Unitățile de alimentație publică de pe Litoral sancționate
Publicat de Mihaela Costache, 12 august 2015, 07:30
Inspectorii sanitar- veterinari au retras din unităţile de alimentaţie publică de pe Litoral trei tone şi jumătate de carne, 11 tone de peşte şi 14 tone de lapte şi produse lactate, în urma controalelor pe care le-au făcut săptămâna trecută.
Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor precizează că s-a constatat depozitarea şi comercializarea în condiţii necorespunzătoare a produselor alimentare în 19 unităţi care au primit sancţiuni în valoare totală de peste 16 mii de lei. Au fost controlate peste două sute de restaurante, cofetării, baruri, depozite şi magazine.