Trump se va întâlni cu Putin în Vietnam
Publicat de adinaiftime, 6 noiembrie 2017, 08:00
Președintele american, Donald Trump, a sosit duminică în Japonia, prima etapă a unui vast turneu asiatic dominat de amenințarea nucleară nord-coreeană și în cursul căruia se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, transmite AFP.
Avionul prezidențial Air Force One a aterizat la orele dimineții pe baza militară americană Yokota, la circa 40 de kilometri vest de Tokyo.
Are vreun mesaj pentru nord-coreeni în ajunul acestui turneu în Asia? „Cred că sunt oameni foarte buni, sunt muncitori, mult mai călduroși decât ce gândește toată lumea”, le-a explicat el jurnaliștilor la bordul Air Force One.
„Sper că totul se va aranja pentru toată lumea”, a mai spus el, anunțând că urmează să aibă o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu prilejul unui summit regional prevăzut în Vietnam.
„Cred că este prevăzut să mă întâlnesc cu Putin”, le-a declarat Donald Trump jurnaliștilor la bordul avionului prezidențial. „Dorim ajutorul lui Putin în legătură cu Coreea de Nord”, a adăugat el.
Președintele Statelor Unite își va începe vizita în arhipelagul nipon cu o partidă de golf cu premierul japonez, Shinzo Abe.
Cei doi lideri, care au recurs deja la această „diplomație a golfului”, în februarie, în Florida, vor fi însoțiți de jucătorul profesionist Hideki Matsuyama.
Partidă are o semnificație specială pentru Shinzo Abe. În urmă cu 60 de ani, bunicul său, Nobusuke Kishi, prim-ministru la acea dată, a împărtășit bucuriile golfului cu un alt președinte american, Dwight Eisenhower.