YUPPI!! AM FOST ÎN TABĂRĂ!
Publicat de Mihaela Costache, 5 august 2015, 08:30
S-a încheiat Tabăra Yuppi organizată pentru copii și adolescenți cu diabet.
În seriile pentru tineri cu diabet au participat în total 94 copii și adolescenți cu vârstă cuprinsă între 7 și 17 ani, petrecâd zece zile impresionante în localitatea Șăulia.
Tabăra Yuppi este gratuită și a găzduit copii din mai mult de 10 județe din România (printre care Maramureș, Satu Mare, Bihor, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov și Constanța).
Limba maternă a participanților a fost română și maghiară în raport de aproximativ 50-50%, motiv pentru care toate activitățile s-au desfășurat bilingv în mod paralel.
Participanții au petrecut zilele de tabără alături de copii cu același boală/simptomă. Astfel, au avut posibilitatea de a învăța unul de la celălalt, încurajându-se reciproc.
În România sunt înregistrați aproape zece mii de minori cu diabet de tip 1.
Această boală, imediat după apariție necesită administrarea mai multor doze zilnice de insulină. Tabăra Yuppi asigură un mediu sufletesc și fizic potrivit tuturor participanților, oferindu-i astfel posibilitatea de a uita grijile zilnice și a-i aduce zâmbete minunate pe față.
Scopul activităților din tabără este creșterea încrederii în sine, consolidarea convingerii personale, favorizarea auto-acceptării, contribuind astfel în prim plan la vindecarea sufletească a participanților.
Acest aspect are ca rezultat inclusiv o îmbunătățire fizică.
Distracția copiilor a fost asigurată de o echipă complexă: pentru fiecare participant câte un Amic Însoțitor (din echipa de voluntari). Amicii de Joacă au asigurat desfășurarea a nenumăroaselor activități pentru copii.
Alături de copii se aflau și alte ființe speciale: Amicii Medicali, care este o echipă formată din medici, asistenți medicali și dieteticieni profesioniști, asigurând asistența medicală a participanților pe tot parcursul taberei.
Pentru a putea păstra acest cadru și pentru anul viitor, Asociația a lansat o campanie de strângere de fonduri prin SMS care poartă numele Donează zâmbete vindecătoare. Oricine poate dona 2 EURO trimitând un SMS la nr. 8835 (Orange, Vodafone, Telkom) în favoarea Asociației Mișcare de Tabără Yuppi, în consecință pentru organizarea gratuită a taberei de copii cu diabet și boli oncologice.
Ultima tabără din acest an organizată de Asociația Mișcare de Tabără Yuppi este destinată copiilor cu boli oncologice, și va avea loc în perioada 22-29 august în localitatea Șăulia din județul Mureș.
Mai multe informații pot fi oferite de conducătorul taberei, László Zsuzsa, la nr. de telefon 0749115191 sau prin e-mail la adresa zsuzsa@yuppicamp.ro.