EXPO 2020 Dubai: Realizările industriei aeronautice din România!
Publicat de Andra Radu, 19 octombrie 2021, 08:53
Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR) a prezentat investitorilor emiratezi cele mai importante realizări ale industriei aeronautice din România în cadrul Forumul economic „Aeronautics, Creating New Horizons Through Innovation”, desfăşurat la Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), ai Diviziei Militare din cadrul Companiei Aerospaţiale din România (ROMAERO), ai companiei Aerostar Bacău, precum şi ai şcolii de aviaţie JETAV au susţinut o serie de prezentări referitoare la domeniul aeronauticii.
Forumul economic a fost organizat cu sprijinul Consulatului General al României la Dubai, Biroului de Promovare Comercial Economică Dubai (BPCE) şi Camerei de Comerţ şi Industrie a României, se menţionează în postarea Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai pe Facebook.
EXPO 2020 Dubai se desfăşoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, sub motto-ul „Connecting Minds, Creating the Future”, la eveniment participând peste 190 de reprezentanţi oficiali (ţări şi organizaţii internaţionale).