Ziua Greciei marcată la Drăgășani
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 martie 2017, 21:40
Eroii greci şi români care au căzut în luptele din martie 1821 au fost comemoraţi sâmbătă, 25 martie, la Drăgăşani, de Uniunea Elenă din România, în prezenţa reprezentanților comunităţilor greceşti din Craiova, Calafat, Târgoviște, Ploiești, Pitești, Constanța, Tulcea, Bacău, Dr. Tr. Severin, a ambasadorului Republicii Elene în România, E.S. domnul Vassilis Papadopoulos și ambasadorului Republicii Cipru în România E.S. domnul Dimitris Hatziargyrou. Au participat, de asemenea, prefectul județului Vâlcea, Florian Marin și subprefectul Aurora Gherghina, primarul municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu și alți reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul eroilor greci din Cimitirul Eternitatea din Drăgăşani, unde au fost intonate imnurile naţionale ale Greciei şi României și au fost depuse coroane din partea ambasadelor elenă și cipriotă, a Uniunii Elene din România, Primăriei din Drăgăşani, Prefecturii Județului Vâlcea la monumentul eroilor greci precum şi la monumentul eroilor români căzuţi în cele două războaie mondiale.
O gardă de onoare a prezentat onorul militar. Acțiunea de la Drăgăşani face parte dintr-o serie de evenimente care marchează Ziua Naţională a Greciei – 25 martie 1821, evenimente organizate la nivelul întregii ţări de cele 25 de comunităţi elene teritoriale, un proiect inițiat de Uniunea Elenă din România , după cum a declarat președintele organizației, deputatul Dragoş Gabriel Zisopol.
Ludovic Vulea – Radio România Oltenia Craiova