educaţional.
La finalul săptămânii trecute, erau 163.000 de şcoli în online – doar 1% din şcoli, dar asta înseamnă că 200.000 de copii se bazează exclusiv pe Internet. (…)
Este un termen nou, oboseala online – se referă la sentimentul de epuizare după cursuri online lungi, după videoconferinţe. Mai e un aspect grav: confuzia rolurilor, părinţii se comportă ca profesorii, sunt mai implicaţi în teme. (…) Există o iniţiativă a Ministerului Educaţiei, o aplicaţie prin care copiii să-şi poată auto-evalua nivelul de stres şi de anxietate.”, a precizat ministrul Educaţiei.
Boardul Copiilor din România – un grup activ de copii și adolescenți din întreaga țară, de diferite vârste și provenind din etnii diverse, aflați atât în medii familiale, cât și în sistemul de protecție a copilului – se reînnoiește la începutul acestui an. Noii membri, care vor fi aleși în urma unui proces de recrutare realizat chiar de copii, îi înlocuiesc pe tinerii care au împlinit vârsta majoratului.
Copiii și tinerii care vor să facă parte din Board sunt invitați să se înscrie completând formularul online accesibil la https://unicefromania.typeform.com/recrutare2022 până la data de 13 februarie 2022.
După închiderea înscrierilor, toate aplicațiile vor fi evaluate de actualii membri ai Boardului, care vor alege, la sfârșitul unui proces de selecție obiectiv, un număr de 15 noi colegi.
Boardul Copiilor a fost constituit în 2019, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, când Guvernul României și UNICEF au colaborat pentru a promova la nivel european, ca o prioritate, dreptul copiilor de a participa la deciziile care îi privesc.
În cadrul unor ateliere de lucru, online și offline, copiii din Boardul Copiilor din România au redactat în primele luni ale anului 2019 versiunea preliminară a „Declarației de la București a copiilor din Uniunea Europeană”, un apel urgent adresat Uniunii Europene și statelor sale membre de a se asigura că participarea copiilor devine o prioritate și o realitate.
„Am devenit membră a Boardului Copiilor acum doi ani. Înainte eram un copil foarte timid și îmi era teamă să dezbat subiecte cu oameni pe care nu i-am mai întâlnit, care iau decizii la nivel local sau chiar național. Dar Boardul m-a ajutat foarte mult să-mi înfrunt temerile și am avut ocazia să reprezint tinerii și comunitatea din care fac parte în evenimente importante, să lucrez cu tineri din România și din alte țări și, nu în ultimul rând, să mă maturizez”, a afirmat Andrada, 16 ani.
În contextul declanșării pandemiei de COVID-19, Boardul Copiilor a devenit o voce puternică în sprijinul copiilor din întreaga țară afectați de închiderea școlilor, de perturbarea serviciilor esențiale și de creșterea sărăciei și excluziunii sociale a celor aflați în situații de vulnerabilitate.
Copiii au participat la evenimentele și dezbaterile organizate de UNICEF și partenerii săi, și-au spus părerile și au contribuit substanțial la elaborarea noii Strategii privind protecția și promovarea drepturilor copilului pentru 2021 – 2027.
„Proiectul care a contribuit cel mai mult la evoluția mea personală și care m-a făcut să-mi deschid ochii asupra realității în care trăim este elaborarea Strategiei naționale cu privire la protecția și promovarea drepturilor copiilor. Aici am avut oportunitatea să semnalez problemele pe care le consider cele mai importante la nivelul comunității mele, precum lipsa unui sistem sanitar eficient și absența siguranței în locurile publice”, a declarat Rafaela, 14 ani, membră a Boardului.
La rândul său, Rareș, 13 ani, care s-a alătura Boardului la finalul lui 2019, spune: „Boardul Copiilor m-a învățat să-mi dezvolt abilitățile de vorbit în public, m-a învățat să-mi gestionez timiditatea și să-mi gestionez timpul mai bine”.
Înscrierile se desfășoară pe pagina https://unicefromania.typeform.com/recrutare2022 în perioada 31 ianuarie – 13 februarie 2022, urmând ca noii membri să fie anunțați la începutul lunii martie.
România se situează sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenţilor, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, menţinându-se la nivelul valorii înregistrate în anul 2011, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
Cel mai consumat drog ilicit în rândul adolescenţilor continuă să fie canabisul/haşişul, urmat de noile substanţe psihoactive (NSP), remarcându-se scăderi ale consumului de-a lungul vieţii pentru solvenţi/substanţe inhalante, amfetamine, cocaină, droguri injectabile, heroină, ciuperci halucinogene, LSD, ecstasy şi GHB.
Cele mai ridicate riscuri se înregistrează pentru consumul de amfetamine şi de canabis.
Pe de altă parte, consumul de tutun se menţine la valori similare celor observate în studiul anterior (consumul de tutun de-a lungul vieţii: 49,5%, faţă de 41% media europeană).
Diferenţiat pe sexe, se observă valori asemănătoare ale consumului de tutun, atât în rândul băieţilor, cât şi al fetelor, ceea ce înseamnă că fetele tind să adopte acelaşi comportament de consum (49,4% băieţi, faţă de 49,6% fete).
Consumul de alcool prezintă creşteri faţă de studiul anterior, observându-se niveluri ridicate ale consumului mai mari în rândul băieţilor.
De asemenea, proporţia elevilor care au utilizat internetul într-o zi obişnuită de săptămână, pentru a naviga pe reţelele de socializare peste 6 ore, este de 25% în rândul elevilor de 16 ani din România, fiind peste media europeană, de 16%.
Potrivit studiului ANA, proporţia tinerilor care dedică peste 6 ore pe zi reţelelor de socializare creşte atunci când este vorba de o zi obişnuită de sfârşit de săptămână: 36% în rândul elevilor de 16 ani din România.
Totodată, participarea la jocuri de noroc pe bani în ultimele 12 luni înregistrează în rândul adolescenţilor din România o prevalenţă de 25%, situându-se la nivelul mediei europene, de 22%.
Pandemia de coronavirus i-a afectat din punct de vedere emoţional, într-o proporţie covârşitoare, pe copii şi adolescenţi: 91% dintre ei trec prin experienţe tulburătoare din cauza COVID-19, conform unui studiu realizat de World Vision.
Studiul a inclus 101 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani din 13 ţări: România, Albania, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Republica Democrată Congo (RDC), Mali, Mongolia, Nicaragua, Peru, Filipine, Sierra Leone şi copii refugiaţi sirieni care trăiesc în tabere de refugiaţi în apropierea graniţei turco-siriene.
Printre sentimentele pe care copiii şi adolescenţii intervievaţi le-au simţit în perioada pandemiei de coronavirus sunt stresul emoţional, anxietatea, furia, îngrijorarea, incertitudinea. Conform studiului, trei factori importanţi au avut un impact direct asupra stării emoţionale a copiilor: închiderea şcolilor, distanţarea socială şi sărăcia în creştere.
71% dintre copii se simt izolaţi şi singuri din cauza închiderii şcolilor.
Copiii şi tinerii din toate ţările participante au fost de acord că decizia de a închide temporar şcolile este o măsură adecvată în contextul COVID-19. Cu toate acestea, au declarat că măsura a avut un impact negativ asupra procesului lor educaţional, dar şi a rutinei zilnice, iar acest lucru le-a crescut sentimentul de izolare şi disperare.
În foarte multe dintre ţările parte din acest studiu, nici elevii, nici cadrele didactice nu au fost pregătite pentru trecerea la învăţământul online.
„Vieţile noastre au fost foarte afectate de când s-a închis şcoala, profesorii nu au fost pregătiţi pentru educaţia online. Cei mai mulţi dintre ei nu folosesc vreo platformă digitală pentru a explica mai bine lecţiile sau pentru a ne da teme”, a spus Angie, 16 ani din Nicaragua.
Aceasta este o frustrare comună în rândul copiilor, mulţi dintre ei având dificultăţi în a înţelege lecţiile online.
În plus, potrivit copiilor şi tinerilor, elevii din comunităţile cele mai vulnerabile sunt discriminaţi în această perioadă. Miruna, în vârstă de 15 ani, din România a menţionat: „Multe familii nu beneficiază de lucruri esenţiale, cum ar fi electricitatea sau internetul, astfel copiii nu pot participa la cursuri online.” Şi Salimata, 15 ani, din Mali, a spus că „accesul la internet nu este posibil pentru toţi copiii din Mali, deoarece mulţi dintre ei trăiesc în condiţii precare şi, prin urmare, nu pot studia online.”
Stres emoţional din cauza distanţării sociale pentru 75% dintre copii şi adolescenţi.
Deşi respondenţii cred că măsurile de distanţare socială sunt importante pentru a-i proteja de coronavirus, 75% dintre ei au recunoscut că este dificil din punct de vedere emoţional să facă faţă restricţiilor.
Principalele consecinţe negative ale restricţiilor care îi afectează pe copii sunt singurătatea, lipsa colaborării, a lucrului în echipă, schimbări în alimentaţie sau în regimul de somn, acces limitat la internet în unele comunităţi.
Teodora, în vârstă de 16 ani, din România a spus: „Copiii se simt închişi în casele lor. Suntem obişnuiţi să ne jucăm afară şi să comunicăm cu cât mai mulţi oameni.’ Acest sentiment de frustrare a fost împărtăşit de respondenţi din multe ţări. Lishee, de 14 ani din Mongolia, a comentat: ‘Din cauza coronavirusului, nu putem lucra, studia ori ieşi. Totul se simte îndepărtat de mine, ca şi cum sunt într-o ţară îndepărtată.”
Sărăcia în creştere le cauzează anxietate copiilor.
Sărăcia şi accesul la apă curată sunt probleme dintotdeauna pentru multe dintre ţările chestionate, iar COVID-19 a înrăutăţit situaţia, lucru care a dus la creşterea anxietăţii în rândul copiilor.
Pe copii şi tineri îi îngrijorează în special riscul ca părinţii lor să rămână fără venituri. De asemenea, sunt îngrijoraţi de impactul economic pe care criza l-ar avea asupra celor mai vulnerabili şi preocupaţi pentru numeroasele persoane din comunităţile lor care nu au economii şi depind de banii câştigaţi zilnic.
Anita, în vârstă de şaisprezece ani, din Republica Democrată Congo, o ţară care a fost afectată şi de Ebola, a explicat: „Nu îmi place această situaţie. Am vrut să anunţăm sfârşitul Ebola, dar acum coronavirusul vine deja. În ciuda faptului că izolarea ne va ajuta să ne protejăm de virus, acest lucru va duce la înfometare care ne poate ucide.”
„O mare problemă este lipsa apei. De exemplu, una dintre cele mai importante recomandări este spălarea mâinilor, dar acolo unde trăim, nu avem apă. Multe case primesc apă doar o dată pe săptămână; Deci, cum vor avea aceste persoane oportunităţi bune de igienă? Ei nu pot! Acest lucru va provoca multe infecţii”, a spus Lara, 17 ani, din Brazilia.
În ciuda tuturor acestor temeri, copiii îşi doresc să contribuie la lupta împotriva răspândirii COVID-19. În cadrul interviurilor, toţi au declarat că este foarte important pentru ei să se implice în conştientizarea cu privire la importanţa măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului.
„Din rezultatele acestui studiu reies cifre alarmante, dar foarte adevărate. Trebuie să recunoaştem că suntem copii, adolescenţi ce iubesc să fie înconjuraţi de oamenii dragi, de colegi şi de prieteni. Ne apasă gândul că anul acesta nu ne mai întoarcem la şcoală, că nu ne mai revedem, dar sperăm ca într-un final să revenim la zilele dinainte. Copiii nu sunt victime ale pandemiei, sunt cei care pot aduce schimbare în comunităţile din care fac parte, pioni importanţi în stoparea răspândirii virusului”, a declarat Teodora Grîu, preşedinte al Consiliului Consultativ al Copiilor din cadrul World Vision România.
Un studiu efectuat de Universitatea din Anvers arată că izolarea influențează negativ moralul și generează tensiuni relaționale pentru mulți oameni, în special pentru femei, celibatari şi persoane cu studii superioare.
Oamenii de știință evaluează modul în care măsurile de combatere a pandemiei Covid-19 afectează populația.
Universitatea din Anvers a solicitat, marţi, o participare masivă la cea de-a treia ediție a chestionarului său.
Unele grupuri în special semnalează repercusiuni asupra stării lor psihologice.
„O constatăm, printre altele, la persoane sub 70 de ani, femei, persoane singure, persoane cu studii superioare, lucrători cu normă parțială și oameni care se confruntă cu simptome ale Covid-19, indiferent dacă sunt bolnavi e înșiși sau un membru al familiei lor”, explică Pierre Van Damme, epidemiolog la Universitatea din Anvers.
„Stresul relațional creşte, în special între adolescenți și părinți”, adaugă el.
O treime dintre participanți au indicat că dorm mai puțin bine și că au probleme de concentrare.
Trei din patru persoane lucrează de acasă. Cei mai mulți dintre respondenți au spus că acum se salută de la distanță.
Experții spun că persoanele cu vârste cuprinse între 13 și 45 de ani au mai multe contacte fizice decât alte grupuri.
Persoanele cu alte boli au un contacte mai reduse decât alții, indiferent de vârstă.
„Este crucial ca participanții să completeze chestionarul în fiecare săptămână. Astfel, putem să prezicem mai bine evoluția viitoare a epidemiei, să ajutăm spitalele să se pregătească pentru aceasta și să se asigure bunăstarea populației”, spune profesorul Philippe Beutels.
S-a lansat campania ”Drogurile distrug. Încet, dar sigur. Stai departe!”, în prezența unor sportivi de elită. Aceasta își propune să aducă mai multe informații despre riscurile, implicațiile și simptomele consumului de droguri.
”Dacă ne uităm pe statisticile europene și cele din România, în ultimii ani există o tendință de creștere a consumului de droguri în rândul tinerilor. Vârsta de la care începe prima încercare și o vârstă foarte mică, este cea de 13 ani. Cred că este nevoie de un efort în plus să conștientizăm copii, adolescenții că nu e bine să se lase pradă acestui consum de droguri pentru că dependența de ele pot distruge o carieră, o viață”, a declarat Camelia Spătaru, fondatoarea campaniei.
Sursa foto. Olga Stancu
Prezentă la eveniment, jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, le-a vorbit elevilor despre pericolul consumului de droguri: ”Din păcate pentru noi, ca sportivi, este foarte rău, dezamăgitor. Poți să îți strici întreaga carieră sportivă, viață. Faptul că te droghezi nu înseamnă că ești mai bine cu ceva dimpotrivă, nu ai decât de pierdut și încerc să îi conving, pe toți care s-au apucat de consumat aceste substanțe narcotice, să se oprească.”
Schiorul Ionel Achiriloaie a explicat, de asemenea, de ce s-a alăturat acestei campanii: ”Sportul este un lucru către ar trebui să se îndrepte mai mulți copii din ziua de astăzi, iar acest lucru, combinat cu faptul că încercăm să le explicăm, cât de bine putem, că drogurile nu sunt sănătoase, nu sunt bune și nu ieși bine dacă ești consumator de droguri, sunt două chestiuni importante. Faptul că suntem aici să reușim măcar un procent mic, dacă nu mare, dacă nu toși, să îndreptăm spre o viață sănătoasă.”
Caravana ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” vine cu schimbări în educație
Publicat de Andra Radu,
11 aprilie 2019, 13:09 / actualizat: 11 aprilie 2019, 14:22
Programul educațional, ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”, reunește părinții, dascălii și specialiști în educație. Scopul acestui program este de a găsi soluții la câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă copiii/adolescenții, părinții acestora și profesorii.
Printre aceste probleme se numără:
importanța identificării potențialului copiilor/adolescenților și valorizării acestuia;
instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor în funcție de vocația fiecărui copil;
identificarea timpurie a potențialului, dar și a nevoilor și intereselor individuale și unice ale fiecărui copil în parte;
Cei care au venit cu această ideea au fost oragnizațiile Yourway Life & Career Counseling, Eurolingva Examinations Centre și AVE (Asociația pentru Valorizarea Educației). Aceștia au sesizat starea sistemului educațional, aflat într-o continuă schimbare și adaptare, și au simțit nevoie de a implementa un astfel de proiect.
Yourway Life & Career Counseling nu este la primul proiect de acest tip, așa cum a declarat Mihaela Feodorof, Managing Partner Yourway Life & Career Counseling:
”Am demarat, acum 9 ani, un proiect pilot pentru profesorii dintr-o școală de stat. Scopul nostru a fost de a oferi acestor profesori un program de dezvoltare personală în acord cu obiectivele profesionale. Am venit cu această metodă în dorința de a armoniza relația profesor-elev, încercând astfel să asigurăm performanța profesională a cadrelor didactice și reușita elevilor. Replicarea acestui pilot a condus la ideea de a împărtăși tuturor adulților implicați în formarea copiilor (profesori, părinți, antrenori, mentori) din cunoștințele și experiența de 10 ani în dezvoltarea minorilor”
Deva și Târgu Mureș au fost primele orașe care s-au bucurat de prezența caravanei ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”.
Discuția în cadtul acestor două avenimente s-a axat pe problemele cu care se confruntă copiii, diferențele de personalitate ale acestora, pe baza cărora fiecare trebuie abordat într-o manieră diferită. De asemenea, accentul a căzut pe importanța identificării potențialului copiilor, despre instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor, în funcție de vocația fiecărui copil, și despre identificarea timpurie a potențialului.
Au fost prezentate echipamente interactive care pot fi folosite la predarea la clasă, la lucrul cu copiii, pot fi utilizate fără griji, fără probleme, sunt echipamente pe viață.
”Acest remider despre ce înseamnă o relație funcțională cu elevul, este un moment de reflecție și răgaz în a se repoziționa în relația cu copilul la clasă. Profesorii s-au gândit mai degrabă la ei, cum ar putea să se așeze mai facil, mai repede, în relație cu fiecare copil, ținând cont că am pus în lumină diferențele de personalitate. S-au gândit cumva că ei ar putea să facă lucrurile și altfel sau și mai bine, și nu neapărat copilul. Cred că noi toți greșim, uitând că am fost, la rândul nostru, copii. Ar trebui, deci, o mai bună comunicare și empatizare în relația cu interlocutorul”, a spus Mihaela Feodorof.
Proiectul ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” va ajunge și în Ploiești, Sibiu, Oradea, Arad, Zalau, Cluj, Bistrița, Pitești, Craiova, Tg. Jiu, Buzău, Galați, Bacău, Suceava, Iași.
Școala este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar, din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.
Sursa foto: www.commons.wikimedia.org
Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Acest comportament nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.
Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. Formele abuzului de tip bullying sesizate au fost: jigniri, sarcasm, loviri, îmbrânciri, denigrare sau insulte.
Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic și are trei caracteristici:
Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.
Care sunt cauzele bullying-ului?
Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat.
De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat.
Sursa foto: www.flickr.com
Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.
Victimele abuzului și violenței au fost în proporție de 51.86% băieți și 48.14% fete.
62,48% dintre copiii supuși abuzului au provenit din familii nucleare;
35,51% din familii monoparentale, familii extinse și familii adoptatoare;
2,01% din centrul de plasament.
70,1% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți, iar nevoile de consiliere indicate au fost:
29,47% probleme sentimentale sau legate de aspectul fizic, identitate, temeri sau probleme legate de relaționare;
27,91% îmbunatățirea relației cu părinții;
22,14% nevoia de comunicare cu ceilalți (părinți, alți copii, rude) pe aspecte de interes conform vârstei;
20,48% probleme comportamentale (consum de alcool, stupefiante sau tutun, discriminare privind probleme medicale, auto-mutilare, gânduri/tentative suicidare).
Sursa foto: www.shaw.af.mil
Cele mai multe beneficii în ceea ce privește eliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:
Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.
Un studiu efectuat la universitatea din Rochester (SUA) sugerează că adolescenții a căror zi începe înainte de 08.30 prezintă mai multe riscuri de a dezvolta simptome de anxietate sau chiar depresie. Cercetătorii, care au publicat rezultatele studiului lor în numărul din octombrie al revistei Sleep Health, afirmă că ora de început a zilei este foarte importantă pentru sănătatea mentală a adolescenților și că aceștia nu ar trebui să înceapă orele înainte de 08.30.
Cercetătorii au urmărit obiceiurile de somn ale 197 de adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Timp de o săptămână, împreună cu părinții lor, ei au completat un chestionar referitor la igiena somnului, ora la care încep școala și sănătatea lor mentală, căutând în mod specific simptome de anxietate și depresie.
Studiul nostru este primul care se interesează în mod real de modul în care ora de început a școlii afectează calitatea somnului, chiar și atunci când adolescenții fac tot ce trebuie pentru a dormi bine, a explicat Jack Peltz, psihiatru în cadrul universității din Rochester și autor principal al studiului, citat de agenţiile de ştiri.
Cercetătorii au remarcat astfel că diferențele sunt clare între elevii care încep școala înainte de 08.30 și cei care merg la cursuri după această oră, iar acest lucru se produce independent de alți factori.
Impactul orei de început a zilei asupra somnului este influențat frecvent de predispoziția adolescenților de a se culca prea târziu, notează realizatorii studiului. Acest studiu arată însă că ora de începe a cursurilor joacă un rol important.
În Franța sau în Belgia, adolescenții cei mai norocoși încep orele la liceu la 08:40 sau chiar 08:45. Însă unii dintre ei trebuie să fie în clasă la 08:15 sau 08:00, dacă nu chiar mai devreme.
La Colegiul ”Andrei Șaguna” din Brașov a avut loc o întâlnire la care au participat părinți, cadre didactice dar și reprezentanți ai autorităților locale.
Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere ANTIDROG Braşov au organizat o dezbatere pe tema consumului de droguri, dar şi pe subiectul „Balena Albastra”, care a făcut prima victimă la Codlea, în judeţul Braşov. Din fericire, fetița care a intrat în joc, și-a dat seama la timp de riscurile la care se expune și a anunțat Poliția, spune prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu.
În ziua de astăzi, fie că vorbim de droguri, fie de jocuri ciudate, tentația este foarte mare pentru tineri, spune inspetorul școlar general, Ariana Bucur.
Consumul de droguri și de substanțe etnobotanice încă rămâne o problemă și pentru Brașov, deși în ultimul timp cazurile au scăzut simțitor, spune psihologul Anda Samson.
Răzvan Roșca, şeful BCCO Braşov trage și el un semnal de alarmă și îndeamnă părinții să fie foarte atenți pe ce site-uri de internet intră tinerii. Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă pentru a stabili dacă sinuciderea de acum câteva săptămâni a unui tânăr de 17 ani tot din Codlea, are vreo legătură cu jocul inițiat în Rusia.
Jocul extrem de periculos practicat de tineri si adolescenti din mai multe tari, care a facut primele victime si in Romania, „Balena Albastra”, isi are originile in Rusia si a generat o stare de alerta in randul autoritatilor, care incearca sa blocheze pe toate caile accesul la el.
Insa nu este clara, deocamdata, legatura dintre joc si sinuciderile din mai multe tari.
Ce s-a intamplat in Romania
Una dintre adolescentele din Romania, care a incercat respectivul joc intrand pe un site de socializare rusesc, a povestit despre cum a fost hartuita de administratorii jocului si cum acestia au aflat date personale despre ea si despre parinti.
„Am intrat pe site, un fel de Facebook rusesc, unde acolo iti spune sa vorbesti cu un administrator si te pune sa iti scrii pe mana cu lama F57 si dup-aia intri in joc la ei. Si in momentul in care am vazut ca te pune…, incepe cu din astea… am iesit de acolo si in momentul acela m-au sunat.
Imi dadeau tot felul de mesaje cu amenintari. Am blocat numarul, sa nu mai poata sa imi scrie si sa ma sune. Dar m-au sunat de pe alt numar. Tot cu amenintari si pe WhatsApp si… Ca sa-mi iau sicriu, ca el ma vede, ca o sa-mi vad familia moarta… daca nu fac ce-mi zice el. Mi-a dat date ale parintilor, la ce scoala sunt, la ce liceu… tot mi-a zis despre mine”, a spus tanara de 13 ani, din Timisoara, citata de Digi 24.
Mama sa spune ca fetei i s-a facut o poza in casa, cu propriul telefon: „Persoana care trimitea acele mesaje ii spunea ca, orice ar face, el o vede, ca este in apropierea casei, sa se uite pe geam si tot felul de mesaje din acestea de intimidare. Prin acel telefon, acea persoana putea sa monitorizeze tot ce se intampla in incaperea in care era telefonul si sa vada efectiv. Solutia nu este resetarea din fabrica si schimbarea numarului de telefon. Acele telefoane sunt efectiv compromise”.
De asemenea, si Ministerul Educatiei si Patriarhia vor lansa astfel de campanii publice, relateaza TVR, in timp ce companii private de securitate cibernetica monitorizeaza deja activitatea din tara noastra legata de acest joc periculos si vor transmite politiei datele obtinute.
Insa povestea adolescentei din Timisoara poate avea si un substrat financiar, din moment ce un blogger din Rusia sustine ca unii tineri au fost determinati sa trimita anumite sume de bani administratorilor jocului, in decursul indeplinirii „sarcinilor”.
„Cred ca acest joc este inuman, infiorator si pentru ca este administrat de niste adulti care au interes moral si material. Cercetarile au aratat ca cei mai multi adolescenti virau 30-60 de ruble pentru acesti administratori. Si nimeni nu stie pentru ce. Poate astfel evitau sa indeplineasca anumite misiuni”, spune bloggerul.
Care este insa legatura dintre aceste evenimente si periculosul joc?
Insa deocamdata ramane de dovedit cat de reala este legatura dintre „Balena Albastra” si sinucideri ale unor adolescenti in Moldova si Rusia si practicarea acestui joc periculos in Ucraina, Romania si cateva foste republici sovietice.
Site-ul Snopes, care detecteaza stirile false din mediul online, arata ca inca nu se poate dovedi ca 130 de tineri din Rusia au murit in urma acestui joc, desi anumite grupuri de social media au fost deja acuzate ca promveaza sinuciderea.
Se pare ca stirile potrivit carora jocul sinucigas ar fi avut ca rezultat 130 de decese provin dintr-un articol din luna mai 2016 al publicatiei rusesti Novaya Gazeta, care arata atunci ca zeci de copii au murit in Rusia intr-o perioada de sase luni, iar multi dintre sinucigasi faceau parte din aceeasi comunitate online.
„Am numarat 130 de sinucideri ale copiilor, care au avut loc in Rusia, din noiembrie 2015 pana in aprilie 2016. Aproape toti erau membri ai aceluiasi grup pe Internet”, se arata in articol.
Publicatia mai nota ca cel putin 80 dintre sinucideri ar fi avut legatura cu „Balena Albastra”, insa o investigatie a Radio Free Europe a aratat ca in cazul niciunei sinucideri nu s-a facut legatura clara cu respectiva comunitate online.
Un alt site, Meduza, scrie ca mai degraba adolescentii cu tendinte suicidale sau depresive au fost atrasi in aceleasi grupuri de pe retelele sociale, si nu ca respectivele grupuri au provocat sinuciderile.
Nu in ultimul rand, se stie ca Rusia are o rata mare a sinuciderilor in randul tinerilor, nu mai putin de 461 de minori luandu-si singuri viata, in anul 2013.
Dubii si in Bulgaria
Luna trecuta, presa din Bulgaria a difuzat stiri alarmante despre legatura dintre aceste sinucideri si „Balena Albastra”. Balkan Insight scria ca aceste stiri au inundat efectiv retelele sociale si au provocat isterie in randul parintilor.
Centrul pentru Internet Sigur din Sofia a transmis insa ca nu exista dovezi concrete ca jocul ar exista sau orice altceva care sa sustina afirmatiile ca adolescentii il jucau si in Bulgaria, mergandu-se pe ideea ca „Balena Albastra” era o manipulare infioratoare a fricilor parintilor.
Coordonatorul Safenet Bulgaria, Georgi Apostolov, a spus, intr-o declaratie pentru medicul psihiatru Gabriel Diaconu, ca nu exista dovezi de legatura intre joc si sinucideri.
„Nicio dovada deocamdata n-a iesit la suprafata ca exista un astfel de joc online. Noi am cautat sa postam acelasi comentariu in subsolul tuturor articolelor scrise atat in Bulgaria, dar si alte tari europene unde aceasta ‘farsa’ morbida despre BW (Blue Whale – n.red.) a aparut in presa locala.
In Bulgaria a trebuit sa ducem un adevarat razboi (cyberwar – n.red.) de la mijlocul lui februarie, dupa ce povestea a fost preluata de mai multe site-uri de tip ‘clickbait’ care au creat panica in randul parintior cu titluri de genul ‘Jocul monstruos care impinge tinerii la sinucidere se apropie de Bulgaria’.
Da, au fost cateva grupuri pe varianta ruseasca a FB – Vkontakte, vizitate de adolescenti rusi care s-au jucat cu subiecte legate de moarte. Dar acestea au inceput in noiembrie 2015 si doar o persoana deocamdata a fost arestata (Filipp Budeykin – n.red.), al carui proces inca nu a inceput din lipsa de probe. E posibil ca, intr-un an si jumatate, nici un alt suspect sa nu fi fost gasit? Politia si serviciile secrete ruse nu sunt vestite pentru ineficienta lor, nu crezi?”, spune Apostolov, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a lui Gabriel Diaconu.
Pericolul din spatele stirilor
Acesta mai sustine ca altul ar fi pericolul real de luat in seama, mai ales in urma acestor stiri a caror veridicitate nu a putut fi dovedita.
„Pentru mine pericolul real e ca diseminarea acestei stiri poate declansa fenomene indigo – altii vor fi incurajati sa creeze astfel de grupuri online. In Bulgaria am avut doua incidente, dar le-am raportat si Facebook le-a sters.
Dupa ce stirea a fost propagata la inceputul lui februarie 2017, cateva lucruri s-au intamplat, la nivelul autoritatilor: un grup de lucru sub tutela presedintelui a fost format pentru elaborarea de masuri de preventie a suicidului la adolescenti, iar directorul Directiei Centrale de Investigatii a cerut actiuni legale in Parlament. Mai multi politicieni au acuzat ‘serviciile secrete occidentale’ si nationalisti ucrainieni ca incearca un complot care sa distruga generatia tanara din Rusia.
Am facut multa cercetare aici, am verificat toate sursele din Rusia, de la site-uri clickbait la investigatii jurnalistice si comunicare oficiala. In nici un caz nu s-a putut dovedi ca moartea prin suicid a unui adolescent s-a intamplat pentru ca a fost incurajat/constrans de un strain. Pana si algoritmul e copiat dintr-o carte scrisa de-o adolescenta din Rusia si care-a facut o vreme valva in Rusia si tarile CSI (Kazakhstan, Ossetia, Letonia etc), dar care nu e cunoscuta in alte parti”, mai spune Apostolov.
Ce este „Blue Whale”?
Conform presei straine, in spatele acestui joc s-ar afla adulti care stiu sa vorbeasca „pe limba” celor foarte tineri. Ii atrag in niste grupuri de socializare, le alimenteaza frustrarile (fetelor li se spune ca sunt „grase”, baietilor ca sunt niste „ratati”, tuturor ca nu au niciun rost pe lume).
Pe aceste retele sunt vehiculate mesaje tintite, care vorbesc despre desertaciunea vietii, despre cat de neinsemnati sunt oamenii, se asculta muzica in aceeasi idee, cu acelasi mesaj.
Odata ajunsi in aceste grupuri, adolescentii sunt supusi la tot felul de provocari, potential periculoase, de-a lungul a 50 de zile. Una dintre ele este desenarea unei balene pe brat, cu lama sau cutitul.
O alta presupune vizionarea de filme horror o zi intreaga, iar o alta trezirea de multe ori peste noapte. O parte dintre simturi sunt astfel amortite, iar multi adolescenti ajung sa fie privati de somn.
In final, provocarea suprema ar fi sa-si ia viata. Iar adolescentilor li se spune ca daca nu vor face asta, secrete teribile despre ei vor iesi la iveala, pentru ca intreaga lor activitate de pe Internet a fost monitorizata. Ar ajunge sa fie chiar amenintati, spunandu-li-se ca li se cunoaste adresa, dupa IP-ul calculatorului. E momentul in care multi adolescenti cedeaza si se sinucid.
Numele „Balena Albastra” vine de la mamiferul marin care esueaza pe tarm si, astfel, moare.
Două festivaluri la care tinerii îşi vor exprima creativitatea prin teatru, fotografie şi grafică vor avea loc la Timişoara, în perioada 20 – 31 august 2015. Este vorba despre a XVII-a ediţie a Festivalului Național de Teatru pentru Adolescenți T4T și a IX-a ediţie a Festivalului Național de Arte Vizuale ManyFest.
Manifestările vor reuni 200 de participanți care vor fi implicați în ateliere, expoziții, spectacole și alte activități. Tema din acest an este „Simbioza”.
După deschiderea festivă, care va avea loc în 20 august, ora 20.00, pe scena în aer liber amplasată în curtea Colegiului Național Bănățean, participanții vor avea trei zile de ateliere cu specific teatral (regie, improvizație, Commedia dell’arte, dramaturgie, circ, coregrafie), respectiv din zona artelor vizuale (fotografie, grafică, scurtmetraj), sub conducerea unor profesioniști în domeniu, dintre care unii s-au afirmat în edițiile anterioare în calitate de participanți.
La final, în cadrul festivității de premiere din 30 august, ora 19.00, vor fi oferite premii T4T și premii ManyFest. Marele trofeu va fi acordat echipei care a colaborat pentru realizarea unui produs cultural complex, vizând îmbinarea tuturor acestor arte.
Pe tot parcursul manifestărilor vor avea loc și alte activități de socializare a participanților și vor fi prezentate publicului spectacole invitate.
Programul spectacolelor invitate:
Joi, 20 august
ora 20.00 : Ceremonia de deschidere a Festivalului T4T și ManyFest
ora 21.00: „Ferma Animalelor” , spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara
Sâmbătă, 22 august
ora 19.30: Hotel PM, spectacol al Teatrului German Timișoaraâ
Duminică, 23 august
ora 19.00: „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, Asociația ADO, București
Luni, 24 august
ora 21.00: “First Date”, de Conrad Mericoffer, București
Miercuri, 26 august
ora 20.00 : One man show cu Ștefan Huluba
Joi, 27 august
ora 20.00: „Killed by friendly fire: a never ending story”, o producţie independentă în partenariat cu Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj și Asociaţia Persona
Sâmbătă, 29 august
– spectacolele trupelor participante
Duminică, 30 august
ora 19.00: Ceremonia de închidere și premierea din cadrul Festivalului T4T și ManyFest
ora 21.00: “Circus Mundi”, spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara
Intrarea este liberă la toate spectacolele, cu excepția spectacolului „Hotel PM” care, din rațiuni de spațiu (sala Teatrului German), e destinat doar participanților în cele două festivaluri.
În caz de vreme nefavorabilă, spectacolele e vor desfășura pe scena Casei de Cultură a Studenților.
Evenimentul este organizat de Asociația AT4T în parteneriat cu Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Timișoara, Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiş.
Liceenii de la Colegiul Național I.L. Caragiale reprezintă România în finala europeană a competiției de antreprenoriat de la Berlin, ce se desfășoară de astăzi până vineri.
O echipă, formată din patru elevi ai colegiului bucureștean, își prezintă proiectul de business în fața unui juriu format din personalități internaționale din mediul de afaceri și din cel academic.
Adolescenții s-au calificat în finala prestigioasei competiții cu aplicația SmartRead, un program educațional pentru telefoane mobile inteligente, care își propune să revoluționeze modul în care elevii învață, iar profesorii – predau.
Este vorba de un sistem de întrebări şi răspunsuri, care îi ajută pe elevi să se evalueze și să rețină mai multe informații din conținutul unui manual.
Aplicația e utilă și pentru profesori, care pot obține informații despre școlarii care înregistrează cele mai bune rezultate, sau despre lecțiile care îi pun pe copii în dificultate.
Pe baza acestor rezultate, pot fi create planuri personalizate de studiu.
Competiţia „Compania anului 2015″ este un eveniment organizat de Junior Achievement Europe și are o tradiție de peste 20 de ani.
Este un punct de întâlnire pentru lideri din domeniul afacerilor, dar și pentru tineri antreprenori și profesori de pe întregul continent.
Cei peste 300 de elevi ce participă anual la competiție sunt finaliști în țările lor și absolvenți ai programului de antreprenoriat Junior Achievement.
Copiii învață să înființeze și să gestioneze propriile afaceri, cu sprijinul unor mentori voluntari.
Potrivit specialiştilor consumul acestora pune în pericol sănătatea adoleşcenţilor.
Experţii cer si interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice închise.
Măsura ar putea fi aplicată cel puţin până când se va dovedi că vaporii emanaţi nu sunt periculoşi pentru persoanele din jur.
Potrivit OMS, există probe suficiente pentru a avertiza asupra faptului că fumatul ţigărilor electrice poate avea consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării creierului.
Zeci de copii şi adolescenţi supraponderali vor avea ocazia să deprindă principiile unei vieţi sănătoase într-o tabără organizată la Straja, timp de trei săptămână, de mâine şi până la data de 2 septembrie.
Evenimentul este unic în ţară şi este organizat pentru al patrulea an consecutiv. În cadrul intervalului pe care-l vor petrece alături, participanţii vor beneficia de antrenamente, dar şi de seri distractive.
Misiunea taberei este de a indica copiilor comportamentele de viaţă sănătoasa pe care să le menţină şi când se întorc acasă, susţin organizatorii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.