Amenzi de aproape 726.000 de lei în unităţi de alimentaţie publică!
Publicat de Andra Radu,
21 aprilie 2022, 11:30 / actualizat: 21 aprilie 2022, 12:38
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de aproape 726.000 de lei într-o singură zi unităţilor de alimentaţie publică din marile centre comerciale. De asemenea, au confiscat 210 kilograme de produse de origine animală, în urma deficienţelor constatate.
În data de 19 aprilie, conducerea ANSVSA a dispus efectuarea unei acţiuni de control fulger la nivel naţional în unităţile de alimentaţie publică din marile centre comerciale.
Au fost verificate 326 de unităţi, dintre care 324 de unităţi de alimentaţie publică şi două unităţi tip hypermarket.
Peste o sută de agenții de turism au rămas, anul trecut, fără licențe de funcționare!
Datele Ministerului Turismului arată că este vorba mai exact de 107 agenții, dar și de 125 de societăți care au fost radiate la solicitarea acestora.
În cazul agențiilor de turism pentru care a fost dispusă retragerea licențelor din cauza neregulilor constatate, deciziile au survenit la distanță de jumătate de an de la eliberarea actului de funcționare.
În același timp, tot anul trecut, 31 de structuri de cazare au rămas fără certificate de clasificare, în timp ce la 8 structuri de alimentație publică au fost retrase certificatele de funcționare.
Luna trecută, ministrul Turismului, Mircea Dobre, declara că normele de aplicare pentru Fondul de garantare a pachetelor turistice vor fi gata pană la sfârșitul lunii ianuarie, iar din 2018 se încearcă realizarea unei legi speciale și pentru crearea unui pool de asigurare, pe modelul PAID.
În context, ministrul a subliniat că ordonanța privind Fondul de garantare a pachetelor turistice, a fost votată și se află pentru promulgare la Președinție.
Dughenizarea litoralului este o realitate care îngrijorează atât organismele de control cum este Protecția Consumatorului, cât și turiștii. Însă, există speranța că viitoarea lege a turismului va face puțină ordine în acest domeniu, a declarat în exclusivitate pentru postul Radio Constanța ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
„O primărie trebuie să aibă dreptul să-și creioneze exact – în afară de partea de strategie – o așezare a tot ce înseamnă unități de alimentație publică, unități de cazare, trebuie să-și facă o reglementare foarte clară și trebuie să le acordăm acest temei legal primar celor din administrația publică locală în așa fel încât să-și realizeze noile PUZ-uri pentru stațiunile de interes local și național. Prin Legea Turismului se va da dreptul autorităților publice locale să scoată la licitație licențe pentru unitățile de alimentație publică în așa fel încât acestea vor fi în funcție de numărul locurilor de cazare clasificate de către Ministerul Turismului“, a declarat Mircea Dobre pentru Radio Constanța.
În spiritul descentralizării, clasificarea unităților de cazare se va face de către Consiliile Județene.
„Partea de autorizare a unităților de cazare va fi transferată către Consiliile Județene în așa fel încât Consiliile Județene vor avea dreptul de a autoriza unitățile de cazare din România, iar Ministerul Turismului, prin Direcția de Control, are dreptul de a controla unitățile de cazare și, binănțeles, autoritatea publică locală, în speță Consiliul Județean pentru partea aceasta de clasificare a unităților de cazare.
Reporter: Totuși, aceasta bănuiesc că se va face după standarde la nivel național?
Partea de reglementare se face la nivel național prin Ministerul Turismului, în acest moment. Bineînțeles, Consiliile Județene vor respecta reglementarea la nivel național pe bază legală și vor realiza această autorizare. Dar controlul rămâne la autoritatea publică centrală, în speță Ministerul Turismului“, a menționat Mircea Titus Dobre.
După ce au fost adunate propuneri de la agenții economici din toate zonele turistice, Legea Turismului ar trebui să fie adoptată până în primăvara anului viitor.
Inspectorii sanitar-veterinari au continuat controalele pe litoral.
Zilele trecute ei au verificat peste 40 de unităţi de alimentaţie publică din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
Echipamente de lucru murdare, depozitarea şi vânzarea peştelui în condiţii necorespunzătoare au fost găsite în trei restaurante, un fast food, magazine alimentare, un bar şi o rulotă, acestea fiind sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 26.000 de lei.
În ultima lună, şi agenţii economici din Deltă au fost amendaţi cu aproape 12.000 de lei de către inspectorii din cadrul Comandamentului Delta Dunării, în urma celor peste 80 de controale.
Neregulile principale au fost legate de lipsa de igienă şi funcţionarea spaţiilor frigorifice.
Este pentru prima dată când Delta are un astfel de comandament, format din inspectori detaşaţi din 6 judeţe.
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au descins, joi, la un hotel de trei stele, din stațiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol. Verificări privind respectarea legislației în alimentație publică s-au făcut, însă, și la restaurantul hotelului.
Astfel, dacă în camerele oferite pentru cazare comisarii CJPC nu au găsit nereguli, la vizita în bucătăria restaurantului situația a fost ceva mai diferită. În frigiderele și congelatoarele unității inspectorii guvernamentali au găsit peste 40 de kilograme de alimente expirate, după cum urmează: 13 kg de pulpă de vită, 3,5 kg de cârnați, 5 kg de smântână, 1 kg de ceafă de porc și 4 kg de pui grill. Dacă inspectorii de la Protecția Consumatorului nu ar fi intervenit, alimentele cu termen de valabilitate incert sau depășit ar fi putut ajunge în farfuriile turiștilor.
În consecință, au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 5.000 de lei și au fost date două avertismente, unul pentru alergeni și celălalt pentru prestări servicii necorespunzătoare, după cum au precizat comisarii CJPC.
84 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate de inspectorii sanitar veterinari în a doua jumătate a lunii iulie, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 174.000 de lei, iar un restaurant a fost închis.
În urma celor peste 430 de controale făcute în staţiunile de la mare au fost găsite nereguli legate de depozitarea alimentelor şi de vânzarea produselor în spaţii neaprobate sanitar-veterinar.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în perioada 17 – 30 iulie medicii veterinari din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, împreună cu inspectorii sanitar-veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în Comandamentul Sezon Estival 2017, au făcut controale în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare, fiind verificate 434 de unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
“În urma controalelor, s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorifcare a produselor alimentare, etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, se arată în comunicat.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, echipale de control au aplicat 84 de amenzi, în valoare de 174.000 de lei, fiind oprită activitatea în cazul unui restaurant.
De asemenea, la solicitarea Poliţiei Judeţene Constanţa, inspectorii au efectuat acţiuni comune de control în staţiunea Eforie, unde în urma verificărilor au amendat un restaurant şi o unitate tip fast-food, sancţiunile fiind de 4.000 de lei.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţie numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.