Aţi încerca „Blind Holiday”? Plătiţi acum şi aflaţi la aeroport unde mergeţi!
Publicat de Mihaela Costache, 24 iulie 2015, 15:30
O cunoscută agenţie de turism din România a lansat de curând un nou produs pe piaţa de profil.
Este vorba de „Blind Holiday”- un concept nou care se adresează turiştilor dornici de o experienţă de vacanţa diferită faţă de ce au trăit până în prezent.
Aceştia vor afla care este destinaţia vacanţei lor doar atunci când vor ajunge în aeroport.
Timp de o săptămână, românii vor vedea pe pagina de Facebook Paralela 45 o serie de oferte de vacanţe în acest concept, la preţuri de 299, 399, respectiv 499 de euro/ persoană.
Data exactă de plecare o vor afla cu 48 de ore înainte, iar destinaţia le va fi dezvăluită abia atunci când turiştii ajung în aeroport.
Ofertele Blind Holiday se adresează doar persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, iar plata se face exclusiv online.
„Am dorit să aducem pe piata turismului din Romania un concept special pentru turiştii deschisi către nou, care vor să trăiască şi o experienţă altfel. Practic iti cumperi o vacanţa cu garanţia şi încrederea că se va ridica la nivelul aşteptărilor tale, iar destinaţia o afli când ajungi la aeroport. Sunt sigur că turistii romani vor aprecia o initiativa indrazneata. Vrem să arătăm că putem oferi şi pachete pentru turiştii mai nonconformişti”, a declarat Alin Burcea, preşedintele agenţiei de turism iniţiatoarea acestui concept.