Ascultă Radio România Regional Live

Andreea-Raluca Safta

Ceremonia de acordare a gradelor militare promoției „Regele Mihai I-100”

Ceremonia de acordare a gradelor militare promoției „Regele Mihai I-100”

Publicat de Gabriel Stan, 29 iulie 2021, 17:15

După trei ani în care s-au pregătit pentru a deveni luptători, lideri,  specialiști militari și buni cetățeni, cei 291 de absolvenți ai promoției „Regele Mihai I-100” au pășit joi, 29 iulie, de Ziua Imnului Național, cu încredere pe primele trepte ale carierei militare, odată cu obținerea primului grad de ofițer.

În Piața Mare a Sibiului, alături de proaspeții absolvenți au fost ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă, oficialităţi publice locale şi centrale, cadrele didactice şi instructorii care le-au ghidat paşii, familiile și prietenii care i-au sprijinit în cei trei ani de studii.

Eforturile depuse şi rezultatele obţinute de absolvenții clasați pe primele locuri pe arme şi specialităţi militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, au fost răsplătite cu premii simbolice de către șeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă.

Şeful promoţiei 2021 al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, sublocotenent Alberto-Alexandru Mihalache, cel care s-a clasat, cu media 9,45, primul la specializarea universitară Managementul organizației, specialitatea militară Geniu, a primit, în semn de apreciere și recunoaștere a meritelor obținute pe timpul studiilor, din partea ministrului Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, Emblema de merit „Ştiinţă militară” clasa a II – a și stiletul personalizat.

La Ministerul Afacerilor Interne s-a clasat pe locul I, cu media 9,43, subinspector Denisa-Olivia Roșca. Diploma de merit i-a fost oferită de directorul Direcției financiare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, comisar șef de poliție Daneluș Ionel Harabagiu.

La Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) s-a clasat pe locul I, cu media 9,09, sublocotenent Ioana Sîrbu, fiind premiată de către prim-adjunctul directorului STS, general-locotenent inginer Ionel-Sorinel Vasilca, cu placheta de onoare a STS și diploma de merit.

 La Serviciul Român de Informaţii s-a clasat pe locul I, cu media 9,00, sublocotenent Andreea-Raluca Safta, fiind premiată de către șeful Direcției Regionale de Informații Transilvania Sud, col. Alexandru Badea.

 Subinspector de penitenciare Antonia-Maria Bucur, clasată cu media 8,66 prima la specialitatea militară Finanţe-contabilitate, a fost premiată de către directorul Direcției Management Resurse Umane al Administrației Naționale a Penitenciarelor,  comisar şef de poliție penitenciară Claudiu Silvian Românu.

 Felicitări tuturor absolvenţilor! Paşii să vă poarte spre cele mai performante cariere!

SEMPER UNA!                                                      

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Inedit - AM marți, 25 iunie 2024, 11:43

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”

Daria: Mă numesc Daria și sunt elev absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Au fost cei mai frumoși ani...

Ultimul apel de seară al promoției „Avram Iancu – 200” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Inedit - AM luni, 3 iunie 2024, 15:39

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție

Cătălin Cioacă: Colonel conferințiar universitar doctor Cătălin Cioacă, prodecan pentru învățământ, Facultatea de Management Aeronautica...

Concursul Military Student Multirotor Fest la prima ediție
Eroii de la Sevilla ’86
Inedit - AM luni, 13 mai 2024, 12:15

Eroii de la Sevilla ’86

Teodor Avramescu (reporter): Domnule Radu 2, ce a însemnat totuși câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu dumneavoastră în echipă? Marin Radu...

Eroii de la Sevilla ’86
Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 22 aprilie 2024, 13:40

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.

Reporter: Gabriel Stan – Cât de greu este să te împarţi intre viaţa de militar şi cea de civil, ţinând cont că în ambele părţi dai...

Andrei Stoica: Pot să spun că există o latură mai delicată, dar noi suntem militari, trebuie să respectăm anumite regulamente. Ziua trebuie să fii militar, iar seara trebuie să fii sportiv şi acest lucru nu trebuie să te împiedice cu nimic.
Inedit - AM luni, 15 aprilie 2024, 13:55

Mobex BR-GL-24

Daniliuc Iulian: Sunt generalul de brigadă Daniliuc Iulian, șeful Direcției personal și mobilizare din Statul Major al Apărării. Exerciții de...

Mobex BR-GL-24
Inedit - AM luni, 8 aprilie 2024, 20:30

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia

Militarii răniți Invictus au început noul an în forță. Aceștia și-au probat determinarea obținând rezultate excepționale la tir cu arcul,...

Echipa Invictus a revenit cu medalii de la Mondialul de para-atletism din Italia
Inedit - AM luni, 1 aprilie 2024, 12:36

Determinarea – cheia succesului

Raluca Răileanu: Sunt căpitan Raluca Răileanu parte din Escadrila 712 Elicoptere Giarmata. Livia Fartușnic: Vă rog să ne povestiţi parcursul...

Determinarea – cheia succesului
Inedit - AM vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale