“Ora de Educație Rutieră”, predată către 100 de cadre didactice din București
Publicat de adinaiftime, 12 decembrie 2017, 18:34
Dacă pe 7 noiembrie a început cea de-a patra ediție a proiectului “Ora de Educație Rutieră”, astăzi încheiem prima parte a acestuia prin finalizarea cursurilor în Sectorul 1, unde am ajuns în 26 școli, implicit în fața a 4000 elevi de clasa a III-a și a IV-a.
Mai mult, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic și ISMB, prin sprijinul Poliției Române, în cadrul proiectului s-a realizat prima metodologie de educație rutieră, în baza căreia au fost formate pe 18 și 19 noiembrie peste 100 de cadre didactice din București, urmând ca până la sfârșitul anului școlar să mai fie formate încă 400.
Într-o singură lună, “Ora de Educație Rutieră” s-a extins și în afara școlilor, având loc trei workshop-uri de prim ajutor în incinta București Mall, unde cei mici, dar și părinții și învătățoarele acestora, au învățat lucruri utile care pot salva viața unei persoane.
În plus, pe lângă cei 100 studenți voluntari care sunt implicați în “Ora de Educație Rutieră”, se alătură și voluntarii #AlwaysYesToEducation, după cum spune și Tal Lahav CEO SIXT New Kopel Group, noul partener al proiectului: “#AlwaysYesToEducation” este pentru SIXT New Kopel Group mai mult decât un proiect de responsabilitate socială. Este un angajament pe care compania noastră, prin voluntarii și partenerii săi și-l asumă în fața copiilor și a societății. Educația este premisa unui viitor mai bun, de aceea inițiativele noastre sunt de importanță majoră”.
Cursurile “Ora de Educație Rutieră” continuă de pe 15 ianuarie în Sectorul 2, urmând ca multe alte evenimente și activități în aer liber să aibă loc până la finalizarea ediției a patra de pe data de 15 iunie 2018.
De asemenea, din primavara lui 2018, proiectul va ajunge și în marile orașe din țară, precum Cluj, Iași sau Timișoara.