Exercițiul Emerald Warrior 2025
Publicat de Gabriel Stan, 3 februarie 2025, 14:18
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române participă cu o aeronavă C27 Spartan și cu un detașament de sprijin aviație pentru forțele de operații speciale la exercițiul Emerald Warrior 2025, desfășurat până pe 18 februarie în Statele Unite ale Americii.
Exercițiul are un caracter multinațional și întrunit, pe baza unui scenariu realist, în contextul pregătirii de luptă într-un mediu ostil, cu accent pe sprijinul de aviație pentru forțele speciale. Exercițiul integrează și forțe convenționale și agenții interne pentru conducerea operațiilor împotriva amenințărilor adversarului, într-un cadru multi-domeniu.
Antrenamentele contribuie la creșterea nivelului de interoperabilitate și capacității partenerilor de a aplica și exersa tacticile, tehnicile și procedurile comune în mediul internațional, precizează Statul Major al Forțelor Aeriene.