Adrian Gâtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tâlvăr, s-a întâlnit, luni, la București, cu omologul suedez , Pål Jonson, şi cu ministrul pentru apărare civilă din această țară, Carl-Oskar Bohlin. Cei trei au discutat despre situația de securitate din regiunile Mării Negre și Mării Baltice, pe fondul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar și despre cooperarea în cadrul NATO, implementarea deciziilor summit-ului de la Washington și evoluția proiectelor dezvoltate în cadrul Uniunii Europene. Ministrul Tâlvăr a apreciat că Suedia are o contribuție semnificativă la securitatea euroatlantică, odată cu intrarea în NATO, iar partea suedeză a mulțumit României pentru sprijinul acordat în procesul de aderare. În discuție s-a aflat și ajutorul pentru Republica Moldova, ministrul român al apărării subliniind importanța consolidării rezilienței statului vecin în actualul context de securitate. Oficialii celor două state au decis, în final, importanța menținerii unui dialog politico-militar constant pentru eficientizarea și armonizarea eforturilor comune în domeniul apărării.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Conducerea Ministerului Apărării Naționale s-a întâlnit, joi, cu reprezentanții structurilor asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere. Discuțiile au vizat probleme punctuale, cum ar fi corelarea componentei corespunzătoare soldei de grad din pensia militară cu solda de grad a militarilor în activitate, modul de stabilire a impozitului lunar pentru pensiile militare de stat, creșterea calității asistenței medicale și situația ajutoarelor stabilite la trecerea în rezervă sau direct în retragere. Ministrul apărării, Angel Tâlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au stabilit cu delegația asociațiilor de rezerviști o serie de măsuri privind îmbunătățirea dialogului între instituția militară și structurile militarilor în rezervă, iar consultările dintre părți să aibă un caracter periodic, pentru a putea asigura eficiență eforturilor de soluționare a problemelor ridicate.
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit marți, la București, cu noul șef al Gărzii Naționale a Statului Alabama, generalul de brigadă David Pritchett. Cei doi oficiali au discutat despre seritatea la Marea Neagră în contextul războiului din Ucraina și despre cooperarea româno-americană în domeniul apărării. Ministrul Tîlvăr a subliniat importanța măsurilor de întărire a monitorizării și securizării spațiului aerian al României și, implicit al NATO, atât prin eforturi în plan național, cât și prin cooperarea cu aliații. Delegația americană a vizitat și Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu militarii din contingentele aliate dislocate în țara noastră.
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”!
Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de ceea ce facem la Ministerul Apărării și din perspectiva relațiilor internaționale!
Adrian Gâtman: Două sunt temele pe care vi le propun să le discutăm. Două evenimente foarte importante la care ați participat odată, miercuri și joi, la Roma, pentru ședința de guvern comună româno-italiană. Ați avut acolo convorbiri cu conducerea Ministerului Apărării din Italia, în calitate de membru al Guvernului României. Care sunt principalele puncte de interes asupra cărora v-ați oprit?
Angel Tîlvăr: Pentru mine a fost o întâlnire care era pregătită de o întâlnire anterioară pe care am avut-o la sfârșitul anului trecut, cu omologul meu, cu domnul Guido Crosetto. Am avut ocazia din nou la Ministerul Apărării din Italia să reluăm temele pe care le fixaserăm atunci ca fiind subiecte de interes, și anume o prezență sporită a militarilor italieni în România. Și aici am avut ocazia să le mulțumesc pentru faptul că piloții militari au asigurat serviciu de poliție aeriană pentru o perioadă în România, cu rezultate foarte bune și cu efecte foarte bune, ținând seama de specificul misiunilor lor. Pe de altă parte, am putut să vedem că avem opinii identice și viziuni identice, pentru că și eu și colegii mei italieni sunt membri în diferite, formate internaționali din care facem parte, la nivel politico-militar, fie la nivelul Uniunii Europene, fie la nivel NATO. Nu-i mai puțin adevărat că după discuțiile pe care le-am avut la minister, am participat la ședința comună în care, împreună cu premierul Ciolacu și cu doamna Meloni, am luat fiecare domeniu care a fost reprezentat de miniștrii de linie și am făcut o evaluare a discuțiilor bilaterale, punându-le în felul acesta în, să zicem, coșul comun al ședinței de guvern. Deci, cred că a fost o inițiativă bună, concretizată, din punctul meu de vedere, atât cu lucruri care țin de viziunea noastră comună, politico-militară, dar și cu lucruri complete, care țin de prezență militară, care țin de invitația adresată prietenilor italieni să fie mai prezenți în ceea ce privește procesele de achiziție sau de creare de locuri de muncă în România prin implicarea industriei de apărare.
Adrian Gâtman: Știu că un punct de discuție a fost și procentul din Produsul Intern Brut al fiecărui stat membru NATO alocat pentru apărare. Iată, nu mai departe de două zile în urmă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunța un număr record de state, 18, care au depășit acest procent. Evident, și România se numără printre ele.
Angel Tîlvăr: Mă bucur că mi-aţi pus această întrebare, pentru că am ocazia să spun că România a depășit acest procent încă de acum șase sau şapte ani, anul trecut având chiar 2,5% din PIB, iar anul acesta în momentul de față 2,28, cu posibilitatea de a avea la jumătatea verii din nou 2,5. Deci noi n-am fost niciodată vizați de astfel de discuții, pentru că statul român, cetățenii României, prin intermediul parlamentarilor care îi reprezintă, care au aprobat bugetul pentru apărare, au înțeles nevoia de înzestrare și, iată, situația de securitate apărută în această perioadă la estul României ne-a găsit cu câteva echipamente care sunt de vârf din punct de vedere tehnologic și extrem de utile. Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani. Deci, România, din acest punct de vedere, a înțeles înaintea multora nevoia de înzestrare, pentru că regiunea Mării Negre este o regiune care ne-a îndemnat la un soi de prudență, care s-a concretizat în achiziții de acest gen.
Adrian Gâtman: Privitor la participarea trupelor atât din România, cât și din Italia în teatrul de operații din Balcanii de Vest. Cele două țări au poziții importante negociate acolo, în structurile de comandă ale misiunilor KFOR și respectiv EUFOR ALTHEA.
Angel Tîlvăr:Exact! În Bosnia-Herţegovina momentan avem Şeful Statului Major. La anul vom avea comanda misiunii, dar este și normal să o avem, pentru că avem cea mai mare contribuție la misiunea EUFOR ALTHEA. Deci, lucrul acesta vine și ca urmare a contribuție României și, ca urmare, a importanței pe care România o dă unor astfel de misiuni. Același lucru este valabil și în format KFOR în Priștina, în Kosova, unde am luat decizia la sfârșitul anului să mărim efectivul militarilor prezenți, având acum în jur de 250. Deci, România este adepta și a formalizat și a transformat în decizie ceea ce s-a discutat și la summit-ul de la Madrid, şi la summit-ul de la Vilnius, și anume o abordare de tip 360° și Italia, să știți că vede lucrurile asemănător cu noi. Şi ei consideră că prezența noastră acolo poate genera pace și stabilitate, ceea ce ne dorim.
Adrian Gâtman: Sunteți acum la Munchen pentru Conferința de securitate, cel de-al doilea eveniment important al agendei dumneavoastră din această săptămână. Care sunt elementele semnificative pe care le aveți în vedere acolo?
Angel Tîlvăr: Pentru cei care ne ascultă, vreau să vă spun că Formul de Securitate de la Munchen este probabil cel mai important eveniment în acest format din lume. Este la a 60-a ediție, cred, și întotdeauna parte de prezență începând de la șefi de state, premieri, miniștri ai apărării, șefi de state majore și terminând cu experți din toate domeniile, inclusiv industria de apărare, /…/ și aşa mai departe. Este o agitație permanentă aici, pentru că în marja acestui eveniment au loc foarte multe întâlniri bilaterale. Eu însumi, astăzi, am avut întâlniri bilaterale, pe lângă sesiunile plenare la care am participat, prima fiind încă de dimineață, dedicată relației între buget și componenta militară și nivelul de apărare strategică. Și aici am avut ocazia să reprezint o țară care și-a făcut datoria și din punct de vedere al bugetului alocat față de Alianță, după care am avut reuniri bilaterale cu omologul meu din Estonia, cu care avem două proiecte pe care le discutăm mai de multă vreme și pe care dorim să le consimțim și am avut o discuție substanțială împreună cu Şeful Statului Major care m-a însoțit pe subiecte pe care le avem pe agendă mai de multă vreme și care sper să se concretizeze. Am avut apoi două întâlniri cu mediul care ține de industria de apărare, și anume cu președintele Rheinmetall și președintele Lockheed Martin. Cu ambele companii, noi avem operațiuni de înzestrare sau de colaborare foarte, foarte importante și care au început de multă vreme. Nu vă ascund faptul că în ceea ce privește una din ele, dat fiind faptul că există o cerere foarte mare de echipamente militare și o producție care nu ține pasul cu cererea, din nou, așa cum am făcut-o și la Washington, din nou am pus accentul pe respectarea termenelor de livrare, pentru că este foarte important pentru noi ca stat stabil și predictibil în regiunea Mării Negre, fiind probabil unul din principalii donatori de securitate în regiune, să avem echipamentele necesare pentru a asigura securitatea rezilientă pe Flancul estic.
Adrian Gâtman: Domnule ministru, vă mulțumesc pentru toate aceste detalii! Vă mulțumesc pentru prezența la „Jurnal militar”!
Adrian Gâtman (realizator rubrică) – Republica Moldova s-a alăturat procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est, o inițiativă de cooperare a statelor din regiune. Decizia a fost luată în Turcia, în cadrul unei întâlniri ministeriale în acest format.
Prezent la Ankara, ministrul român al apărării, Angel Tâlvăr, a discutat cu partenerii regionali despre consolidarea brigăzii din Europa de Sud-Est și despre importanța unor noi proiecte de colaborare, printre care cel de combatere a minelor marine în Marea Neagră, la care vor participa Turcia, România și Bulgaria. Țara noastră exercită până în 2025 președinția rotativă a inițiativei.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Ministrul Apărării Naționale, Angel Tâlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat marți, 1 august, la ceremonia împlinirii a 50 de ani de la înființarea Brigăzii 1 rachete sol-aer ‘General Nicolae Dăscălescu’. Cu acest prilej, drapelul de luptă al unității a fost decorat cu ordinul Virtutea militară în grad de Ofițer, cu însemn de pace. Prima mare unitate de rachete antiaeriene a Armatei Române a luat ființă în anul 1973. În prezent execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Schimbare la comandă a Forţelor Terestre Române. Noul şef al acestei categorii de forţe a armatei este generalul-maior Ciprian Marin, care a preluat mandatul de la generalul-locotenent Iulian Berdilă, promovat în funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie la Statul Major al Apărării.
Ceremonia de predare-primire a comenzii şi drapelului de luptă a avut loc marţi, la sediul Statului Major al Forţelor Terestre, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Angel Tâlvăr, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.
Anterior noii poziţii, generalul-maior Ciprian Marin a comandat Divizia II Infanterie şi Brigada 8 LAROM şi a fost şeful Direcţiei Operaţii la Statul Major al Apărării.
Generalul Marin a participat la două misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan şi are un tur de misiune la Comandamentul NATO de la Madrid.
Vizita în România a șefului Gărzii Naționale Alabama, SUA
Publicat de Gabriel Stan,
12 decembrie 2022, 13:08
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul român al apărării, Angel Tâlvăr, a avut o întrevedere cu șeful Gărzii Naționale a statului american Alabama, generalul maior Sheryl Gordon, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră.
Cei doi oficiali au analizat proiectele de dezvoltare a infrastructurii militare și planificarea activităților de instruire a militarilor români cu cei americani.
Anul viitor se întâlnesc trei decenii de la semnarea Programului de Parteneriat Statal, care vizează cooperarea dintre Armata României și Garda Națională din Alabama, unul dintre pilonii cooperării militare româno-americane.
Întâlnire de lucru între miniștrii apărării și economiei
Publicat de Gabriel Stan,
14 noiembrie 2022, 13:40
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării și cel al Economiei caută soluții pentru dinamizarea industriei naționale de apărare. Miniștrii de resort, Angel Tâlvăr și Florin Spătaru, s-au întâlnit într-o ședință de lucru în care au fost analizate posibilitățile de fructificare de către agenții economici din industria națională de apărare a oportunităților oferite de derularea programelor de modernizare și înzestrare ale Armatei României, în condițiile alocării a 2,5% din produsul intern brut pentru Apărare, începând cu anul 2023, din care peste un sfert va fi dedicat înzestrării cu tehnică și echipamente noi.
Ministrul Tâlvăr a afirmat că revitalizarea industriei naționale de apărare reprezintă un obiectiv strategic de interes național pe care Ministerul Apărării Naționale îl asumă în mod solidar cu Ministerul Economiei.
Florin Spătaru a arătat că dinamizarea activității operatorilor economici coordonați de Ministerul Economiei ține atât de măsuri de adaptare și reformare a cadrului legislativ, cât și de alinierea pe termen mediu și lung a planurilor de înzestrare ale Armatei României cu strategiile de dezvoltare și retehnologizare la nivelul agenților economici.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.