Duelul între progresiști și populiști accentueazā tensiunile dintre Franţa şi Italia
Publicat de Camelia Teodosiu, 13 februarie 2019, 11:50 / actualizat: 13 februarie 2019, 13:36
Alegerile europene din 26 mai 2019 constituie o miză mai mare decât cea anticipată de analişti. Din motive electorale și de politică internă, provocările populiştilor cresc tensiunile dintre Paris și Roma, ceea ce a impus măsuri diplomatice, din partea Ministerului francez al Afacerilor Externe, care au culminat cu rechemarea ambasadorului Franței în Italia. Ambasadorul Christian Masset, diplomat de carieră, aflat în post la Roma pentru a doua oară în cariera sa, a reușit să stabilească un dialog constant până la sfârșitul ultimului guvern Gentiloni (n.r. 1 iunie 2018), când viziunea proeuropeană a început să fie influenţată de populişti.
Săptămâna trecută, cu ocazia unei zile de manifestaţie, la Paris (n.r. marți, 5 februarie), vicepremierul Luigi Di Maio, împreună cu o delegație a partidului extremist Mişcarea 5 Stele (M5S) s-a întâlnit cu reprezentanţi ai „vestelor galbene” pentru a discuta despre o posibilă alianță în vederea alegerilor europene.
Într-o declarație a purtătorului de cuvânt al Ministerului Europei și Afacerilor Externe de joi, Franța afirmă: „Aceste interferențe constituie o provocare suplimentară și inacceptabilă. Ele încalcă respectul pe care guvernele alese în mod democratic și liber trebuie să-l aibă între ele”.
Parisul consideră că această provocare face parte dintr-o succesiune de „acuzații repetate” la adresa Franței, din ultimele luni, „atacuri nefondate” și „afirmații scandaloase”, în timp ce Luigi Di Maio a declarat că întâlnirea sa cu „vestele galbene este legitimă”: „Pentru mine, această întâlnire nu este o provocare pentru actualul guvern francez, ci o întâlnire importantă cu o forță politică cu care împărtășim atât de multe revendicări, cum ar fi democrația directă, pentru a da mai multă putere cetățenilor”.
O altă problemă care a accentuat disensiunile dinbtre Franţa şi Italia se referă la viitorul şantierului TGV Lyon-Torino, în care acelaşi Luigi Di Maio pentru a-și satisface electoratul, a oprit proiectul invocând o evaluare costuri/beneficii puternic părtinitoare, ceea ce a iritat puternic Parisul.
Retragerea ambasadorului francez a determinat o abordare împăciuitoare a guvernului italian fără însă ca acesta să îşi ceară scuze.
Giuseppe Conte, șeful guvernului, a relativizat gravitatea acestei dispute diplomatice: „Cu Franța, există o confruntare cu privire la imigrație și la cooperarea cu Africa, subiecte asupra cărora este legitimă deschiderea unei dezbateri nu numai naționale, ci și europene. Nu cred deloc că raportul cu Franța este compromis, există un raport atât de vechi între cele două țări încât oricare ar fi schimburile, inclusiv instituționale, ceva mai aprige, sunt convins că acestea vor fi depășite”.
Ministrul italian al Afacerilor Interne, Matteo Salvini, l-a invitat pe omologul său francez, Christophe Castaner, să discute problemele apărute în domeniul lor de competență, în urma rechemării la Paris a ambasadorului francez în Italia.
„Dintotdeauna, țările noastre au avut relații bilaterale puternice, în special în ceea ce privește securitatea, terorismul și imigrația”, spune Salvini, șeful Ligii (partid de extremă dreaptă), într-o scrisoare trimisă vineri, 8 februarie. Aceste relații „pot și trebuie dezvoltate în continuare într-un interes strategic reciproc”, adaugă el. ” În acest context, aș fi deosebit de încântat să vă invit la Roma, pentru o discuție și un schimb fructuos cu privire la dosarele în curs”. În scrisoarea sa, Salvini a declarat că este „foarte interesat de colaborarea pe care ați propus-o cu privire la repatrierea migranților economici”.
Franța, la rândul său, avertizează: acum la Roma trebuie „să acționăm pentru a regăsi relația de prietenie și respect reciproc, la înălțimea istoriei și a destinului nostru comun”.
El PERIODICO (Spania) subliniază că dincolo de scandalul diplomatic, ultima ciocnire dintre Paris și Roma anunță culoarea bătăliei dintre progresiști și populiști, care va constitui coloana vertebrală a campaniei electorale pentru Parlamentul European în luna mai, o bătălie aproape personală dintre președintele francez, Emmanuel Macron, și numărul doi al guvernului italian, Matteo Salvini.
Un duel între două viziuni asupra Europei și două căi de a face politică. Dacă Macron a devenit steagul taberei progresiste, Salvini încearcă să se unească în tabăra populistă cu premierul ungar Viktor Orbán şi cu franţuzoaica Marine Le Pen – extrema dreaptă.