Biblioteca din Arad cumpără un manuscris inedit din secolul al XIX-lea
Publicat de adinaiftime, 6 octombrie 2017, 19:20
Biblioteca din Arad este pe cale să achiziționeze un manuscris inedit care datează din 1826.
Conducerea Bibliotecii A. D. Xenopol din Arad a anunțat că a demarat procedura de achiziționare a unui manuscris redactat cu litere chrilice, în limba română. Este vorba despre un text literar intitulat “Amorul prin carele s-au alunecat și s-au ofticat Lucreția din cetatea Suna în Italia din care i s-au tras și moartea”, scris de Ioan Barac în anul 1826, la Brașov.
Lucrarea, nepublicată până acum, a luat drumul Aradului în 1830, când Ioan Barac (1776-1848), scriitor şi cărturar de seamă, reprezentant al Şcolii Ardelene, a predat profesorului de la Preparandia arădeană, Alexandru Gavra (1797–1884), textul spre publicare. Alexandru Gavra nu a mai reuşit publicarea textului nici în următorii ani, iar soarta manuscrisului a rămas necunoscută.
Preţul pentru care este cumpărat manuscrisul nu a fost dezvăluit încă, pentru că procedura de achiziţie este în plină derulare.
Pe lângă manuscrise, Biblioteca „Alexandru D. Xenopol” mai deţine peste 20.000 de cărţi vechi şi bibliofile de valoare patrimonială din secolele XV –XIX.