Ascultă Radio România Regional Live

Agenţia pentru Protecţia Mediului

Milioane de capace şi zâmbete pentru Cartea Recordurilor

Milioane de capace şi zâmbete pentru Cartea Recordurilor

Publicat de adinaiftime, 6 decembrie 2017, 11:00

Milioane de capace – Milioane de zâmbete este denumirea programului de educaţie ecologică pe care Agenţia pentru Protecţia Mediului din Satu Mare îl derulează în perioada 5 decembrie 2017 – 5 iunie 2018. Programul a fost iniţiat în scopul impulsionării populaţiei în privinţa colectării selective a deşeurilor reciclabile şi dacă va avea rezultatul aşteptat, Satu Mare ar putea intra în Cartea Recordurilor.

Programul se adresează grădinițelor din județul Satu Mare care vor fi sprijinite de către școli în baza acordurilor de parteneriat ce vor fi încheiat pe durata implementării programului. Misiunea copiilor va fi simplă: până la 1 aprilie anul viitor, vor trebui să colecteze cât mai multe capace colorate de la flacoanele din plastic din care vor realiza apoi un panou cu o imagine inspirată dintr-o poveste.

Directoarea APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy:

Fiecare grădiniță înscrisă în program va colecta capace de PET, pe culori, ambalate în saci, fiecare sac purtând eticheta cu denumirea culorii și numărul de capace. Școlile înscrise în program vor colecta flacoane de plastic tip PET de la care, capacele vor fi colectate separat pe culori în saci purtând denumirea culorii și numărul de capace, iar flacoanele vor fi predate la reciclare prin agenții economici -colectori autorizați cu care școala are contract. Din capacele colectate la nivelul unei grădinițe și la nivelul școlii cu care grădinița a încheiat acordul de parteneriat, se va realiza un panou cu dimensiunea de 5mp reprezentând o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor. (Elisabeta Bekessy)

De Ziua Mondială a Mediului, panourile realizate de copii vor fi expuse pe Stadionul Olimpia din Satu Mare, cu un scop cât se poate de ambiţios: intrarea în Cartea Recordurilor:

Anul viitor, în 5 Iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, din lucrările copiilor, pe Stadionul Olimpia din Satu Mare va fi realizat Cel mai lung panou și dacă acesta va avea peste 6.000.000 de capace de la flacoane sau va fi apreciat ca fiind cel mai lung realizat pe plan mondial, programul va fi înscris, cu sprijinul Consiliului Județean, în Cartea Recordurilor. (Elisabeta Bekessy)

Cu ocazia evenimentului ecologic din 5 iunie, instituțiile de învățământ cu cele mai mari cantități de capace colectate, vor fi premiate de către organizatori. Totodată, primele zece iinstituții de învățământ preșcolar și școlar vor beneficia de un sejur gratuit de trei zile în Tabăra Ecologică de la Tarna Mare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Prăpădul în zona veche a Reşiţei continuă: Deşi monitorizat de autorităţile de mediu, TMK poluează nestingherit

Prăpădul în zona veche a Reşiţei continuă: Deşi monitorizat de autorităţile de mediu, TMK poluează nestingherit

Publicat de adinaiftime, 14 octombrie 2017, 10:30

Combinatul siderurgic TMK Reşiţa, deşi monitorizat de autorităţile de mediu, poluează continuu cu praf, fum, particule în suspensie şi gaze toxice cartierele din zona veche a municipiului de pe Bârzava.

Deşi inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Caraș-Severin susţin că, monitorizează funcţionarea platformei industriale, problemele de mediu, se pare, sunt departe de a fi rezolvate.

Urmare unei serii de sesizări ale cetăţenilor, inspectorii gărzii de mediu au luat act de solicitările oamenilor şi s-au deplasat la faţa locului. Cetăţenii din cartierele aflate în imediata apropiere a platformei industriale, îşi simt ameninţată viaţa şi sănătatea. În opinia lor cotele emisiilor depăşesc cu mult aerul respirabil, iar autorităţile de mediu nu fac nimic.

Comisarul Gheorghe Muntean a declarat pentru Radio Reşiţa că, inspectorii de mediu lucrează la nota de constatare pe care o efectuează alături de reprezentanţii combinatului siderurgic, urmând ca rezultatele finale ale controlului să fie comunicate la începutul săptămânii viitoare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare

Proiecte de peste 26,8 milioane de euro pentru Satu Mare

Publicat de adinaiftime, 30 iunie 2017, 10:00

Aflate în dezbatere publică şi în aşteptarea avizelor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, proiectele incluse în Planul de Mobilitate Urbană şi Strategia de Dezvoltare Urbană ale municipiului Satu Mare vor fi finalizate în circa 30 de zile.

Cele două documente au fost întocmite de reprezentanţii unor firme de consultanţă în vederea accesării celor 26,8 milioane de euro destinate municipiului Satu Mare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Planul de Mobilitate Urbană este alcătuit dintr-un set de măsuri tehnice care urmăresc crearea unor artere ocolitoare, îmbunătățirea rutelor de transport public, extinderea rețelelor pentru bicicliști, reorganizarea și crearea de noi locuri de parcare, amenajări pentru siguranța pietonilor sau noi reglementări rutiere.

Primarul Kereskenyi Gabor:

Vor fi eligibile, cu prioritate, proiectele care vizează dezvoltarea infrastructurii velo. Vom crea mai multe piste pentru biciclişti în oraş şi intenţionăm să facem proiecte integrate care să asigure legătura între cele două maluri ale Someşului. Totodată, în acelaşi context vom iniţia procedurile pentru construirea unui pod destinat în exclusivitate bicicliştilor şi pietonilor. De asemenea, prin intermediul Planului de Mobilitate Urbană intenţionăm să achiziţionăm cel puţin 15 autobuze electrice. (Kereskenyi Gabor)

Prioritatea zero a Planului de Mobilitate Urbană rămâne podul peste râul Someş care ar urma să facă legătura între zona ştrandului şi cartierul Micro 17. Însă, edilul şef spune că banii ce ar putea fi alocaţi pentru acest obiectiv sunt foarte puţini:

O prioritate zero a Planului de Mobilitate Urbană este realizarea podului peste Someş care să facă legătura între zona ştrandului şi cartierul Micro 17. Însă, din păcate, prin POR 2014-2020 va fi finanţat doar 30% din necesarul financiar pentru această investiţie. (Kereskenyi Gabor)

După finalizarea procedurilor de prioritizare a proiectelor, până în luna august Planul de Mobilitate Urbană şi Strategia de Dezvoltare Urbană ale municipiului Satu Mare trebuie depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord- Vest.

Primarul Kereskenyi Gabor spune că întrucât toate proiectele sunt realizate minuţios şi se pliază pe prevederile Programului Operaţional Regional, există şanse maxime de accesare integrală a celor 26,8 milioane de euro.

Să ne conectăm cu natura!
Mediu vineri, 29 martie 2019, 11:42

Să ne conectăm cu natura!

În fiecare an, la sfârșitul lunii martie milioane de oameni sunt chemați să facă schimbări la nivel personal, dar și global pentru a proteja...

Să ne conectăm cu natura!
Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului
Mediu luni, 5 februarie 2018, 12:06

Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului

Litigiile pot fi evitate numai dacă țările iau măsuri suficiente pentru a soluționa problema poluării mediului În cadrul unei reuniuni,...

Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului
De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?
Mediu vineri, 2 februarie 2018, 11:50

De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?

Danemarca este ţara europeană care produce cea mai mare cantitate de deşeuri urbane, în timp ce România generează cel mai puţin gunoi în...

De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?
Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 20:30

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor

Greu de crezut sau nu, într-o epoca modernă, în care mașinile își au locul lor bine știut în viața oamenilor, o țară, poate prima din...

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 19:00

Risc însemnat de producere de avalanşe în Făgăraş

În Făgăraş se menţine riscul însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac,...

Risc însemnat de producere de avalanşe în Făgăraş
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 18:00

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița

Lucrările de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmboviţa din Bucureşti vor începe luni, 8 ianuarie, şi vor dura aproximativ 10 zile, a...

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 09:30

Agricultorii, printre cei mai căutaţi de angajatorii din afara ţării

Potrivit portalului european pentru locuri de muncă EURES, unde sunt postate peste 500 de anunţuri de angajare, fermele din Spania oferă 150 de...

Agricultorii, printre cei mai căutaţi de angajatorii din afara ţării
Mediu duminică, 7 ianuarie 2018, 18:00

România va avea, până în 2019, un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor

Până în 2019, în toată România va exista un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, a anunţat vineri, la Bistriţa,...

România va avea, până în 2019, un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor

APM Caraş-Severin încearcă să creeze un habitat perfect în Parcul Natural Porţile de Fier

APM Caraş-Severin încearcă să creeze un habitat perfect în Parcul Natural Porţile de Fier

Publicat de Andrei Cretoiu, 7 ianuarie 2016, 09:30 / actualizat: 7 ianuarie 2016, 14:34

Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin încearcă să creeze prin intermediul unui proiect european un habitat perfect pentru toate speciile de plante şi păsări din Parcul Natural Porţile de Fier.

De asemenea a fost achiziţionat un tractor acvatic cu ajutorul căruia vor fi adunate algele. În plus au fost împăduite 60 de hectare de teren cu salcie albă. Managerul de proiect, Carmen Sorescu explică:

Proiectul este în valoare de un 1.272.000 euro şi o finanţare de 75% de la Comisia Europeană şi 25% de la bugetul de stat. În cadrul proiectului s-a avut în vedere îmbunătăţirea statului de conservare pentru speciile şi habitatele natural din zonele umede ale Parcului Natural Porţile de Fier care se suprapune pe situl de importanţă comunitar Cursul Dunării Baziaş – Porţile de Fier şi a urmărit implementarea unor măsuri active de conservare care au constat în eliminarea unor specii invasive atât acvatice, cât şi terestre, iar prin compensare am venit cu plantare a 55 de hectare cu salix alba. Habitatul cu salix alba constituie un habitat important care poate asigura condiţii de hrană, linişte şi cuibărit pentru principalele specii de păsări care cuibăresc în aria naturală protejată Porţile de Fier.

Chiar dacă vor fi efectuate o serie de lucări, peisajul nu va suferi modificări, din contră va fi îmbunătăţit prin eliminarea speciilor invazive terestre şi acvatice, a mai explicat Carmen Sorescu, care a adăugat că perioada de implementare a proiectului a fost prelungită.

Proiectul îmbunătăţirea statului de conservare pentru speciile şi habitatele natural din zonele umede ale Porţilor de Fier a debutat în 2011, s-a implementat pe o perioadă de 51 luni, ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015, dar datoriă unor economii, proiectul a primit aprobare de la Comisia Europeană pentru a fi prelungit cu încă 6 luni, până în iunie 2016. Beneficiarul proiectului este Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, în parteneriat cu Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier, Universitatea Bucureşti prin Centrul de Cercetare a Mediului şi Evaluarea Studiilor de Impact, cât şi cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa Bucureşti.

Parcul Natural Porţile de Fier ar putea deveni a doua rezervaţie a biosferei din România, după Delta Dunării. În toamna anului trecut a obţinut aprobarea UNESCO în acest sens. Arie protejată se confruntă însă cu o serie de probleme – acte de braconaj la vânătoare şi pescuit, păşunat cu animale domestice, poluarea apei, recoltarea de plante medicinale şi aromatice, extragerea de materiale de construcţie, de exemplu nisip şi pietriş.

Generația Z și social media
Actualitate Europeană marți, 31 mai 2022, 14:40

Generația Z și social media

Generaţia Z preferă să interacţioneze pe reţele de socializare, comparativ cu generaţiile precedente care preferă interacţiunea directă....

Generația Z și social media
Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
Actualitate Europeană vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
Actualitate Europeană vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Actualitate Europeană joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 14:59

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European

Marți, 18 ianuarie 2022, eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola (PPE, Malta) în funcția de președinte al Parlamentului European până în...

Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European
Actualitate Europeană marți, 18 ianuarie 2022, 12:52

Alegeri pentru președinția Parlamentului European

Roberta Metsola, Alice Bah Kuhnke, Kosma Złotowski și Sira Rego candidează pentru poziția de președinte al Parlamentului pentru a doua jumătate...

Alegeri pentru președinția Parlamentului European
Actualitate Europeană luni, 17 ianuarie 2022, 18:40

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”

Eurodeputații l-au omagiat pe fostul președinte al Parlamentului, David Maria Sassoli, într-o ceremonie care a avut loc luni, 17 ianuarie 2022,...

Comemorarea președintelui Sassoli: „Lupta sa pentru democrație va continua”