Silviu Gimiga: Noi construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor

Publicat de prosavioleta, 1 octombrie 2024, 11:20

Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gimiga, nu doar pentru că acum, în septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea drumului vestit Transfăgărășan, vom vorbi despre arma geniu, sunt destul de puțini oameni care știu că, de fapt, acest drum a fost în mare parte realizat de către geniștii militari. Începem invers. Începem de azi și vom vorbi despre ce a fost acum 50 de ani. Ce înseamnă astăzi arma geniu?
Silviu Gimiga: În general, este o armă greu de accesat de către militari, deoarece nu înseamnă numai ordine și disciplină, ci și inginerie, anumite cunoștințe din toate domeniile chimiei, biologiei și altor materii pe care le facem în colegiile și academiile militare. Militarii geniști sunt o armă de sprijin de luptă și de-a lungul timpului au fost implicați în majoritatea activităților de amploare desfășurate de Armata României pentru țara noastră. Și mă refer aici, după Transfăgărășan, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, la unul din tronsoanele Autostrăzii Soarelui, la construirea metroului bucureștean și a altor drumuri de importanță deosebită, care erau considerate, și sunt și astăzi, infrastructuri strategice neapărat necesare pentru apărarea colectivă a țării. Arma geniu primește misiuni din ce în ce mai complexe, care poate nu se văd ca acelea din trecut, dar ajută foarte mult la desfășurarea activităților Armatei României pentru obiectivele la care este angrenată, și mă refer aici la pandemia de COVID, unde am construit un spital militar în 2 săptămâni, cu efortul mai multor structuri, am construit o bază militară, să zicem așa, asemănătoare teatrelor de operații Afganistan și Irak, unde majoritatea militarilor implicați în acea lucrare au desfășurat misiuni complexe de-a lungul timpului; crearea unor noi unități militare în care ne antrenăm alături de militarii parteneri din Alianța NATO, și mă refer aici la Poligoanele Cincu, Smârdan de la Galați, Poligonul Babadag.
Cristian Dumitrașcu:  Este un episod pe care ni-l propunem, în care să vorbim și despre prezent, dar și despre trecut, despre tradiție, pentru că la armată, și nu doar, tradiția este cea de care și în care ne ancorăm, ceremonia care a fost acum câteva zile la Poarta Geniștilor și la Poarta Întâlnirii, acolo unde colegul meu colonelul Florin Șperlea, redactorul-șef al ‘Observatorului Militar’, a vorbit cu câțiva dintre artizanii, din păcate, din ce în ce mai puțini, dintre artizanii construirii Transfăgărășanului și revenim.

Vince Deszo: Unitatea noastră, din care am făcut parte, a venit în 19 ianuarie 1971 cu 25 de cadre, din care mai trăim eu şi domnul colonel Coman, care am lucrat direct cu utilajele. Era un comandant de pluton la utilaje. Fiind condiții grele, era necesar ca să fie atacat din două părți – și din partea de sud, și din partea de nord. Utilajele nu se puteau aduce decât prin demontare în partea de jos, iar pe partea de sus cu mecanici și montam la loc și dădeam drumul la producție. Toate au fost numai utilaje românești. Aici ce s-a făcut prototipul buldozere 6500. În ’73 a venit o delegație din Polonia și când a văzut în ce condiții se lucrează, a făcut contract imediat acolo jos, la hotel – 300 de buldozere.
Nicolae Coman: Colonel Coman Nicolae. A fost foarte greu, nicăieri, în tot parcursul Transfăgărășanului, nu găsesc sector așa de greu. În partea cealaltă era efectiv prăpastie și la mijlocul prăpastiei, pe coasta aia trebuia să deschidem drumul. Când au reușit să urce buldozerele să se întâlnească ele, lamă în lamă, atunci am fost bucuroși și am știut că am deschis drumul. Au aflat și cei de jos, pentru că a fost o bucurie și am strigat „Ura” de aici, cred că o jumătate de oră. Am comandat o companie de la Batalionul de Pionieri, plus întăririle cu tehnică de la celelalte subunități. Și aici am rămas 2 ani. I-am spus la nepotul meu, care are acum 20 de ani, i-am spus: „Frăție, nu poți să vii cu mine acum, dar gândește-te la împlinirea a 100 de ani, vei avea 70, și să vii să le povestești celor care participă că bunicul tău a deschis drumul în sectorul Poarta Întâlnirii.
Cristian Dumitrașcu: Am revenit aici, în studioul Agenției Media a Armatei. Domnule colonel Gimiga, Armata României, în ultimii 15 ani, a cunoscut în sfârșit o dezvoltare din punctul ăsta de vedere. Este absolut vizibilă înzestrarea pe care o are armata. Se întâmplă și în arma geniu?
Silviu Gimiga: Sigur că da. O serie de militari îmbrățișează arma geniu pentru complexitatea ei și normal că acești oameni, inteligenți aș spune eu, fac orice este posibil pentru a atrage fonduri financiare pentru a achiziționa tehnică și tehnologie, astfel încât să fim interoperabili cu celelalte armate din cadrul Alianței, în special cu unitățile militare din arma geniu. Avem programe majore la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre care funcționează, avem un program de mare vizibilitate la nivelul Alianței NATO, unde avem un reprezentant care negociază posibilitatea achiziționării împreună a tehnologiilor emergente existente pe piața mondială și cred că suntem pe un tren ascendent, astfel încât noua generație de geniști să beneficieze de tehnologii mult mai performante chiar decât cele pe care le avem acum.
Cristian Dumitrașcu:  Este un concept interesant, pentru că arma geniu este una costisitoare și pentru că sunt utilaje care implică mari costuri, ați spus că e un plan de achiziție împreună, la nivel NATO.
Silviu Gimiga: Da.

Cristian Dumitrașcu:  Este și motivul pentru care aveți întâlniri destul de dese la nivelul Alianței, în diferite țări europene, cu specialiștii din NATO. Care a fost ultima întâlnire și cea mai, să zicem, interesantă din punctul dumneavoastră de vedere?
Silviu Gimiga: În fiecare an, reprezentantul armei geniu, și anume comandantul Brigăzii 10 Geniu, participă la un seminar de profil cu geniștii responsabili din fiecare țară membră NATO, unde se discută despre posibilitatea punerii împreună a tehnicii și tehnologiilor de geniu, astfel încât, în cazul unei amenințări asupra granițelor Alianței NATO, împreună să reușim să învingem, să acoperim toate cele patru domenii complexe ale armei geniu, și anume mobilitate, contra-mobilitate, menținerea capacității operaționale a trupelor, precum și sprijinul de geniu general al tuturor forțelor.
Cristian Dumitrașcu: Sprijinul de geniu general al tuturor forțelor – vă rog să dezvoltați!
Silviu Gimiga: Sprijin de geniu general înseamnă construirea unui spital ROL 2, așa cum am discutat mai devreme, înseamnă construirea de drumuri necesare asigurării mișcării forțelor pe câmpul de luptă, înseamnă instalarea unor poduri provizorii pentru trecerea marilor forțe luptătoare pe câmpul de luptă, precum și construirea de platforme, parcări și tot ceea ce este necesar pentru cartiruirea trupelor în caz de nevoie.
Cristian Dumitrașcu:  Ce lecții învățate sunt pentru geniști din războiul din Ucraina?
Silviu Gimiga: Foarte multe. E momentul să le introducem în regulamentele și manualele militare ale armei geniu. Sunt multe probleme pe linie de asigurare a mobilității, de asigurare a contra-mobilității, lucruri pe care nu le-am învățat din regulamente sau de la profesorii din academii sau colegii militare.
Cristian Dumitrașcu:  Sau nici măcar din lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, de la care au trecut, iată, 80 de ani.
Silviu Gimiga: Îmbinarea acelor lecții identificate cu ceea ce am învățat noi cred că ne va aduce o plusvaloare într-un eventual conflict sau amenințare pe care o vom traversa vreodată.
Cristian Dumitrașcu:  Mie mi se pare, din ce-mi spuneți, că arma geniu e o armă atât de specială și de specializată încât selecția pare a fi, poate, cel mai greu de dus la bun sfârșit. Adică aveți nevoie de oameni specializați în domenii pe care nu le prea mai regăsim în România, pentru că știm că forța de muncă a plecat și ea în zone mai bine plătite.
Silviu Gimiga: În Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, militarii de anul trei aleg această armă tocmai pentru complexitatea provocărilor cu care se vor confrunta în viitor și pentru faptul că această unică brigadă de geniu îți oferă niște satisfacții pe care la alte arme poate nu le întâlneşti. Și mă refer aici la infrastructura la care participi ca om care pune umărul la treabă și rămâne ceva în urma lui. Noi suntem una din armele care construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor.
Cristian Dumitrașcu: Pentru că suntem la finalul interviului, nu pot să nu vă întreb despre faptul că sunteți o brigadă unică în Armata României și că aveți subunități, aveți un batalion subordonat în capătul celălalt de țară, de la Brăila, de unde este brigada, până la Satu Mare, la Batalionul Tisa, sunt o mulțime de kilometri.
Silviu Gimiga: Aș zice că suntem mândri pentru faptul că suntem responsabili cu asigurarea sprijinului de geniu în toată România. Avem unități subordonate la Satu Mare, Alba Iulia, București și Brăila. În plus, avem în coordonare și direcționare și batalioane în alte localități, precum Deva, Buzău, pe care le coordonăm și cooperăm astfel încât toate lucrările de infrastructură necesare să se desfășoare în volum complet, la timp și de calitate. Când am ales această armă, am știut că este complexă, am știut că este posibil să lucrăm la lucrări de artă, ca și Transfăgărășanul, Canalul Dunărea-Marea Neagă sau Palatul Parlamentului. Fiecare dintre noi, când am ales, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Și eu, personal, până acum nu am întâlnit pe cineva care să se plângă de acest lucru.
Cristian Dumitrașcu:  La final, ce pledoarie ați avea pentru tinerii care să zicem că s-ar putea gândi să bată la porțile Academiei de la Sibiu, Academiei Forțelor Terestre, sau la porțile altor instituții care pregătesc geniști?
Silviu Gimiga: Un tânăr militar ar trebui să aleagă arma geniu pentru că poate fi repartizat oriunde pe teritoriul național și poate că va primi repartiția acolo unde își dorește, are posibilitatea să-și dezvolte viața personală prin beneficiile pe care le câștigă. Cred că te simți împlinit atunci când poți să-ţi sprijini colegii din forțele luptătoare. Aș vrea să închei cu mottoul „Luptăm acolo unde ni se cere și învingem acolo unde luptăm”.

Eleonora Arbănaș: Șerbănescu nu pleca fără ceas, dar atunci și-l uitase undeva, iar Laurențiu Manu i-a oferit ceasul lui. „A fost o onoare ca Șerbănescu să cadă cu ceasul meu; e ca și cum eu am căzut cu el”, a zis Laurențiu Manu

Publicat de Gabriel Stan, 20 mai 2024, 19:06

În județul Olt, în comuna Colonești, acum 112 ani, în 17 mai, se năștea Alexandru Șerbănescu, erou aviator în cel de-Al Doilea Război Mondial, comandant al Grupului 9 Vânătoare, cel care a pus mai presus de viața sa dragostea pentru țară.

Alexandru Șerbănescu, cel care a căzut la datorie în 18 august 1944, copleșit de numărul mai mare al avioanelor de vânătoare americane de tip Mustang, avioane care însoțeau bombardiere și atacau mai multe obiective strategice ale României în zilele fierbinți de dinainte de întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Prin grija autorităților locale, a familiei eroului și a Forțelor Aeriene Române, la Colonești s-a deschis acest muzeu în memoria eroului Alexandru Șerbănescu.

Colega noastră de la „Jurnal militar Craiova”, Teodora Mazăre, a realizat un interviu cu Eleonora Arbănaș, președintele Asociației „Alexandru Șerbănescu”.

Teodora Mazăre (realizator rubrică): Aș vrea să vă întreb dacă toate exponatele de aici din acest complex muzeal sunt ale dumneavoastră, le-ați strâns în timp sau o parte din ele au fost donate de către membrii Fundației „Alexandru Șerbănescu”?

Eleonora Arbănaș: Tot ce vedeți în acest muzeu, exponate muzeale, aparțin Fundației și fac parte din patrimoniu Fundației, absolut totul.

O parte dintre acestea vin din partea Fundației, din partea familiei Arbănaș și mă refer aici la tot ce vedeți, machete de avion, parte din imaginile fotografice și parte din documentele de arhivă raportate la aviatorul Șerbănescu și la ceilalți din grupul său, respectiv și Laurențiu Manu și mulți alții, pe care am avut, ca să zic așa, norocul să le pot cere, solicita de la Arhivele Militare din Pitești – pe vremea aceea încă se mai putea – și atunci, le-am ținut în cadrul Fundației și la momentul în care s-a construit acest muzeu și a adus exponatele muzeale, firește că au fost foarte importante acele documente pe care le-am obținut din arhivă.

Celelalte, multe dintre ele, sunt donate de la familiile aviatorilor. Și aici mă refer la Manu Anca, prietena Fundației și fiica aviatorului Laurențiu Manu, cel care a fost lângă aviatorul Șerbănescu tot timpul, și la 18 august, și i-a oferit ceasul lui.

Aici o paranteză fac, Șerbănescu nu pleca fără ceas și îl uitase undeva, bulversat de toată situația, și Laurențiu Manu i-a oferit ceasul lui. Practic, Șerbănescu a căzut cu ceasul lui Laurențiu Manu. Iar Laurențiu Manu, pe care l-am cunoscut, a zis: „A fost o onoare ca Șerbănescu să cadă și cu ceasul meu cu tot; e ca și cum și eu am căzut cu el”. Deci, exponatele, unele sunt donate.

Ceea ce este important ca exponat muzeal, toate sunt importante, dar domnul general Dobran a fost membru de onoare al Fundației și mentorul nostru. Domnul general Dobran a donat lucruri extraordinar de importante, printre care „Jurnalul Locotenentului Dobran”, acea carte bine cunoscută de public care a apărut în două ediții.

Ei, jurnalul acela este aici muzeu, donat de domnul general în olograf, original. Este, practic, un exponat de patrimoniu național.

De asemenea, albumul fotografic, cu fotografii originale din vremea aceea, tot domnul general Dobran mi l-a donat și toate documentele originale aparținând aviatorului Laurențiu Manu, ale aviatorului Scărlătescu, care a fost la bombardamente alături de aviatorul Dan Stoian.

De asemenea, aceste panouri muzeale, care se practică, toate aceste panouri muzeale corespund standardelor muzeale și reflectă, practic, istoria aviației în paginile pe care le găsim de-a lungul vremii în aeronautica militară. Ca să închid, vă spun că, da, tot ce este aici face parte din patrimoniul Fundației.

Clădirea, însă, este realizată de Primăria Colonești, sigur, cu sprijinul oficialităților, instituțiilor județene, respectiv Consiliul Județean, firește, dar tot ceea ce este amenajat în interior, până la urmă ca destinație a sălilor, este creația Fundației, fără lipsă de modestie, a mea personală, pentru că m-a ajutat Dumnezeu, lucrând în proiectare, așa cum mai spuneam, să pot să fac, că doar nu făcusem niciodată un muzeu și, totuși, mi-a reușit.

Este primitor, aerat și când intri aici parcă primești o energie cu totul specială, n-o numesc pozitivă, sigur că este pozitivă, dar este ceva cu totul special.

Parcă vii nu neapărat în lumea aceea, noi nu mai avem legătură cu lumea aceea de demult, dar această istorie ne poartă, trebuie adusă în prezent și rămâne dincolo de noi, pentru că înseamnă identitatea noastră, înseamnă rădăcinile noastre, înseamnă ce au fost în starea acei eroi să facă, acei oameni, acei români.

Ei sunt ai României, nu este eroul Oltului, nu este… eroul Șerbănescu nu este eroul Coloneștiului, este eroul României, așa cum sunt toți ceilalți.

Ei au servit Armata Română într-un război unde țara i-a trimis, cu bună credință, onoare și demnitate, și verticalitate, și integritate.

Teodora Mazăre (realizator rubrică): Amintind de exponatele care ne-ați spus că au fost donate și au o valoare deosebit de importantă, este unul dintre ele care vă leagă sentimental, însă la un mod superlativ?

Eleonora Arbănaș: De toate sunt legată într-un fel sau altul, de absolut toate, inclusiv de panouri; și panoul este un exponat muzeal, dar nu este un exponat de patrimoniu, este de patrimoniu al Fundației, dar nu de patrimoniu național, precum este, de exemplu, „Jurnalul locotenentului Dobran” sau medaliile și ordinele, care sunt originale.

De toate sunt legată! Dar ce mă impresionează sunt fragmentele din avionul Messerschmitt 109 G, care sunt în Sala Șerbănescu, în prima sală, în vitrina Șerbănescu, fragmentele din avionul 109 G numărul 1, care au fost găsite chiar acolo, la locul în care s-a prăbușit, respectiv la Rușavăț, în Carpații de Curbură, la Buzău, și cel care a căutat a avut, ca să zic așa, disponibilitatea să ne ofere acele fragmente, iar noi în acel loc am ridicat un monument pe care l-am numit Crucea de la Rușavăț, momentul eroilor aripilor.

Teodora Mazăre (realizator rubrică): Am participat la nenumărate evenimente organizate cu ocazia Zilei Eroilor, cu ocazia Zilei Forțelor Aeriene, aici la Colonești, iar printre invitați s-au numărat doi camarazi ai lui Alexandru Șerbănescu, și anume, generalul Ion Dobran de care aminteați dumneavoastră și generalul Radu Teodoru. Spuneți-mi cum vorbeau de Alecu, cum îl vedeau?

Eleonora Arbănaș: Domnul general Dobran a fost de foarte multe ori la Colonești și a fost prezent la dezvelirea monumentului care a fost, practic, primul lucru realizat în Colonești, care a fost dezvelit în 2008, și la denumirea școlii.

A mai fost de mai multe ori domnul general. Ultima dumnealui vizită a fost expresia unei dorințe acerbe să vină să vadă muzeul, pentru că dânsul nu-l văzuse decât ce-i prezentasem eu în poze și schițele și ultima dumnealui dorință a fost să vină la Colonești să vadă muzeul lor, muzeul lor – a spus.

Acest lucru s-a întâmplat în 17 mai 2021, a fost ultima ieșire a domnul general Dobran și ultima dorință, acerbă, așa mă repet, pe care a avut-o, pentru că în septembrie s-a prăpădit, ca să zic așa, a completat grupul.

Plecarea ultimului erou al aviației, pentru că ași ai aviației erau numiți cei care aveau dincolo de cinci sau șase victorii în timpul războiului. Deci, ultimul as al aviației și ultimul aviator de vânătoare plecat a fost general Dobran.

Raportat la domnul general Radu Teodoru, domnul general Radu Teodoru nu a fost camarad cu Alexandru Șerbănescu, pentru că era un tânăr elev atunci.

Domnul general Radu Teodoru, acel elev militar a purtat pe umeri și sicriul cu restul uman al căpitanului Șerbănescu la înmormântarea care a avut loc la Ghencea Militar.

Și aici țin neapărat să fac o precizare, înmormântare a avut loc pe 21 august și nu pe 22 august. Sigur, nu că ar avea importanță, dar, totuși, când este vorba de astfel de personalități, orice fel de dată este importantă pentru istorie, pentru că ea trebuie să se perpetueze, să se transmită corect, așa cum a fost.

Costin Scurtu: Ceea ce se petrece astăzi, aici, în zona aceasta, numită Mihail Kogălniceanu, nu a venit peste noapte

Publicat de prosavioleta, 15 aprilie 2024, 14:20

Cristian Dumitrașcu: Domnule Scurtu, bine ați venit!

Costin Scurtu: Bună ziua și mulțumesc pentru invitație. Sunt onorat să fiu într-un spațiu deosebit și, mai ales, cu prietenii care iubesc istoria, arta militară și, mai ales, instituția Armatei Române.

Cristian Dumitrașcu: De aici pornim interviul despre această perspectivă istorică, pentru că s-a vorbit în ultima vreme despre o prezență substanțială, militară, aici, la Kogălniceanu. Sigur, cu toate controversele de rigoare, cu toate fake-news-urile care apar, nu de astăzi, cred că ar fi foarte interesant pentru ascultătorii „Jurnalului militar”, de la Radio România Actualități, să facem această paralelă despre tradițiile marinei, dar și  aviației. Împreună vom vorbi și despre „Operațiunea 60.000”. Se împlinesc, iată, 80 de ani, acum, în aprilie, de la marea debarcare dinspre Crimeea a trupelor române și germane și a altor trupe din acea vreme. Dar aș vrea, domnule Scurtu, să începeți să ne spuneți despre tradiția aviației și despre tradiția acestui loc, pentru că el vine pe locul unde a fost o bază de hidroavioane.

Costin Scurtu: Ceea ce se petrece astăzi, aici, în zona aceasta, numită „Mihail Kogălniceanu”, nu a venit peste noapte, nu a venit pentru că e un factor extern la care facem, acum, referire și în permanență avem o atentă organizare, pentru a putea să nu fim surprinși vreodată într-o situație nepotrivită, o situație cum în istorie s-a întâmplat, cum în istorie am avut de suferit. Pentru că ați amintit de „Operațiunea 60.000” din Peninsula Crimeei, când au fost nevoiți să fie retrași din zona de front pentru a putea să reorganizăm sistemul defensiv româno-german, la vremea aceea o contribuție importantă avea să aibă Marina. Atenție, Marina Militară, dar și Marina Civilă – cei care erau activi, dar cei care erau rezerviști. Pe lângă aceasta, ca să poți să-i aduci în viață pe tărâmul românesc, la Constanța, în portul Constanța, aveai nevoie de aviația care să fie, dacă se putea, zi și noapte în aer pentru a putea să protejeze acest flux. Pentru că nu a fost deloc ușor, era contratimp. Inamicul era superior din punct de vedere al capacităților de lovire și la nivel aerian, încât aviația noastră, și vorbim, aici, de Escadrilele 53-56 de Vânătoare, erau cele care aveau să înregistreze vestitele pagini de glorie, pentru că erau în situația în care luptau cu mai multe aeronave inamice. Aici, avem vestita poveste a locotenentului Bâzu Cantacuzino, care a fost în situația în care să fie și lovit, și să ajungă liniile inamicului și chiar să reușească și să scape de acolo. Dar avem povestea – care, uite, iar se împlinește un an… în anul acesta se face un secol – în care marinarii ofițeri au fost solicitați pentru a putea să se urce la bordul aeronavelor românești în Primul Război Mondial. Și îi găsim, în primul rând, în 1916, la Turtucaia, unde susțineau prin observarea directă a celor două maluri, pentru a putea să ajute trupele terestre române, sârbe și rusești care luptau împotriva inamicului format din Puterile Centrale. Vorbim, aici, de bulgari, de germani, de otomani, în care războiul avea să capete o altă valență. Aici, în Dobrogea, avea să fie prima provincie care să cadă sub ocupația inamică. Ei bine, acești dobrogeni aveau să se retragă în spațiul Moldovei libere, cât mai rămăsese, din România, la Primul Război Mondial. Iar acești dobrogeni, fie pe cale aeriană, fie pe cale terestră, aveau să înregistreze victoriile de la Mărășești, de la Mărăști. Aveam să-i găsim la granița cu Bucovina istorică. Aveam să-i găsim între 1918-1920 în partea de nord a Basarabiei, luptând împotriva bolșevicilor. Iar în 1919, cei care au plecat la luptă, din Dobrogea, aveau să ajungă chiar în Transilvania, unde în luptele duse, în primăvara anului 1919, să elibereze pe frații români, care erau sub presiunea și, mai ales, sub amenințarea bolșevicilor maghiari, la timpul respectiv. Ei, acest fenomen avea să ducă la o complexitate și o dezvoltare a armei Aviației Militare, după 1920. Dar, atenție, nu a început de undeva de sus; „Gata, s-a terminat Primul Război Mondial, avem foarte multe aeronave!” Da, erau, numai că nu mai puteau să fie ridicate de la sol. Chiar a început dramatic povestea Aviației Militare românești în perioada interbelică, pentru că s-au înregistrat foarte multe incidente. Au fost multe dintre ele soldate și cu morți în rândul piloților. De aici s-a plecat, de jos.

Cristian Dumitrașcu: Așa este.

Costin Scurtu: Din dificultatea aceasta. Din criza economică a României, în care, strategii noștri – cum, astăzi, suntem la alt nivel, aici, la Mihail Kogălniceanu – perspectiva de organizare defensivă a teritoriului național, așa s-a discutat și în perioada interbelică. „De câte escadrile ar fi nevoie, aici?” Dar acestea nu se puteau constitui peste noapte. Și pentru că ați amintit de prima structură aeriană, în Dobrogea este cea de hidroaviație. Cu ce am capturat din…. și am primit recompensa pentru despăgubirile de război de la inamic, așa s-a constituit prima escadrilă de hidroavioane. Am avut ingineri foarte buni la Constanța, care au venit să le îmbunătățească. Vorbim de vestitul model „Getta 1 și 2”, realizate de inginerii constănțeni. Din păcate, nu aveau să intre în acea competiție în care să devină producție de serie. Și cu toate acestea, statul român va ajunge din 1920, de când vorbim de prima structură de hidroavioane la Constanța, județul Constanța, vom ajunge în 1930, deja, să avem, aici, piloți de elită în hidroaviație – piloți care vor ajunge chiar la Istanbul, vor face Marea Mediteraneană, într-un mod în care onora această elită a piloților de aviație din Armata Română. Iar al Doilea Război Mondial avea să devină o necesitate strategică. În 1939 s-a pus în discuție foarte clar cum să fie apărat acest teritoriu. Dobrogea are întotdeauna – și a avut întotdeauna, din punct de vedere istoric, în cele mai vechi timpuri – necesitatea de a putea să fie apărată din aer, de pe apă și de pe uscat. Toți strategii, din punct de vedere istoric, au trebuit să țină cont de acest aspect. Gurile Dunării, nu mai discutăm despre ele. Podul de la Cernavodă avea să devină elementul strategic prioritar, încât în timpul celui de-al Doilea război Mondial, piloții… una dintre misiunile continue pe care le-au avut, a fost aceea să protejeze sectorul de cale ferată și Podul de la Cernavodă. Nu avea să fie chiar simplu. Dacă mai am un minut să-ți spun despre Al Doilea Război Mondial, ajungem exact la „Operațiunea 60.000” pentru că în prima fază, aici, unde aveam Escadrila 53, după aceea și 57 avea să vină. Ele se schimbau între ele în funcție de solicitările de pe front. La timpul respectiv puteau să fie la Constanța, în Mamaia. Puteau să fie la Buzău, puteau să fie la Ianca, unde era nevoie să participe la susținerea efortului terestru de luptă. Lucru care se petrece, și de aici a intrat în legendă povestea locotenentul lui Horia Agarici.

Cristian Dumitrașcu: Horia Agarici, sigur.

Costin Scurtu: Da, pentru că, aici, avem povestea în care o situație de luptă cu o întâmplare, cu un element neprevăzut, avea să transforme o situație de risc major pentru destinul Constanței, a județului Constanța, al Dobrogei, să fie întoarsă într-o victorie de înalt nivel, încât a rămas în conștiința neamului românesc, a rămas în analele istoriei aeriene, luptelor aeriene.

Cristian Dumitrașcu: Vestitul Horia Agarici care i-a bătut pe bolșevici. Erau și cântece.

Costin Scurtu: Erau și cântece. Și cântecul acesta a venit pe fondul în care presa a realizat valoarea simbolică a acestei victorii. De abia începuse, intrasem în război, România de-abia intrase în al Doilea Război Mondial. Se dăduse vestitul ordin de a se trece Prutul pentru a elibera pe frații din Basarabia și Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Și acțiunile militare, deja, intrau într-o dată componență… componentă a timpului specific. Iar, aici, această aeronavă n-a putut să decoleze odată cu celelalte, cu toată escadrila, dar avea să fie șansa pentru a putea să doboare bombardierele sovietice care aveau sarcini precise de a distruge toate punctele strategice din Dobrogea. Odată distruse atunci e clar că frontul românesc ar fi fost dat peste cap. Ei, tocmai acest gest al lui Horia Agarici avea să doboare, chiar trei bombardiere. Bineînțeles că a fost și o subestimare și lipsa de informație completă din partea inamicului, care era convins că nu mai e niciun avion de vânătoare, aici.

Cristian Dumitrașcu: În mod normal n-ar mai fi trebuit să fie.

Costin Scurtu: În mod normal, numai că acesta aflându-se în hangar, n-au putut să-l vadă la timpul respectiv de către aparatele de observare dinamică.

Inaugurarea monumentului eroilor români din Lăpușna, Republica Moldova

Publicat de Gabriel Stan, 1 mai 2023, 10:07

Sonia Raicu (realizator rubrică): Tot cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, în localitatea Lăpușna din Republica Moldova a avut loc joi, 26 aprilie, ceremonia de inaugurare a Monumentului Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Din partea Republicii Moldova a participat secretarul de stat din Ministerul Apărării, Sergiu Plop, iar România a fost reprezentată de secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide.

Eduard Bachide: Sunt bucuros să văd că eforturile comune făcute între România și Republica Moldova au avut succes.

La Lăpușna avem amenajate 432 de morminte de război izolate, grupuri de morminte, parcele de onoare din cadrul cimitirelor civile, cimitire de onoare și osuare, în care au fost înhumați în total 9.084 de morți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Conferința internațională „Războaiele de independență – diplomație și societate. Noi perspective și abordări ale problemei orientale 1875-1878”

Publicat de Gabriel Stan, 16 mai 2022, 12:59

Adrian Gâtman (realizator rubrică): Palatul Cercului Militar Național din București a găzduit Conferința internațională „Războaiele de independență – diplomație și societate. Noi perspective și abordări ale problemei orientale 1875-1878”, dedicată sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României.

Manifestarea a fost organizată de Institutul pentru Studii Politice, de Apărare și Istorie Militară, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României.

Conferința a reunit istorici și specialiști din numeroase institute de cercetare și universități de prestigiu din România, Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia și Turcia.

Şi tot la Cercul Militar Național a avut loc joi o ceremonie dedicată împlinirii a 90 de ani de la stabilirea recordului mondial absolut la parașutism, realizat de Smaranda Brăescu la 19 mai 1932, în urma unui salt de la înălțimea de 7.233 m.

Smaranda Brăescu a participat voluntar în cel de-al Doilea Război Mondial ca pilot în Escadrila Albă de avioane sanitare. Anul 2022 a fost instituit de Parlamentul României ca „Anul Smaranda Brăescu”.

Ion Dobran și poveștile ultimului pilot de vânătoare al aviației române

Publicat de Gabriel Stan, 23 februarie 2022, 15:11

Ion Dobran a fost ultimul pilot de vânătoare al aviației române din timpul celui De al Doilea Război Mondial. Acesta ne-a împărtășit din amintirile sale, creionate în povești memorabile trăite de-a lungul vieții sale.

S-a stins din viață în anul 2021, la vârsta de 102 ani.

Ion Dobran ne-a povestit despre primii ani din școala militară și începutul carierei:

Ion Dobran continuă poveștile superbe trăite de-a lungul carierei de avitator:

Ion Dobran a fost înlăturat din armată și a devenit strungar. Despre această experință ne-a povestit în momentul următor:

Ştefan Ciochinaru: Niciodată până acum Putin nu a fost atât de jos în sondaje cum e astăzi. Un război ar aduce poate victorii în primele trei zile, dar pe termen mediu şi lung ar fi catastrofal pentru Rusia

Publicat de Gabriel Stan, 18 ianuarie 2022, 14:28

Subiectul săptămânii, care poate fi considerat chiar subiectul central al întregului an 2022, chiar dacă suntem doar la jumătatea lunii ianuarie. După cum știm, ochii întregii comunități internaționale sunt ațintiți pe criza de la granița

Federației Ruse cu Ucraina, iar acum ne găsim într-o situație de echilibru precar după negocieri fără precedent între Rusia și NATO și după întâlnirile miniștrilor apărării de la Brest și ale șefilor apărării de la Comitetul Militar al NATO.

Joi, la emisiunea „Euroatlantica” de la Radio România Actualități, Radu Dobrițoiu a dezbătut acest subiect multiplu cu fostul ministru al apărării și fost vicepreşedinte al Parlamentului European profesorul Ioan Mircea Pașcu și cu analistul de politică externă Ștefan Ciochinaru.

În câteva secunde vă invit să ascultăm un fragment din dezbaterea de joi seara de aici, de la Radio România Actualități.

Domnule profesor Ioan Mircea Pașcu, amenințările lui Vladimir Putin disimulează oare o poziție tot mai slabă, Ucraina reprezentând pentru el o bătălie decisivă în acest moment?

Ioan Mircea Paşcu: Este o bătălie decisivă, pentru că încă de atunci când s-a constituit URSS-ul şi Ucraina a optat să devină o republică în cadrul Uniunii Sovietice, Rusia a făcut un pas uriaș în implicarea ei de putere în Europa. Ucraina, practic, face Rusia o putere europeană în adevăratul înțeles al cuvântului.

Ucraina a fost jucată, ca să spunem aşa. Să nu uităm că după Primul Război Mondial ea a fost cedată, practic, prin Pacea de la Brest-Litovsk, a fost cedată Germaniei. Să nu uităm că Germania a intrat în Al Doilea Război Mondial în primul rând în Ucraina şi a încercat, într-un fel sau altul, să o disocieze de restul Uniunii.

Ucraina independentă imediat a fost contestată şi aţi văzut tot ce s-a întâmplat ulterior acolo. Deci, ea rămâne în continuare contestată şi Rusia, bineînţeles, face tot ce e posibil din punctul ei de vedere să o păstreze în sfera ei de influenţă.

Radu Dobrițoiu: Domnule profesor Paşcu, o uniune, o voce comună am remarcat a Occidentului în fața Rusiei, atât NATO, cât și Uniunea Europeană și OSCE, mai ales în această săptămână, au făcut front comun. Cât de importantă este această unitate exprimată în fața Federației Ruse?

Ioan Mircea Paşcu: Eu cred că este foarte importantă, pentru că în felul acesta acest front comun împiedică Rusia să încerce să dividă și să obțină, să spunem așa, anumite lucruri prin această diviziune.

Frontul acesta comun arată, dacă vrem, că Uniunea Europeană, în subsidiar, dar NATO în primul rând nu acceptă ca politica sa și măsurile pe care le ia să îi fie dictate din afară, după cum nici nu acceptă ca Rusia să fie țara care hotărăște opțiunile de politică externă ale unor ţări care, din păcate, sunt prea aproape de ea. Vedeți că Rusia, în momentul de față, nu e atât de mult supărată pe noi că am intrat în NATO, cât pe NATO că ne-a acceptat. Asta e o filosofie de mare putere.

Adică domnule, de ce i-aţi acceptat? Au cerut, au cerut, treaba lor, dar dumneavoastră de ce i-aţi acceptat? Și supărarea lor pe Occident şi ceea ce încearcă să obţină în momentul de faţă este aici, dar, într-adevăr, ea doreşte să îşi creeze sau să îşi declare teritoriile din jurul ei, fosta Uniune Sovietică, şi poate cine ştie, chiar dincolo de graniţele acestea pe direcţii strategice importante pentru ea, sferă de influenţă şi lucrul ăsta vrea să fie recunoscut oficial de NATO. Iar noi, în momentul de faţă, ceea ce au cerut ei a fost să ne aducă din nou la momentul în care a fost prima extindere şi a doua extindere în care noi am intrat în NATO politic, fără să intrăm, ca să spunem aşa, şi militar.

NATO nici nu a avut planuri de apărare a noastră în perioada respectivă. Noi am crezut, la momentul respectiv, că apartenenţa noastră politica la NATO este suficientă să descurajeze nişte măsuri agresive din partea Rusiei. Ne-am înşelat – o dată cu Georgia şi a doua oară cu Crimeea şi cu Ucraina.

De aceea, NATO a luat nişte măsuri de întărire, de reasigurare şi ulterior de descurajare și apărare a flancului estic. Dacă Rusia nu ar fi făcut aceste lucruri, nici NATO nu ar fi răspuns aşa.

În schimb, Rusia uită ce a făcut ea, sau trece în mod intenţionat cu vederea această chestiune, şi spune că NATO, din proprie iniţiativă, a decis să se apropie, să devină agresivă, să devină ameninţătoare la adresa Rusiei. De ce? Pentru că, dacă vine şi spune lucrul ăsta, ea îşi justifică ceea ce a făcut ea din proprie iniţiativă.

Radu Dobrițoiu: Domnule Ştefan Ciochinaru, este foarte posibil ca un atac împotriva Ucrainei să agraveze, mai degrabă, situaţia de securitate a Rusiei, cât şi poziţia lui Vladimir Putin pe plan intern, iar dacă un eventual război s-ar prelungi, pierderile umane ale Rusiei ar începe să se acumuleze.

În acelaşi timp, un conflict ar afecta economia şi ar mări izolarea ţării. Cum putem anticipa un posibil scenariu, bineînţeles ipotetic, în acest sens?

Ştefan Ciochinaru: Problema adevărată în încercarea de a răspunde întrebării dumneavoastră constă în obscuritatea de la Kremlin: cine conduce, de fapt, astăzi jocul de la Moscova? Dacă sunt maeştri de şah, atunci avem de-a face cu o maskirovka de diplomaţie hibridă, care forţează limitele pentru a obţine totuşi ceva. În această variantă, se va negocia până în ultima clipă, dar va fi pace.

Dar dacă conduce un mare han Putin, tot mai izolat, injectat cu scenarii mesianic dughiniste chiar crede că America e acum vulnerabilă şi că e momentul să o pună cu umerii la pământ? Ei, atunci am putea avea război, s-ar confirma scenariul pe care îl propuneţi dumneavoastră. Problema este ca sunt socoteli foarte greşite, pentru că nu sunt făcute de maeștri de şah, sunt făcute, nu ştiu, emoţional.

Occidentul este ezitant, încearcă să evite războiul, face concesii, discută, înghite prea multe, pentru că vrea pace, are nevoie de linişte, ca afacerile să meargă mai departe, dar, dacă nu are încotro, va face şi război, aşa cum istoria a demonstrat deja; şi, chiar dacă se mobilizează greu democraţiile, atunci când o fac sunt de neoprit şi, atenţie, de neînvins. Vă aduceţi aminte că şi grecii au învins definitiv uriaşul Imperiu Persan.

Deci, întrebarea e dacă Vladimir Vladimirovici Putin e sau nu sinucigaş, pentru că sfârşitul oricărui război cu Occidentul, în ipoteza pe care o propuneţi, oricât de dureros, oricât de catastrofal, Federaţia Rusa nu va mai exista aşa cum o cunoaştem astăzi, şi asta e o certitudine. Pentru că Rusia lui Putin are o economie precară, e în criză, are o populaţie în declin, un deficit uriaş de democraţie şi coeziune internă.

Niciodată până acum Putin nu a fost atât de jos în sondaje cum e astăzi. Un război ar aduce poate victorii în primele trei zile, dar pe termen mediu şi lung ar fi catastrofal pentru Rusia.

Zbor lin, domnule general Ion Dobran!

Publicat de prosavioleta, 28 septembrie 2021, 23:54

Cristian Dumitrașcu (realizator): Am ajuns la ultimul subiect al emisiunii. Vă spuneam la început despre acel „remember” pentru aviatorul, generalul în retragere Ion Dobran. A fentat moartea până astăzi. Ultima dată când ne-am văzut, la începutul pandemiei, ne povestea că a păcălit fiecare an din cei 101 pe care îi avea atunci, precum păcălea adversarii din timpul războiului, când de la manşa la superavionului de vânătoare Messerschmitt 109 se bătea cu americanii și cu rușii, iar apoi cu nemții. Vorba unui prieten aviator care i-a predat manşa avionului său – ăsta a fost ultimul zbor al bătrânului general, la vârsta de 100 de ani de atunci – spunea prietenul aviator: am avut șansa de a mă uita în ochii istoriei, pentru că Ion Dobran a fost până astăzi ultimul pilot de vânătoare în viață, care a luptat în Al Doilea Război Mondial, din toată lumea, nu doar din România. Am filmat atunci, am înregistrat, vom avea mai multe episoade cu Ion Dobran. Am ales astăzi un fragment din acea înregistrare cu generalul Ion Dobran.

General (rtg.) Ion Dobran: Luasem înăţime şi nu ştiam, era prima oară când întâlneam Mustangul. Mustangul e foarte apropiat de Messerschmitt și mă gândeam dacă îl atac, pe urmă mai vine unul sau doi și rămân în cumpănă, 3 la 1, și nu prea mi-ar fi prea bine în poziția asta. 1 la 1 merge foarte bine, 2 la 1 – depinde de îndemânarea pilotului, dar 3 la 1 deja eşti în inferioritate. Erau trei, eu am crezut că sunt patru. Ei nu, ei zburau în trei, un cocor în săgeată, șeful pe centru, stânga și dreapta apărându-l pe cel de acolo. Şi m-am gândit până la urmă, având superioritate, eu m-am gândit să îl atac şi, într-adevăr, am picat şi l-am ales pe cel din dreapta, care era aşa. Am lovit cabina şi cabina a sărit pur și simplu. Sărind cabina, au făcut o serie de schije din alea care l-au lovit în mână și i-a dat sângele și pentru asta mi-a mulțumit că i-am dat decoraţie de război, care era pe timpul ăla, „Inimă Purpurie”, așa ceva se chema. Se bucura de nişte drepturi de rănit de război, dar m-am bucurat că, în mod special, nu l-am lovit, practic, pe el. Mustangul se ținea și el îmi povestește că a leșinat puțin o perioadă. Și că avionul zbura singur, cobora și se menținea pe orizontală, câștiga viteză și, câştigând viteză, se urca singur fără să comande el de la manşă. Urca singur și aici pierdea viteza şi iar tatona de câteva ori, aşa, până se înclina pe o parte. S-a trezit între timp el şi a putut să îl conducă până la aerodromul de la bază.
Cristian Dumitrașcu (realizator): L-am ascultat pe Ion Dobran, aviatorul de vânătoare, care s-a stins ieri din viață.

105 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial și de la înființarea Armatei a 2-a

Publicat de Gabriel Stan, 10 august 2021, 12:39

Edi Nicola (realizator rubrică): 105 ani au trecut de la intrarea României în Primul Război Mondial și de la înființarea Armatei a 2-a, care a participat la bătălii dintre cele mai grele și mai importante, atât în Primul, cât și în cel de-al Doilea Război Mondial.

Unul dintre locurile unde militarii acestei unități și-au vărsat sângele în marele război a fost pasul Rucăr – Bran.

Acesta este și motivul pentru care, zilele trecute, la Mausoleul de la Mateiaș, de lângă Câmpulung Muscel, s-au desfășurat o serie de manifestări în organizarea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, continuatoarea tradițiilor militare și de luptă al Armatei a 2-a.

Comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Dragoș Dumitru Iacob: Am fost la Amărăști, am fost pe Valea Buzăului, la Siriu, suntem aici, în județul Argeș, la Mausoleul de la Mateiaș, și mai mult decât comemorarea eroilor și respectul pe care li-l datorăm, cred că e important și m-am bucurat foarte tare să văd astăzi alături de noi foarte mulți copii, pentru că eu cred că și noi, militarii, alături de familie, de dascăli și de Biserica Ortodoxă Română, avem o datorie de a-i educa pe acești tineri în spiritul iubirii de neam și țară.

80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial

Publicat de Gabriel Stan, 28 iunie 2021, 10:40

Pe 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, iar această intrare în război a fost marcată de vestitul ordin: “Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”.

Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu istoricul militar, colonelul doctor Florin Șperlea în care au dezbătut pe larg acest subiect extrem de important din istoria României.

“E o discuție faptul că un tribunal al poporului, pentru că trebuie să demontăm și acest mit care circulă, că Tribunalul Poporului controlat de ocupantul sovietic a luat o decizie și l-a trimis la moartea pe Antonescu.

Încă o dată: avem un exemplu în Franța, dacă vrei în oglindă, o țară democratică, unde sovieticii nu au ajuns și unde practic avem o situație similară cu mareșalul Philippe Pétain, care fusese aureolat în Primul Război Mondial, nu precum Antonescu, care era doar un ofițer de Stat Major, Pétain fusese comandant, deci un personaj foarte important pentru francezi și care este judecat și condamnat la moarte pentru perioada colaborării cu regimul nazist, ca lider al regimului de la Vichy.

Faptul că de Gaulle îi fusese comandant, îl știa, îi comută această pedeapsă din condamnare la moarte în închisoare pe viață, asta nu înseamnă că nu ar fi sfârșit în cele din urmă într-un ștreang precum cei de la Nuremberg, adică ce vreau să spun cu asta? În oglindă avem un stat democratic care decide că șeful guvernul de la Vichy trebuie condamnat la moarte pe crimele săvârșite în timpul mandatului lui”. Florin Șperlea

Povestea lui Gheorghe Lăcătușu, veteran, care a luptat în Al-Doilea Război Mondial.

Publicat de Gabriel Stan, 7 mai 2021, 12:33

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

“Când înspre ziuă s-au potolit toate zgomotele, într-un fund de tranșee, o voce guturală și baritonală, gravă a început întâi domol, apoi mai tare să cânte Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…la care s-au adăugat alte voci ca să formeze la un moment dat un cor întreg pe linia frontului.

Era a 3-a zi de Paști, pe data de 9 mai 1945. A fost renaștearea noastră a celor care am reușit să supraviețuim.” (Gheorghe Lăcătușu)

Gheorghe Lăcătușu a luptat în cel de Al-Doilea Război Mondial, iar acest reportaj conține povești și întâmplări din Cehia, de Ziua Victoriei.

A fost fiul lui Dumitrașcu Lăcătușu, care a trăit până la 108 ani și care a fost ultimul supraviețuitor dintre veteranii din Primul Razboi Mondial. Lui Dumitrașcu Lăcătușu i-au mai lipsit aproximativ 5 luni ca să acopere cu viața sa 3 secole, fiind născut în 1891 și murind în 1999.

Gheorghe Lăcătușu a fost o persoană multivalentă, militar, poet, muzician, muzeograf, iar în casa lui de pe Vatra Luminioasă își organizase un adevărat muzeu de front. A plecat dintre noi în 2010.

“Realitatea este însă alta. Patria recunoscătoare ne-a dat afară. Toți cei care au fost ofițeri ai armatei și care s-au străduit să fie la înălțime au fost dați afară din cadrele active pe considerente, bineînețeles, politice.

Cu timpul, unii dintre ei au fost reactivați, dar marea majoritate a rămas pe afară, lucru care a avut consecințe nefaste asupra întregii noastre vieți.” (Gheorghe Lăcătușu)

Urmăriți un reportaj inedit realizat de Cristian Dumitrașcu despre viața unui veteran de război pe front și după revenirea pe teritorul țării.

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Arhiva Gheorghe Lăcătușu

Ziua Veteranilor de Război

Publicat de Gabriel Stan, 4 mai 2021, 12:57

Andreea Popescu (realizator rubrică): În fiecare 29 aprilie se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război, o zi instituită printr-o hotărâre de guvern din 2007.

Anul acesta, Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociația “Alături de eroi” și împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile au organizat mai multe acțiuni dedicate veteranilor de război în București și în toate marile garnizoane din țară.

A fost lansat site-ul veteraniiromâniei.mapn.ro, pagină unde vor fi postate povești de viață, dar și mărturii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Au fost distribuite cadouri cu ocazia sărbătorilor de Paști celor 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și celor opt din Republica Moldova.

Luni, 26 Aprilie, în Sala Unirii din cetatea Marii Uniri din Alba Iulia, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, şi șeful Statului Major al Apărării, generalul locotenent Daniel Petrescu, au participat în cadrul proiectului „Alături de veterani” la împachetarea cadourilor pentru veteranii de război domiciliați în 15 județe din centrul și vestul țării.

General Locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: Mă bucur că putem contribui la acest moment și mă bucur că putem să facem ceva pentru veteranii noştri de război.

Campania se înscrie în ciclul de activități pentru Ziua Veteranilor din acest an, dar continuă eforturile pe care Ministerul Apărării și Statul Major al Apărării le-au făcut pe timpul pandemiei, pe timpul campaniei de vaccinare și eforturi pe care le vom face în continuare pentru veteranii noștri.

Ne îndreptăm către ei cu apreciere, ne îndreptăm cu respect și suntem extraordinar de încântați de valorile pe care le reprezintă și de faptul că putem să transmitem – vedeți elevii de colegiu militar, care sunt alături de noi şi care cred că au participat la un moment istoric.

Sunt convins că își vor aduce aminte de aceste momente şi sunt convins că prin astfel de activități transmitem către ei aceste valori: datorie, onoare, dragoste de țară, capacitatea de a-ţi apăra țara.

Acest an este anul în care au intrat în vigoare prevederile legii, le recunosc activitatea desfășurată de militarii români în teatrul de operații.

Practic, aceasta este comunitatea militară. Veteranii nu reprezintă ceva abstract, sunt ceva palpabil, sunt ceva alături de noi şi sunt bucuros că am putut să contribui la activitatea de astăzi.

Andreea Popescu (realizator rubrică):  A fost șeful Statului Major al Apărării într-un interviu realizat de Cornel Mituț de la „Jurnal Militar Cluj”.

Joi, 29 aprilie, la toate monumentele dedicate eroilor din cel de-al doilea Război Mondial au avut loc ceremonii militare și religioase închinate Zilei Veteranilor. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor organizează acţiuni de îngrijire a unor morminte şi opere comemorative ale eroilor şi veteranilor de război.

De asemenea, Ministerul Apărării derulează campania „Voci de dincole de veac”, în parteneriat cu Televiziunea Română, iar tot cu ocazia Zilei Veteranilor, au fost organizate vizite la veteranii de război, expoziţii si mese rotunde dedicate participări Armatei României la cel de al Doilea Război Mondial, precum şi întâlniri ale ministrului apărării naţionale cu veterani, aşa cum s-a întâmplat la Cercul Militar Naţional din Bucureşti.

Nicolae Ionel Ciucă (Ministrul Apărării Naționale): Mă bucur mult şi sunt onorat să vă cunosc, sărut-mâna! Am derulat la nivelul Ministerului Apărării Naţionale o campanie prin care vrem, printr-un gest simbolic, să recunoaştem ceea ce aţi făcut pentru ţară şi să aducem respectul nostru pentru tot ceea ce au reprezentat veteranii şi toţi cei care au luptat pentru ţară de-a lungul timpului.

Nu este ceva foarte mult, o să vi-l lăsăm dvs şi, de asemenea, un mic simbol al Ministerului Apărării Naţionale. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi noi nu avem cuvinte să vă mulţumim!

– Cât o vrea Dumnezeu (veteran).

Nicolae Ionel Ciucă (Ministrul Apărării): Cât o vrea Dumnezeu! Sărut-mâna, să aveţi grijă de dumnealui.

Adevăruri neştiute despre viaţa şvabii bănăţeni în timpul celui de-al II-lea Război Mondial

Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 11:30

Numeroase informaţii despre şvabii bănăţeni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost aflate o dată cu desecretizarea unor documente de la Arhivele Naţionale din Timiş.

Publicistul timişorean Duşan Baiski a profitat de desecretizarea numeroaselor documente de la Arhivele Naţionale din Timiş, pentru o vastă cercetare despre şvabii bănăţeni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Informaţiile, publicate în cartea „Război în Banat”, inedite, nescrise până acum, şi pun într-o lumină nouă starea de spirit al germanilor din Banat. Autorul Duşan Baiski vorbeşte, în primul rând, despre războiul informaţional din acea perioadă.

“A fost şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi va fi întotdeaunaun veşnic război informaţional între diverse servicii secrete. <Război în Banat> este dedicat războiului informaţional al zvonurilor care erau puse în circulaţie şi apoi se culegeau date de pe teren pentru a se vedea cum reacţionează populaţia. La Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale există foarte multe dosare şi, cercetând cataloagele şi inventarele, am identificat zece teme majore”, explică Duşan Baiski.

Autorul a văzut peste 120.000 de pagini de documente, datele fiind condensate în 344 de pagini de carte. Printre temele abordate se numără „starea de spirit al populaţiei”, „specula”, „dezertorii”, „comportamentul militarilor veniţi de pe front”, „atitudinea faţă de biserică”, „presiuni pentru înrolarea şvabilor în divizia SS”.

“În anii ’42-’43 a început şi marea presiune asupra şvabilor să se înroleze. Cei bogaţi se fofilau în sensul că legea permitea să fie mobilizat la muncă. Cine nu scăpa prin acest mijloc, fugea în Iugoslavia, în Ungaria, şi atunci au început marile presiuni”, spune Duşan Baiski.

Un capitol interesant este rezervat sexualităţii în propaganda nazistă. “Era o regulă, în permanenţă, să se facă propagandă în tinerilor, mai ales a tinerelor. Se preda şi la şcoală, învăţătoarele încercau să le convingă pe fete să facă copii. Era şi acesta un tip de război propagandistic în sensul că, dacă, să zicem, o fată ceda cuiva de bunăvoie, flăcăul pleca bucuros în armata germană. Era o metodă de a convinge un tânăr să plece fără reţinere. A avut partea lui de sex de o noapte, fetele erau mulţumite că au servit Reich-ul”, spune Duşan Baiski.

O altă propagandă în rândul naziştilor a fost cea legată de biserică. Naţionaliştii-sociali germani propovăduiau o societate fără Dumnezeu, iar tinerii erau îndemnaţi să creadă doar în Hitler.

GALAȚI: BOMBE din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe un șantier

Publicat de adinaiftime, 11 decembrie 2017, 08:00

Cinci bombe de aviație din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite de niște muncitori care lucrau pe un șantier de construcții din satul Costi din vecinătatea municipiului Galați.

În urma anunțului primit, sâmbătă, la 112, la fața locului s-a deplasat echipa pirotehnică de la Detașamentul de pompieri Galați, care a detectat și transportat în poligonul Râpa Galbenă din comuna Braniștea în vederea distrugerii, patru bombe de aviație exploziv brizante, dintre care două de 50 kilograme și două de 100 kilograme și o bombă de aviație incendiară cu napalm.

Bombele găsite nu pot fi depozitate, ci trebuie distruse imediat, motiv pentru care, sâmbătă seara, toate cele cinci bombe au fost detonate în deplină siguranță la poligonul Râpa Galbenă.

România in doliu. Regele Mihai s-a stins din viață!

Publicat de Andrei Cretoiu, 5 decembrie 2017, 15:25

Mihai I a fost ultimul rege al României.
A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena.
Din partea tatălui a fost nepot al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin al Greciei.
Astfel, Mihai al României a fost descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei si Portugaliei.

Regele Mihai a fost ste stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă, fiind văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Mihai I a devenit pentru prima dată Rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate.
Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care din pacate pentru tara nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență.
Detronat de propriul sau tată, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.

Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența.
Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă dar nu a fost pregătit pentru domnie.

În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut, fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai.
Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, Regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații.
Astfel, Regele Mihai nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când balanța războiului s-a întors iar forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, Regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944 prin arestarea Maresalului Antonescu și restaurarea Constituției din 1923.
Uniunea Sovietică a tărăgănat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit.
Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de santaj al rușilor, Regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor.
În protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.

În acești ani suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței.
Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”.
La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată…pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 Regele Mihai a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a puterile aliate vestice, Statele Unite si Marea Britanie, facusera targul cu sovieticii iar actiunile Regelui Mihai erau sortite esecului.
S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția.
Cuplul regal al Romaniei are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

După Revoluția din 1989 Regele Mihai a fost oprit de regimul Ion Iliescu să întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă.
De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română, ulterior fiindu-i retrocedate și o parte din proprietăți.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României care ar putea servi drept model de bun simt si civism pentru politicienii acestei tari.
In primele zile ale lunii martie Casa regala a anunțat îmbolnăvirea Sa de cancer și retragerea din viața publică.

Dumnezeu să-L odihnească!

Surse: Wikipedia & Familiaregala.ro

Tradiție și continuitate în armata română

Publicat de adinaiftime, 25 octombrie 2017, 10:00

Acest aspect a fost evidențiat la Cercul Militar Tîrgu-Mureş, la simpozionul cu tema ”Armata României – tradiţii şi evoluţii actuale”, organizat de garnizoana Tg. Mureș.

Prefectul de Mureș, Lucian Goga, a arătat că armata română este instituția care continuă să beneficieze de un înalt grad de încredere în rândul populației:

”Armata română a avut și are un rol deosebit în istoria poporului român, ea beneficiază de un înalt grad de încredere din partea populației, tocmai pentru că întotdeauna a fost cea care a asigurat un echilibru și a păstrat România ca țară.”

Colonelul în rezervă Aurel Bochiș, președintele Clubului Ofițerilor de Tancuri a prezentat istoria acestei arme, care în Tg. Mureș a încetat să existe o dată cu intrarea României în NATO:

”În Tg. Mureș s-a reînființat Regimentul II tancuri, urmașul Regimentului II care de luptă, iar la 1 iunie 1961, s-a înființat divizia 6 Tancuri, care a dăinuit până la 1 martie 1994, când a fost transformată în Corpul 6 Armată. Acesta a devenit Brigada 6 Tancuri, iar după aceea s-a înființat Brigada 6 Operații Speciale ”Mihai Viteazul.”

După ce colonelul în rezervă, Viorel Filip a prezentat materialul un material privind eliberarea a o parte din teritoriile naționale pierdute în 1940, comandantul Brigăzii 6 Operații Speciale ”Mihai Viteazul”, col. Tiberiu Șerban s-a referit la activitatea acestei unitați de elită a armatei române.

Acesta s-a menționat atât la zecile de acțiuni ale militarilor români în teatrele de operații diin Irak, Afganistan și Kosovo, cât și la pierderile suferite de aceștia:

”Brigada 6 Operații Speciale reprezintă componenta terestră a forțelor pentru operații speciale, având deprinderi de acțiune în spațiul aerian, terestru și maritim, prin capacitatea de parașutare în condiții speciale, înot și scufundare, alpinism și traversarea zonelor urbane, fiind singurele elemente luptătoare apte să contracareze eficient amenințările din tipologia insurgenței și terorismului. 5 militari au făcut sacrificiul suprem și un număr de 19 militari au fost răniți, în misiuni înafara granițelor țării.”

La final, col. Tiberiu Șerban a oferit o diplomă generalului de brigadă Marin Ștefănescu, veteran de război în cel de-al Doilea Război Mondial.

TULCEA – Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit la marginea localității Băltenii de Sus

Publicat de adinaiftime, 23 octombrie 2017, 08:30

Gruparea pirotehnică din cadrul Detașamentului de pompieri Tulcea a intervenit duminică pentru ridicarea unui element de muniție neexplodată în localitatea Băltenii de Sus.

Este vorba despre un proiectil exploziv calibrul 120 milimetri, trecut prin gura de foc. Provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial.

Proiectilul a fost descoperit de un cioban pe un câmp din apropierea localității. Elementul de muniție a fost ridicat și urmează a fi depozitat în vederea distrugerii.

La găsirea muniţiei respectaţi următoarele reguli:

– NU o atingeţi, NU o loviţi şi NU o mişcaţi;

– NU o introduceţi în foc;

– NU o duceţi la fier vechi;

– NU încercati să demontaţi focoasele sau alte elemente componente;

– NU folosiţi muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

– NU introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţiile descoperite neexplodate;

– Discutaţi cu copiii toate aceste reguli preventive şi explicaţi-le pericolul la care s-ar putea expune dacă nu le respectă;

– Anunţaţi imediat organele de politie, autorităţile administraţiei publice locale sau sunaţi la numărul unic pentru apeluri de urgenţă, 112;

– Respectaţi regulile si măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate.

Comemorarea Holocaustului, la Sighet

Publicat de adinaiftime, 9 octombrie 2017, 11:03

Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș organizează luni, 9 octombrie, de la ora 12:00, o dezbatere despre ororile celui de-al doilea război mondial.

Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului în România.

Programul este dedicat profesorilor și elevilor sigheteni, însă evenimentul se adresează tuturor celor interesați de această tematică.

Data de 9 octombrie marchează începutul deportărilor evreilor din Transilvania în anul 1941.

Holocaustul a fost recunoscut de autoritățile române în 2004, pe baza concluziilor formulate de o comisie de cercetători prezidată de laureatul premiului Nobel pentru Pace Ellie Wiesel.

Iaşi: Proiectile din război găsite în apropierea şcolii din Oţeleni

Publicat de adinaiftime, 12 septembrie 2017, 09:50

Şase proiectile rămase neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost descoperite, luni, pe terenul din apropierea unei şcoli din localitatea Oţeleni, după încheierea festivităţilor dedicate începerii noului an şcolar.

Proiectilele au fost descoperite de câţiva muncitori care lucrau la gardul care va împrejmui viitorul teren de sport al şcolii din localitatea Oţeleni.

Directorul şcolii din Oţeleni, Alida Iftime, a declarat jurnaliştilor că în momentul în care muncitorii au descoperit muniţia de război în curtea şcolii nu se mai afla niciun elev.

Cu toate lucrările au fost oprite, membrii Consiliului de Administraţie vor decide dacă în şcoală se vor ţine cursuri.

‘Aveam în plan să izolăm zona pentru a nu pătrunde copiii în şantier. Dacă reprezentanţii ISU ne spun că suntem în pericol, voi convoca de urgenţă Consiliul de Administraţie al şcolii să vedem cum rezolvăm problema copiilor şi a cursurilor pe perioada până când o să ne asigure siguranţa fizică’, a declarat directorul şcolii.

Conform sursei citate, o echipă de pirotehnişti de la Inspectoratul Situaţii de Urgenţă Iaşi s-a deplasat până la Oţeleni şi a ridicat cele şase proiectile.

Iaşi: Muniţie de război, descoperită în timpul lucrărilor la canalizarea unui sat

Publicat de adinaiftime, 21 august 2017, 10:20

Zeci de proiectile şi o bombă rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite într-un sat din comuna Horleşti.

Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘M. Gr. Sturza’ Iaşi, a declarat duminică faptul că echipa de pirotehnişti a lucrat timp de şase ore pentru a ridica muniţia de război.

‘Echipa pirotehnică din cadrul inspectoratului a intervenit în satul Bogdăneşti, comuna Horleşti, pentru a ridica elemente de muniţie descoperite în urma lucrărilor de construire a reţelei de canalizare. Intervenţia a durat şase ore şi au fost descoperite 46 proiectile explozive calibru 76 mm, 91 proiectile perforante calibru 76 mm, o bombă aruncător calibru 82 mm’, a precizat Silvia Bolohan.

Conform acesteia, suprafaţa asanată este de 200 metri pătraţi. (Agerpres/ FOTO romaniatv.net )

Hiroshima: Japonia a comemorat 72 de ani de la primul bombardament atomic din istorie

Publicat de adinaiftime, 7 august 2017, 08:00

Japonia a comemorat astăzi primul bombardament atomic din istorie, care a lovit în urmă cu 72 de ani oraşul Hiroshima, în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi DPA.

În ziua de 6 august 1945, la ora locală 08.15 (23.15 GMT), bomba atomică aruncată de avionul american Enola Gay a explodat la Hiroshima, omorând pe loc zeci de mii de oameni. Până la sfârşitul anului 1945, circa 140.000 de persoane au murit din cauza bombardamentului şi a consecinţelor sale.

Bomba atomică aruncată de aviaţia americană asupra Hiroshimei a fost urmată la 9 august de un atac similar împotriva oraşului Nagasaki, în care au murit pe loc 40.000 de oameni. În urma celor două atacuri devastatoare, Japonia a capitulat, Al Doilea Război Mondial luând sfârşit în mod oficial la 15 august.

La ceremonia desfăşurată duminică în parcul Memorialul Păcii de la Hiroshima, mii de participanţi, printre care prim-ministrul japonez Shinzo Abe şi supravieţuitori ai atacului, au păstrat un minut de tăcere în memoria victimelor.

Ceremonia din acest an are loc după ce 122 de state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au adoptat primul tratat cuprinzător de interzicere a armelor nucleare, dar căruia Japonia a refuzat să i se alăture, împreună cu puterile nucleare şi câţiva aliaţi ai SUA.

Japonia a criticat tratatul ONU, considerând că el adânceşte decalajul între statele care deţin arma nucleară şi celelalte ţări.
Niciunul din cele nouă state dotate cu arma nucleară – SUA, Rusia, Marea Britanie, China, Franţa, India, Pakistan, Coreea de Nord şi Israel – nu a luat parte la negocieri.

‘Pentru a ajunge în mod real la o lume fără arme nucleare, avem nevoie de participarea atât a statelor nucleare, cât şi a celor nenucleare’, a declarat duminică Shinzo Abe. ‘Ţara noastră vrea să arate calea comunităţii internaţionale, încurajând cele două părţi’ să avanseze spre denuclearizare, a mai spus premierul japonez, fără a face referire explicită la tratatul ONU.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a trimis un mesaj la ceremonie, în care a subliniat că ‘visul nostru al unei lumi libere de arme nucleare rămâne departe de realitate’. ‘Statele care deţin arme nucleare au o responsabilitate specială de a întreprinde măsuri concrete şi ireversibile de dezarmare nucleară’, a adăugat Guterres.

Barack Obama a vizitat Hiroshima în mai 2016, devenind primul preşedinte american în funcţie care a făcut acest gest. El şi-a declarat simpatia faţă de victime, dar nu a prezentat scuze pentru atacurile din 1945.

Potrivit municipalităţii de la Hiroshima, graţie în parte vizitei lui Obama, numărul vizitatorilor la Muzeul Memorialului Păcii a crescut cu 16,4% în 2016, ajungând la 1,74 milioane. (Agerpres/ FOTO cunoastelumea.ro)

FOTO: Bombă din al doilea război, scoasă din mare de valurile uriașe pe plaja din EFORIE SUD

Publicat de adinaiftime, 18 iulie 2017, 10:30

Descoperire șocantă pe plaja din Eforie Sud! Marea agitată a adus la mal o bombă incendiară de aviație, ajunsă neexplodată pe fundul mării și datând, cel mai probabil, din timpul celui de-al doilea război mondial.

Bomba de 4 kilograme a fost scoasă la mal de curenții puternici și valurile fioroase. Un turist a sunat la 112 și a anunțat minunăția. Focosul a fost ridicat, transportat și depozitat pentru expertiză și, ulterior, distrugere controlată, de către pirotehniștii ISU Dobrogea.

10.000 de persoane, evacuate după descoperirea unei bombe

Publicat de adinaiftime, 10 iulie 2017, 08:00

Autoritățile poloneze au lansat duminică dimineața evacuarea a aproximativ 10.000 de persoane în orașul Bialystok, în estul țării, după descoperirea unei bombe germane de 500 de kilograme datând din cel De-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

Potrivit autorităților municipale, locuitorii de pe aproximativ 60 de străzi din Bialystok și de pe alte 45 din două localități suburbane au fost obligați să-și părăsească locuințele timp de câteva ore. Echipele de geniști au apreciat că bomba, descoperită în cursul unor lucrări de construcție, ar prezenta un risc de explozie în momentul în care ar fi ridicată cu o macara.

Evacuarea a vizat de asemenea străzile situate de-a lungul traseului camionului militar care urmează să transporte bomba pe un teren militar și unde va fi distrusă.

Bombe din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt găsite în mod constant pe șantiere poloneze și în special la Varșovia, care a fost bombardată și al cărei centru a fost distrus în proporție de 90% de către ocupanții germani înainte de încheierea războiului.

Avion german dispărut în al Doilea Război Mondial, descoperit de un copil

Publicat de Mihaela Costache, 17 martie 2017, 13:00

Un băiat din Danemarca a descoperit în pământ fragmente ale unui avion german, datând din cel de-al Doilea Război Mondial.

El a folosit un detector de metale, intrând într-o mlaștină pentru a verifica povestea bunicului lui despre căderea unui avion în această zonă, a declarat arheologul local Torben Sarauw.

Bunicul băiatului de 14 ani, Daniel Christiansen, i-a spus că în anul 1944 în mlaștina din apropierea casei lor din nordul Danemarcei a căzut un avion al armatei Germaniei naziste, iar băiatul a decis să verifice acest lucru, a spus Sarauw.

În avionul aflat la o adâncime de cinci până la șase metri, s-au găsit, de asemenea, oase umane, uniforme Luftwaffe, obiecte personale ale echipajului, inclusiv trei prezervative și foi pentru țigări.

Muzeul local examinează fragmentele de avion, iar poliția a ridicat oasele, a afirmat Sarauw.

Reamintim că Germania a ocupat Danemarca în anul 1940, dar această țară scandinavă a fost eliberată în 1945.

RADOR