Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron va fi primit de Iohannis la Palatul Cotroceni, unde cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar apoi vor susţine o conferință de presă comună.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de parteneriat strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate.
Cei doi preşedinţi vor vizita şi Muzeul Naţional al Satului, iar la finalul zilei preşedintele Klaus Iohannis va oferi o recepţie în onoarea omologului său francez.
Vizita preşedintelui Franţei a fost convenită cu prilejul întrevederii avute cu Klaus Iohannis în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie.
Emmanuel Macron efectuează un turneu în Austria, România şi Bulgaria, iar apoi va găzdui o reuniune cu liderii Germaniei, Italiei şi Spaniei.
Tragedia miilor de migranți care și-au riscat viața pentru a traversa Marea Mediterană a șocat întreaga lume. Pentru că niciun stat membru nu poate să facă față în mod individual presiunilor enorme ale migrației de astăzi, agenda europeană vine cu o soluţie care combină politicile interne și externe şi implică toţi participanţii: statele membre, instituțiile europene, societatea civilă, autoritățile locale și țările terțe.
De curând, Comisia Europeană a prezentat Agenda europeană privind migrația, cu măsurile imediate care vor fi adoptate pentru a răspunde situației de criză din Marea Mediterană. Prim-vicepreședintele Frans Timmermans:
„Venim cu câteva propuneri foarte concrete până la sfârşitul acestei luni şi, de asemenea, cu o strategie pe termen lung pentru a gestiona mai bine criza migraţiei la nivelul Europei, dar şi în exteriorul ei. Prim parte a agendei se referă la măsuri concrete care să prevină tragediile umane şi să pună în acţiune procedurile de urgenţă. Vom suplimenta fondurile pentru a interveni să salvăm vieţile omeneşti.
Cetăţenii noştri trebuie să aibă încredere că vom ajuta persoanele care fug de persecuţie şi războaie, dar că în acelaşi timp vom fi atenţi să gestionăm întreaga situaţie a înregistrării lor de îndată ce-i primim. Dacă vrem să rezolvăm problema migraţiei legale, ceea ce este o cerinţă pentru viitorul societăţii şi economiei noastre, avem nevoie ca cetăţenii noştri să sprijine această idee, iar ei o vor sprijini dacă avem o politică eficace privind migraţia. Tot ceea ce facem este să spijinim statele membre şi să împlinim aşteptările cetăţenilor europeni: să stopăm pierderile de vieţi în Mediterana si să oferim soluţii sustenabile pe termen lung unei probleme care nu dispare pentru simplul motiv că o ignorăm.”
Tragica pierdere de vieți omenești în Marea Mediterană i-a șocat pe toți europenii, de la care se aşteaptă să împiedice repetarea acestor tragedii la nesfârșit. Migrația constituie responsabilitatea comună a tuturor statelor membre, de aceea apelul pentru coeziune şi acţiuni imediate se adresează tuturor statelor, aflate în faţa unei provocări istorice. Această provocare nu este doar europeană, ci și una globală: e nevoie de colaborare cu țările de origine și de tranzit pentru a salva vieți, pentru a combate rețelele de introducere ilegală de migranți și de a le oferi protecție celor care au nevoie de ea. Însă știm cu toții că un răspuns real și pe termen lung poate fi oferit doar prin eliminarea cauzelor profunde: de la sărăcie la instabilitatea cauzată de războaie, la crizele din Libia și Siria.
Mai ştim că tragedia din Mediterana este un puternic semnal de alarmă privind nevoile imediate, prima dintre ele fiind o viaţă în siguranţă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.