Ascultă Radio România Regional Live

„Alege oaia!”

Purcei dați gratuit fermierilor care vor să crească porci Mangalița și Bazna

Publicat de adinaiftime, 3 decembrie 2017, 11:30

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a informat, că, în momentul de față, se află în faza de avizare la ministere un proiect de act normativ prin care fermierii care doresc vor primi gratuit purcei din rasele Bazna și Mangalița, pe care îi vor crește până la minimum 130 de kilograme, urmând ca jumătate din efectiv să fie preluat apoi de un procesator la un preț anterior stabilit.

„Suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă. Sunt cele două rase, Mangalița și Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp, dar, din fericire, câțiva oameni în țara aceasta care au avut dragoste față de acest animal, față de aceste rase le-au păstrat. Avem un efectiv redus, dar pe care îl susținem în așa fel încât efectivul să crească și apoi să distribuim carnea de Bazna și de porc Mangalița. Este un program care va suscita interes”, a declarat Petre Daea, prezent la Alba Iulia cu ocazia caravanei „Alege oaia!”.

Petre Daea a menționat că se vor da purcei gratuit celor care doresc să crească porci din cele două rase. „Acești porci vor fi crescuți în gospodăriile populației, într-o rație furajeră pe care o știu cei care au crescut dintotdeauna aceste rase. Ei primesc gratuit (purceii — n.r.), având apoi obligativitatea ca jumătatea din efectivul pe care noi îl dăm ca și efectiv pentru creștere să fie preluat apoi de procesatori la prețuri stabilite în momentul în care se distribuie acești purcei”, a explicat ministrul.

Daea a menționat că purceii vor fi crescuți și îngrășați până la minimum 130 de kilograme, urmând să fie dați apoi la procesator, pentru a face diferite produse sau a vinde carnea așa cum este ea.

„Actul normativ este în avizare la celelalte ministere. Se vor înscrie în program atât cei care doresc să crească purcei și cei care doresc să îngrașe purcei, respectiv și cei care vor procesa. Într-un cuvânt, există un lanț al producerii cărnii de porc din aceste două rase bine pus la punct și pe care îl dezvoltăm cu scopul triplu, anume cel de a dezvolta și a păstra rasa respectivă, de a valorifica cerealele din gospodăriile populației și, evident, de a acorda consumatorului produse bune și foarte bune”, a conchis ministrul.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UE încurajează consumul de carne de oaie şi capră

Publicat de adinaiftime, 11 noiembrie 2017, 22:30

Uniunea Europeană va aloca anul viitor 6 milioane de euro pentru promovarea consumului de carne de oaie şi capră, iar România va aplica pentru absorbţia acestor fonduri, afirmă ministrul agriculturii, Petre Daea.

Declaraţia a fost făcută sâmbătă, la Ploieşti, la un eveniment organizat în cadrul campaniei de informare şi promovare „Alege Oaia!”, unde participanţii pot degusta sau cumpăra produse din carne sau lapte de oaie.

Referindu-se la creşterea din ultima vreme a preţului ouălor, ministrul Petre Daea a spus că această situaţie ar fi generată de unele probleme existente la nivel european şi a invocat scandalul ouălor contaminate cu Fipronil.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Târgul Indagra se desfășoară până duminică la Romexpo

Publicat de adinaiftime, 26 octombrie 2017, 13:30

Zeci de mii de vizitatori sunt aşteptaţi la cel mai mare târg din domeniul agriculturii – Indagra, o ediţie care reuneşte peste 530 de companii din 24 de ţări. Vizitatorii pot afla ultimele noutăţi din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei. Târgul, care va fi deschis până duminică, 29 octombrie, la complexul Romexpo, va fi vizitat joi, 26 octombrie, de preşedintele Klaus Iohannis şi de ministrul agriculturii, Petre Daea. Ministerul Agriculturii va lansa în cadrul târgului programul menit să încurajeze consumul de carne de oaie, prin campania de informare şi promovare „Alege oaia!”. Ministerul va promova consumul acestui tip de carne. Oierii care vor participa la Indagra vor oferi spre degustare vizitatorilor pastramă şi tocăniţă de oaie, preparate la faţa locului. Campania se va desfăşura timp de trei luni şi are ca scop încurajarea consumului de carne de oaie pe toată perioada anului. Potrivit datelor statistice, românii consumă anual în medie puţin peste 2 kg şi jumătate de carne de oaie de persoană.