Ascultă Radio România Regional Live

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale

Chevron plăteşte peste 73 de milioane de dolari despăgubiri statului român

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 februarie 2018, 10:32

Compania petrolieră Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale suma de peste 73 de milioane şi jumătate de dolari, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligaţiilor financiare prevăzute de Legea petrolului, anunţă Guvernul. Decizia aparţine Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, cea mai importantă instituţie de arbitraj comercial internaţional.

Cele două au încheiat în 2011 trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare la Marea Neagră, care prevedeau obligaţii minime asumate de Chevron. În 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune menţionate fără a mai plăti contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celui de dezvoltare şi exploatare. Acuzată de statul român că nu respectă obligaţiile, compania americană s-a adresat Curţii de Arbitraj în 2015 dar a pierdut procesul cu statul român.

Concret, ANRM şi Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare în perimetrele EX 17 – Costineşti, EX – 18 Vama Veche şi EX – 19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern. În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune menţionate dar ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a art. 40 din Legea petrolului. Mai exact, Chevron nu a pus la dispoziţia autorităţii competente ”suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Bani și diligențe la Guvern pentru apă geotermală

Publicat de adinaiftime, 15 august 2017, 08:30

Administrația lugojeană așteaptă răspunsul la o scrisoare trimisă către Agenția Națională pentru Resurse Minerale în care se solicită includerea într-un program de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor de execuție a cercetării geologice și hidrogeologice la ștrandul municipal, unde se intenționează captarea unei surse de apă geotermală.

Scrisoarea are toate documentațiile necesare pentru perimetrul de exploatare în vederea obținerii licenței de exploatare. Sursa de apă geotermală este prevăzută a fi folosită pentru necesitățile de la bazinul acoperit. Primăria Lugoj are prevăzuți prin buget suma de 3 milioane de lei pentru prima parte a demarării proiectului de forare la 1.000 de metri. Din informațiile existente până în prezent, în zona Lugoj ar exista o importantă rezervă de apă termală, dar până acum nu s-au făcut cercetări de adâncime.

Municipalitatea a mai informat că lucrările la Ștrandul Mu­ni­cipal, reluate în ultima de­cadă a lunii iunie, au început să avanseze vizibil. Ritmul de lucru a fost accelerat, iar echipele de muncitori au fost supli­men­ta­te, astfel că în prezent se lu­crează și noaptea.

În ultimele zile muncitorii au reușit să monteze dale pe aproape 70% din suprafața de 1.485 de m.p prevăzută în cadrul proiectului de mo­der­nizare a ștrandului mare al Lugojului. Totodată a fost asfaltat și finalizat și viitorul teren de baschet, de 448 de m.p. amplasat în spatele bazinului acoperit.

În pregătire se află lucrările de reabilitare a fostului res­tau­rant de la ștrand, unde va fi amenajată noua Casă a Că­să­toriilor din Lugoj, șase ca­mere de oaspeți pentru de­le­gațiile care vizitează mu­nicipiul și un restaurant.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Explorarea și exploatarea NĂMOLULUI: Studiu aprofundat asupra lacului TECHIRGHIOL

Publicat de adinaiftime, 12 iulie 2017, 10:00

Demersurile autorităților din Techirghiol în ceea ce privește explorarea și exploatarea nămolului sapropelic din lacul Techirghiol încep să aibă ecouri.

După cea de-a doua dezbatere, care a avut loc pe 28 iunie, la sediul administrativ al Grădinii Botanice, reprezentanții Agenției Naționale pentru Resurse Minerale au demarat deja procedurile privind realizarea studiului aprofundat asupra lacului Techirghiol. Astfel, au fost trimise către institutele de cercetare din Constanța solicitări de oferte privind tipul lucrărilor de teren, de laborator și de birou pe care acestea le pot executa, precum și bugetele aferente acestora.

Solicitarea a fost trimiă spre Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologies și Geoecologie Marină, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa”, Institutul Național de Recuperare, Mediciă Fizică și Balneoclimatologie și Direcția Hidrografică. Toate aceste instituții se vor implica activin studierea Lacului Techirghiol, urmând ca datele obținute să poată fi folosite în viitoarele cercetări științifice.

În urma discuțiilor din 28 iunie, specialiștii au ajuns la concluzia că lucraările de teren se vor executa pe aliniamente Est-Vest la echidistanța de 100 de metri între profile, având puncte de probare la fiecare 250 de metri.

Probele prelevate din cele trei tipuri de nămol vor fi comasate pe fiecare profil și vor fi analizate în vederea stabilirii caracteristicilor necesare utilizării în scop terapeutic.

„Cu siguranță acest studiu aprofundat va oferi cu totul alte perspective în ceea ce privește exploatarea nămolului sapropelic. Primăria Techirghiol își menține în continuare punctul de vedere, în sensul că exploatarea acestei resurse minerale trebuie făcută controlat cu respectarea strictă a regulilor ce se impun, astfel că de beneficiile nămolului sapropelic să poată beneficia și generațiile urmatoare”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Techirghiol.

Mai mult decât atât, Priăria Techirghiol a mai transmis faptul că nu se va opune niciunei investiții în ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului blaneo, însă nu va accepta în niciun fel ca namolul să plece din lac spre alte zone în afară de cele din zona de coastă a litoralului românesc.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Nămolul sapropelic din Lacul Techirghiol rămâne în continuare motiv de dispută

Publicat de adinaiftime, 29 iunie 2017, 21:43

Firma, care a făcut explorări într-un sector al lacului, consideră că rezultatele sunt secrete, deci nu le va face publice.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Aurel Gheorghe, a declarat că studiile efectuate de Formin S.A. nu pot fi date publicităţii, dar pot fi declasificate în anumite condiţii:

„Sunt proprietatea Statului român prin Agenția Națională de Resurse Minerale. Există niște date tehnice care se referă la rezerve, care sunt documente clasificate, pe lege, în categoria secretului de serviciu“.

Prezent la dezbaterea publică de ieri, pe tema exploatării nămolului, deputatul USR Cristian Ion a declarat pentru Radio Constanţa că va cere desecretizarea documentelor, care fac referire la nămolul sapropelic din lacul Techirghiol:

„Locuitorii din zonă, mai ales, trebuie să știe care este situația cu acest lac. Nu cred că sunt secrete extraordinare care trebuie ținute sub lacăt. O să-mi exercit atribuțiile pentru a solicita desecretizarea acelor informații legate de lacul Techirghiol“.

Reprezentanţii firmei care intenţionează să exploateze nămolul din lac nu au fost prezenţi la dezbatere.
Primarul oraşului, Iulian Soceanu, crede că doar un referendum mai poate schimba lucrurile.

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Sănătate marți, 16 martie 2021, 17:55

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!

Opt echipe mobile de vaccinare la domiciliu au devenit operaţionale, de astăzi, în Timişoara, pentru cei care nu se pot deplasa, precum şi...

Echipe mobile de vaccinare la domiciliu, în Timișoara!
Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Sănătate luni, 8 martie 2021, 16:33

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat un focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. 12 copii și şapte...

Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara!
Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
Sănătate vineri, 5 martie 2021, 14:36

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. 752.234 de pacienți...

Bilanț al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2!
2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate joi, 11 februarie 2021, 14:18

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!

Până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 755.126 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)....

2.644 de persoane infectate cu COVID-19!
Sănătate marți, 2 februarie 2021, 15:05

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!

2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel...

Peste 2.670 de persoane infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore!
Sănătate luni, 25 ianuarie 2021, 17:13

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!

295 de doze de vaccin anti-COVID-19 nu au fost folosite în judeţul Cluj, dintre care aproximativ 240 la Institutul de Gastroenterologie din...

Doze de vaccin anti-COVID-19 au fost pierdute în județul Cluj!
Sănătate luni, 18 ianuarie 2021, 14:57

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!

Până astăzi, 18 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 695.153 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 625.449 de...

1.509 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!
Sănătate joi, 7 ianuarie 2021, 16:00

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!

Peste 2.200 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate anti-COVID de la începutul campaniei, autorităţile anunţând că, astăzi a fost...

Peste 2.000 de persoane din judeţul Prahova au fost vaccinate!

Protest în subteran la mina Băița Plai

Protest în subteran la mina Băița Plai

Publicat de Mihaela Costache, 26 august 2015, 16:20

25 de mineri de la Băiţa Plai, judeţul Bihor, continuă să protesteze în subteran. Ei spun că aşteaptă de un an o licenţa de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi că statul român face tot posibilul pentru a închide mina.

Anul trecut, mina a fost preluată de o firmă deținută de Vast Resources însă lucrările nu au început nici acum pentru că ANRM nu eliberează licenţa de exploatare a calcarului din galerii.

Conducerea minei arată că familiile localnicilor sunt afectate financiar,întrucât singura modalitate de câştig este în minele ce stau acum închise. (Sursa: Radio România Actualități / Foto:www.fanatik.ro)