Festivalul concurs național de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu” , ediția a X-a s-a desfășurat la Bistrița, în perioada 15- 16 mai 2019.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud au organizat o ediție jubiliară dedicată memoriei marii interprete Valeria Peter-Predescu.
Laureații acestei ediții au fost:
Marele Premiu și Premiul Radio România Regional – Dorin Adrian Rus (Bistrița-Năsăud)
Premiul I – Florina Sabina Bălan (Bistrița-Năsăud)
Premiul al II-lea – Dan Constantin Vasilescu (Sibiu)
Premiul al II-lea – Silvia Timiș (maramureș)
Premiul al III-lea – Ioana Delia Măgherușan (Bistrița-Năsăud)
Premiul al III-lea –Ionuț Cocoș (Ialomița)
Premiul Special al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud – Diana Maria Crețu (Sibiu)
Premiul ”Valeria Peter Predescu” – Stelian Păun (Giurgiu)
Premiul de popularitate – Alin Eduard Fodorca
Premiu Special – Cristina Maria Farcaș (Mureș)
Premiu Special – Carmen Acatrinei (Neamț)
Premiu Special – Dorinel Gavriluț (Timiș)
Premiu Special – Ionel Roșu (Bihor)
Festivalul-concurs purtând numele nemuritor ”Valeria Peter Predescu” s-a dovedit a fi un succes din două perspective: repertoriul tinerilor interpreți a cuprins și cântece din repertoriul Valeriei Peter Predescu, de unde a rezultat o necesară comparație între manierele de interpretare, și ediția a fost o dulce-aducere aminte a personalității marii interprete prin corelarea evenimentelor din cadrul festivalului cu evocări, lansare de carte despre viața și activitatea interpretei și revitalizarea memoriei afective prin ascultarea cântecelor care aminteau de destinul muzical al Valeriei.
Festivalul concurs național de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu” face parte, pentru a doua oară, din cadrul Proiectului ”10 Festivaluri Naționale de Folclor”, proiect editorial derulat de Societatea Română de Radiodifuziune prin Departamentul Studiourilor Teritoriale. În acest an premiul ”Tineri interpreți de muzică populară” a fost acordat lui Dorin Adrian Rus (Bistrița-Năsăud).
Decizia a fost luată înainte de realizarea clasamentului concurenților, surpriza fiind și mai mare când ierarhia valorică l-a așezat pe primul loc pe Dorin Adrian Rus, acordându-i-se Marele Trofeu al ediției a X-a a festivalului. Criteriile pe baza cărora a fost acordat Premiul Radio România Regional au vizat autenticitatea repertoriului (și Dorin Adrian Rus a excelat prin interpretarea cântecului cel mai drag Valeriei Peter Predescu, cântec care a generat și titlul primului său disc: ”Mândre-s nunțile la noi”) și elementul-surpriză al prezenței scenice: interpretul a purtat steagul de nuntă specific ceremonialului existențial în zona Bistriței.
Domnul Secretar de Stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Alexandru Pugna, inițiatorul festivalului, a evidențiat specificitatea acestui festival în contextul festivalurilor naționale de folclor și și-a exprimat mulțumirea că tradiția este continuată prin manifestări culturale, la care participă generații de purtători de folclor și oameni de cultură care scriu pagini în istoria culturală a zonei.
Vă oferim spre audiție Gala Festivalului concurs național de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu” , ediția a X-a, gală transmisă la Radio România Cluj, postul de radio unde a debutat Valeria Peter Predescu și care a cultivat de-a lungul deceniilor modele culturale incluse în patrimonial cultural românesc :
Momentul acordării Premiului Radio România Regional lui Dorin Adrian Rus (Bistrița-Năsăud):
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Proiectul „10 Festivaluri Naţionale de Folclor” (II) – Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu”, ediţia a IX-a
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Telciu şi Fundaţia „Valeria Peter Predescu” organizează ediţia a IX-a Festivalului – Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Valeria Peter Predescu”. Festivalul este deschis atâttinerilor din ţară, cât şi tinerilor interpreţi din comunităţile româneşti din jurul României.
Concurenţii vor interpreta în concurs trei piese muzicale: o piesă fără acompaniament (doină sau baladă ), o piesă cu acompaniament orchestral şi o piesă din repertoriul artistei Valeria Peter Predescu. Readucerea în actualitate a repertoriului celebrei interprete este o modalitate nobilă de a promova acele cântece care au făcut istorie şi care vor avea pentru totdeauna amprenta amintirii vocii de neuitat.
Departamentul Studiourilor Teritoriale derulează Proiectul „10 festivaluri naţionale de folclor”, având ca obiectiv principal promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară din toate zonele etnofolclorice româneşti. Susţinem astfel manifestările folclorice de amploare naţională prin promovarea valorilor culturii tradiţionale, folclorul muzical fiind una din preferinţele publicului ascultător, iar programele culturale integrându-se în una dintre misiunile importante ale postului public de radio. Gala festivalului va fi transmisă la Studioul Teritorial Tg.-Mureş, la Radiodifuziunea ungară MTVA (emisiunile în limba română) şi va fi postată pe site-ul www.radioromaniaregional.ro, fluxul Galeria interpreţilor de muzică populară.
În cadrul Galei festivalului va fi acordat Premiul Tineri interpreţi de muzică populară din partea Departamentului Studiourilor Teritoriale, SRR, o oportunitate pentru promovarea tinerilor interpreţi în ţară şi străinătate.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
1 decembrie 2017, 11:14 / actualizat: 1 decembrie 2017, 12:22
La mulți ani, România! La mulți ani dragi români, oriunde vă aflați! Un gând drag pentru toți cei ce simt românește, de aici din țară sau de dincolo de granițe vremelnice, care n-au reușit niciodată să ne despartă sufletește! Tuturor LA MULȚI ANI!
Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale
Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, 2017
Publicat de Bogdan Dragomir,
23 noiembrie 2017, 12:24 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:55
Teatrul Tony Bulandra din Targoviste – Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Anul 2017 este un reper artistic deosebit pentru oraşul Târgovişte, pentru România, o aniversare specială muzicală jubiliară – organizarea celei de a 50-a ediţii a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”!
Festivitatea de deschidere a Festivalului National de Interpretare si Creatie a Romantei CRIZANTEMA DE AUR 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
În perioada 19-21 octombrie 2017 s-a desfășurat în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, cea de-a 50-a ediție, jubiliară, a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”.
Festivalul a fost organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Moldova, în coproducție cu TVR și în parteneriat cu Radio România.
Gazdaevenimentului a fost şi în acest an Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște.
NOUTĂȚILE EDIȚIEI A 50-A JUBILIARĂ
PREMIERĂ: Inaugurarea „Casei Romanței” la Târgoviște, miercuri, 18 octombrie 2017, ora 17:00 – spațiu muzeal unic în România, sub patronajul Federației Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO din Europa și America de Nord,
Muzeul Casa Romantei – Targoviste, Romania 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
cu participarea extraordinară a Președintelui onorific al Federației Mondiale UNESCO – George Christophides; (vezi album foto la finalul articolului)
Omagiu corifeilor romanței – omagierea Reginei Romanței, Ioana Radu, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa; omagierea Trubadurului Romanței – Ionel Fernic; omagierea, împreună cu Fundația „Henry Mălineanu”, a marelui compozitor român de romanțe – Henry Mălineanu; omagierea marelui compozitor român din Moldova – Eugen Doga, la împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa;
Masă rotundă „Romanța pentru Patrimoniul Mondial UNESCO” – vineri, 20 octombrie, ora 10:00, la Muzeul Romanței din Târgoviște. Au participat reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Federației Europene și Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, invitați speciali ai centrelor culturale și instituțiilor muzicale din țară care organizează festivaluri și concerte de romanțe, membrii juriilor, compozitori și interpreți de romanțe din țară și din străinătate, reprezentanți ai organizatorilor festivalului. Organizator: Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Electrecord – casa de discuri a romanței românești – a participat cu stand permanent la festival pentru lansări de CD-uri de romanțe și de muzică românească;
Lansări editoriale și discografice ale laureaților festivalului, precum și ale altor invitați speciali;
afis Crizantema de Aur 2017.640
Ediția a 50-a a Festivalului „Crizantema de Aur” a fost structurată pe trei mari secțiuni: Concursul de Interpretare, Concursul de Creație și Concertele extraordinare „Gala Crizantemelor Populare”, „Gala Crizantemelor Clasice”, „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău” și „Ambasadorii Romanței” susținute de câștigători ai Trofeului „Crizantema de aur” și ai Premiului I ai Festivalului din perioada 1968-2016, de mari artiști din România și din alte 10 țări: Republica Moldova, SUA, Rusia, Japonia, Franța, Italia, Germania, Olanda, Finlanda și Bulgaria, acompaniați de orchestre și de dirijori profesioniști.
Micro-recitalurile „Stele ale romanței” au fost susținute în fiecare seară de mari interpreți de romanță: Daniela Vlădescu, Florin Georgescu și Matilda Pascal-Cojocărița;
În cadrul Concursului de interpretare au evoluat 16 concurenți selecționați în urma a 7 preselecții regionale, realizate în perioada aprilie-iunie 2016, cu jurii de specialitate, în România și în Republica Moldova.
În afara Concursului de Interpretare, în premieră, anul acesta au fost prezenți în Festival 5 „boboci de Crizantemă” din România și din Republica Moldova, selecționați în urma preselecțiilor regionale;
Concursul de Creație a îmbogăţit patrimoniul muzical național cu 12 romanțe în primă audiție, selectate în urma preselecției naționale, realizată în colaborare cu UCMR și jurizată de compozitori desemnați de UCMR;
Joi, 19 octombrie și Vineri, 20 octombrie, s-au desfășurat Concursurile de Interpretare și de Creație urmate de Gala Crizantemelor Clasice și Gala Crizantemelor Populare, încheiate cu Micro-recitalurile „Stele ale Romanței”, susținute de Daniela Vlădescu și Florin Georgescu;
Recital Florin Georgescu – Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Sâmbătă, 21 octombrie a avut loc Gala Laureaților încheiată cu Micro-recitalul „Stele ale romanței” susținut de Matilda Pascal-Cojocărița.
Recital Matilda Pascal Cojocarita la festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
În partea a 2-a a serii, a avut loc Concertul extraordinar „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău”, susținut de Trofeele „Crizantema de aur” din Republica Moldova și cu participarea compozitorului Eugen Doga, care a fost omagiat la aniversarea a 80 de ani.
Aniversare 80 de ani a Maestrului artist şi compozitor Eugen Doga pe scena Festivalului Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Seara a 3-a s-a încheiat cu Concertul extraordinar „Ambasadorii Romanței” susținut de câștigători ai Trofeelor „Crizantema de aur” și de mari artiști din 10 țări care iubesc și promovează Romanța românească pe scenele internaționale: Marcel Roșca – Opera din Essen Germania; Mirela Spînu – Italia; Margareta Ivănuș – artist al poporului din Republica Moldova; Alina Mavrodin – România; Ivan Varbanov – Bulgaria; Mireille Rivat – Franța; Iurie Gâscă – artist al poporului din Republica Moldova; Codruț Bârsan – Opera din Chicago SUA; Minna Liettya-Tyni – Finlanda; Liduin Stumpel – Olanda; cu participarea excepțională a lui Vladimir Samsonov – Teatrul „Mariinsky” din Sankt Petersburg, Rusia și a tenorului Ryo Kasuga – Japonia.
Orchestra „Dor Românesc” dirijată de Ştefan Cigu la Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Au acompaniat orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu,
Orchestra „Romanţa” dirijată de Lucian Vlădescu la festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
„Romanța” – dirijor Lucian Vlădescu
Orchestra „Folclor” dirijată de Petre Neamţu la Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
și „Folclor” – dirijor Petre Neamțu;
Actorii Miruna Ionescu şi Silviu Biriş – prezentatorii Festivalului Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu;
Miruna Ionescu și Silviu Biriș;
Actriţa Alexandra Velniciuc şi prezentatorul Octavian Ursulescu la Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Juriul Concursului de Interpretare a fost format din mari interpreți de romanță și personalități ale vieții muzicale din România și din străinătate;
Juriul Concursului de Creație a fost format din renumiți compozitori români desemnați de UCMR și UMM;
Juriul Presei a fost format din reprezentanți ai presei de specialitate din țară și din străinătate care promovează Romanța și Festivalul Național „Crizantema de aur”;
Ediția a 50-a, jubiliară, în premii:
Secțiunea Interpretare (vezi galeria foto la final):
Olguţa Novac Berbec – Trofeul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Trofeul „Crizantema de Aur” –Olguța Novac-Berbec
Premiul I – Mădălin Alexandru Băldău Drăgan
Premiul II – Valentin Butucel
Premiul III – Andrei Cocîrlea
Premiul special „Ioana Radu”- Theodora Manolache
Premiul special Fundația „Henry Mălineanu”- Iulia Daiana Berbec
Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Iulia Vătafu
Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte – Iulian Bratu
Secțiunea Creație (vezi galeria foto la final):
Premiul I secţiunea Creaţie – Dumitru Lupu, în foto primeşte premiul interpretul Marian Stere, la Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Premiul I – Dumitru Lupu, „Voi nu vedeți că deranjați?”
Premiul II – Nicolae Caragia, „Să nu-ți dorești singurătate”
Premiul III – Ionel Bratu Voicescu, „Și-atât”
Premiul special „Ionel Fernic”- Constantin Bardan, „Și dacă…”
Premiul special Fundația „Henry Mălineanu”- Ana Ghibea, „A mai căzut o frunză”
Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Mircea Ciugudean, „Dor”
Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte – Marcel Iorga, „Un buchet de crizanteme”
Premiul Presei
Secțiunea INTERPRETARE – Andrei Cocîrlea
Secțiunea CREAȚIE –Francisc Reiter, „Vioara și inima mea”
Președintele Festivalului: Cristian Daniel Stan, Primarul municipiului Târgoviște,
Regia și scenografia: Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște
Direcția artistică: Alina Mavrodin Vasiliu, directorul Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște
Dr. Teodor Vasiliu – inițiatorul Casei Romanței și autorul monografiei „Istoria Crizantemei de Aur” – Diploma de excelenţă din partea UNESCO la Festivalul Crizantema de Aur 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Deloc întâmplător, la Târgoviște, Romanța românească se simte la ea acasă pe scena Festivalului Național „Crizantema de aur”. Istoria emoționantă a acestui mare eveniment muzical național m-a inspirat să inițiez realizarea Casei Romanței – spațiu muzeal unic în România. Clădirea în care vă puteți întâlni cu Romanța și slujitorii ei este cea în care a fost semnat actul de naștere al Festivalului Național „Crizantema de aur” în anul de grație 1968, pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 3. Casa Romanței este onorată de patronajul Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO. Mulțumesc Consiliului Județean Dâmbovița pentru atribuirea clădirii și tuturor celor care m-au spijinit în realizarea acestui proiect unic în România.
Dr. Teodor Vasiliu
Alina Mavrodin Vasiliu – director artistic al Festivalului Crizantema de Aur și director al Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște primeşte Diploma de excelenţă UNESCO 2017 (foto by Bogdan Dragomir)
Personal, în calitate de director artistic al festivalului, dar și de director al Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște, mulțumesc Bunului Dumnezeu și ajutorului Maicii Domnului pentru că, fără ocrotire divină, vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, nu am fi putut realiza obiectivele artistice ale acestei ediții jubiliare între care strălucește Casa Romanței – un spațiu muzeal unic în România și în lume pe care cu toții va trebui să îl prețuim și să îl îmbogățim pe măsura istoriei fabuloase a Romanței și a Festivalului „Crizantema de Aur”, slujite cu multă dăruire de Teodor Vasiliu, inițiatorul Casei Romanței și autorul monografiei „Istoria Crizantemei de Aur”.
Alina Mavrodin Vasiliu
Director artistic al Festivalului Național „Crizantema de Aur”
Radio România Regional felicită organizatorii pentru efortul extraordinar depus la realizarea acestui REGAL muzical oferit ascultătorilor, telespectatorilor dar şi spectatorilor din sala Teatrului Tony Bulandra şi de asemenea, felicită pe toţi participanţii artişti şi în mod special premianţii apreciaţi cu înalte distincţii la acest eveniment aniversar jubiliar! La Mulţi Ani, Crizantema de Aur – Târgovişte, România!
* * * * *
Sursa: Comunicat de Presă al Festivalului, youtube.com şi materiale jurnalistice din arhiva personală. Mulţumim organizatorilor evenimentului pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir – Radio România Regional
Galerie foto (imagini din Festivalul CRIZANTEMA DE AUR 2017 realizate de Bogdan Dragomir):
Compozitorul Dumitru Lupu (foto din arh. pers. a compozitorului)
Galeria foto a Muzeului CASA ROMANŢEI (fotografii realizate de Bogdan Dragomir cu ocazia inaugurării Muzeului „Casa Romanţei” – Târgovişte, România):
Alexandru Pugna sau povestea cântecelor din pridvorul deschis spre neuitare
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
23 octombrie 2017, 14:03 / actualizat: 23 octombrie 2017, 20:21
Alexandru Pugna este interpretul cu un destin scris parcă într-un ceaslov al versurilor venite din Timp pentru mult timp. Originar din Caianul Mic, de unde se trage şi Ioannis Caionis Valahus – Ioan Caianu Românul, cel căruia îi datorăm o lucrare remarcabilă, „Codex Caioni”, prima culegere de folclor din aceasta zonă a Transilvaniei, Alexandru Pugna continuă o tradiţie şi un destin muzical.
(varianta audio a emisiunii)
Se spune că nu poţi veni de niciunde, iar neamul este sfânt. Această convingere o are şi Alexandru Pugna. Bunica sa dinspre mamă, Maria Ciui, era o horitoare neîntrecută, şi un creator popular inspirat. Vestită pentru harul său de a crea versuri populare „personalizate” pentru strigătura în prag, ori strigătura la găină, momente specifice nunţilor năsăudene, versuri ce aminteau de familia naşului, sau a socrilor, bunica va fi modelul de autenticitate pentru nepotul care respectă o lege a pământului: trebuie să nu uiţi vatra, pentru ca vatra să nu te uite.
Şi astfel, istoria cântecelor năsăudene mai scrie o filă prin vocea şi repertoriul interpretului de muzică tradiţională, Alexandru Pugna. A fost şi a rămas “om la cetăţii”, a înfiinţat două festivaluri naţionale de folclor, “Pană de păun” şi “Valeria Peter-Predescu”.
Iar azi, din noul statut de înalt demnitar, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, continuă demersurile pentru promovarea culturii populare, fundament al marii culturi.
Ascultaţi emisiunea “Galeria interpreţilor de muzică populară”, ediţia dedicată lui Alexandru Pugna şi veţi afla detalii despre un destin, care are puterea de a înrâuri drumul spre notorietate atât al faptelor culturale memorabile ale Năsăudului, cât şi al tinerilor interpreţi laureaţi ai celor două festivaluri, pe care le susţine cu pasiune şi dăruire.
Veţi auzi povestea”Bisericii de lemn din Teaca – Budurleni”. Toate vin din credinţă: “Dăruind nu sărăceşti, ci te îmbogăţeşti!” Spiritual, întărim noi, pentru că zestrea pe care o lăsăm spre neuitare este zestrea spirituală. Iar Alexandru Pugna a reuşit să scrie deja istorie, istoria cântecelor năsăudene aşezate cu pioşenie în pridvorul casei părinteşti deschis spre neuitare.
O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Pasiunea pentru muzica tradițională și performarea interpretării au constituit argumentele pentru care Alexandru Pugna, celebrul interpret de muzică populară, a înființat și a susținut timp de peste un deceniu organizarea și desfășurarea unui festival național dedicat promovării folclorului muzical autentic.
Intitulat sugestiv „Pană de Păun”, Festivalul naţional de interpretare a cântecului popular românesc va avea cea de-a XI-a ediție în perioada 22 – 23 noiembrie 2017 la Bistrița. Organizat de Asociaţia Culturală „Pană de Păun”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, festivalul invită pe tinerii interpreţi vocali ai cântecului popular pentru a evolua în acest cadru competițional național. Organizat într-o zonă etnofolclorică recunoscută pentru zestrea culturală transmisă cu demnitate de secole de purtători de folclor și performeri în domeniu, zona Bistriței și Năsăudului, festivalul are și un element inedit care îi conturează imaginea simbolică în spațiul public: trofeul constă, atât în premiu în bani, cât și într-un clop cu pană de păun din dorința de a pune în valoare acest element de mare spectaculozitate al portului tradițional năsăudean, unic în lume.
Manifestarea a fost inițiată de domnul Alexandru Pugna, un veritabil om de cultură, actualmente secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. Pentru Radio România Regional Domnia Sa ne-a acordat un interviu în exclusivitate:
A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.