Ascultă Radio România Regional Live

Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava

Singurul laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului aflat în dotarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava nu a mai fost folosit din 2009

Singurul laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului aflat în dotarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava nu a mai fost folosit din 2009

Publicat de Gabriela Moise, 2 iulie 2014, 09:08

Singurul laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului aflat în dotarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava nu a mai fost folosit din 2009, din cauză că este stricat. Şeful APM, Vasile Oşean, a afirmat că echipamentul a fost cumpărat în 1999, printr-un program al Ministerului Mediului, iar în 2005 a necesitat reparaţii ale căror costuri au fost suportate de Minister. El a adăugat că laboratorul mobil s-a defectat din nou în 2009 şi cu toate că de-atunci s-au solicitat anual bani pentru repararea lui, Ministerul Mediului nu a virat nici un leu. Costurile sînt estimate la 60.000 de lei. Vasile Oşean a precizat că APM Suceava mai are şi alte echipamente pentru monitorizarea calităţii aerului care sînt defecte, iar pentru repunerea tuturor în funcţiune este nevoie de 160.000 de lei.

Să ne conectăm cu natura!
Mediu vineri, 29 martie 2019, 11:42

Să ne conectăm cu natura!

În fiecare an, la sfârșitul lunii martie milioane de oameni sunt chemați să facă schimbări la nivel personal, dar și global pentru a proteja...

Să ne conectăm cu natura!
Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului
Mediu luni, 5 februarie 2018, 12:06

Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului

Litigiile pot fi evitate numai dacă țările iau măsuri suficiente pentru a soluționa problema poluării mediului În cadrul unei reuniuni,...

Nouă ţări europene au primit un ultimatum din partea Comisiei Europene care le cere să ia măsuri împotriva poluării mediului
De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?
Mediu vineri, 2 februarie 2018, 11:50

De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?

Danemarca este ţara europeană care produce cea mai mare cantitate de deşeuri urbane, în timp ce România generează cel mai puţin gunoi în...

De ce produc scandinavii mai mult gunoi decât ceilalţi europeni?
Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 20:30

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor

Greu de crezut sau nu, într-o epoca modernă, în care mașinile își au locul lor bine știut în viața oamenilor, o țară, poate prima din...

Prima ţară din lume care spune „NU!” automobilelor
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 19:00

Risc însemnat de producere de avalanşe în Făgăraş

În Făgăraş se menţine riscul însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, fiind vizată zona turistică Bâlea Lac,...

Risc însemnat de producere de avalanşe în Făgăraş
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 18:00

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița

Lucrările de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmboviţa din Bucureşti vor începe luni, 8 ianuarie, şi vor dura aproximativ 10 zile, a...

Lucrări de decolmatare pe canalul biefat al râului Dâmbovița
Mediu luni, 8 ianuarie 2018, 09:30

Agricultorii, printre cei mai căutaţi de angajatorii din afara ţării

Potrivit portalului european pentru locuri de muncă EURES, unde sunt postate peste 500 de anunţuri de angajare, fermele din Spania oferă 150 de...

Agricultorii, printre cei mai căutaţi de angajatorii din afara ţării
Mediu duminică, 7 ianuarie 2018, 18:00

România va avea, până în 2019, un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor

Până în 2019, în toată România va exista un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, a anunţat vineri, la Bistriţa,...

România va avea, până în 2019, un sistem antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor