Publicat de Gabriel Stan,
18 noiembrie 2024, 15:45
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul său de luptă a fost decorat de către președintele României cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Comandor, cu însemn de pace pentru militari.
La ceremonia militară desfășurată la sediul instituției, șeful Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a arătat că situația internațională de securitate este una diferită astăzi, ca urmare a acțiunilor Federației Ruse, iar Armata română s-a adaptat la noile realități: Indicatorii situației actuală de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. La nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situație de criză în domeniul apărării.
Armata României și-a reconfigurat arhitectura defensivă, au fost adoptate procedurile, s-a recalibrat capacitatea de reacție a forțelor și s-au consolidat structurile destinate serviciului permanent de luptă, Poliției aeriene și întărirea vigilenţei.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Aniversare și la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” de la Câmpulung Moldovenesc. Instituția liceală de învățământ militar împlinește, pe 25 noiembrie, 100 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat, joi, printr-o ceremonie militară.
Gabriela Saksa (realizator): Pe 5 iunie s-au împlinit 75 de ani de la înființarea Regimentului 8 Aviație Transport, iar continuatoarea tradițiilor este Baza 90 Transport Aerian, comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni.
Acolo a avut loc cu acest prilej o ceremonie militară și religioasă în timpul căreia a fost decorat drapelul de luptă și s-au oferit diplome și decorații în prezența oficialilor și a publicului invitat.
A fost prezentă și prima femeie pilot militar din Neamț, care a făcut parte din echipajul Bazei 90 Transport Aerian. Căpitanul în rezervă Elena Coșofreț este șef de promoție al Școlii de Aviație „Aurel Vlaicu” în anul 1989. A absolvit cu magna cum laudae și are în brevetul de zbor peste 500 de ore. Gabriel Stan a fost prezent la eveniment.
Elena Coșofreț:Sunt în vizită la Baza Aeriană 90. Este schimbată 100% față de anul 1998, când eu am plecat. Am venit cu bucurie, mi-am regăsit colegii. Aceiași colegi cu aceeași căldură și bunătate avută și acum 26 de ani.
Promoția noastră de fete piloți militari, care a fost prima promoție, a trebuit să spargem foarte multe cutume. Am fost prima femeie care a ajuns aici, și atunci a trebuit să muncesc foarte mult, să demonstrăm că și noi, femeile, putem să efectuăm misiuni la fel de complicate ca și bărbații.
Publicat de Andra Radu,
20 iunie 2022, 11:30 / actualizat: 20 iunie 2022, 13:43
La Dino Parc Râșnov a fost inaugurată o expoziție unică în România, cu o temă care îndeamnă la reflecție: Sunt dinozaurii strămoși ai păsărilor de astăzi?
În cadrul recentei expoziții de la Dino Parc Râșnov pot fi văzute reconstituiri în mărime naturală ale unor dinozauri cu pene descoperiți în China, precum și numeroase panouri care explică tranziția dintre anumite specii de dinozauri carnivori ce au trăit cu mai bine de 100 de milioane de ani în urmă și păsările din zilele noastre.
Expoziția circulară conduce curioșii prin toate etapele de evoluție, începând de la originea penelor și a zborului și până la apariția mamiferelor zburătoare contemporane, așa cum este liliacul.
Alături de inaugurarea expoziției „Păsările, urmași ai dinozaurilor?!”, Dino Parc Râșnov, care aniversează 7 ani de la înființare, a lansat de curând și expoziția „Epoca Glaciară”, dar și un cinematograf în aer liber, care completează numeroasele atracții ale parcului cu dinozauri.
Filarmonica Banatul din Timişoara aniversează, vineri, cei 75 de ani de la înfiinţare printr-un concert vocal-simfonic susţinut de Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu” ale instituţiei muzicale, la Sala Capitol din Timișoara.
Bagheta dirijorală îi aparţine invitatei Delyana Lazarova (Bulgaria), iar soliştii concertului vor fi soprana Irina Iordăchescu şi baritonul Ionuţ Pascu, în timp ce pregătirea Corului „Ion Românu” este asigurată de Iosif Todea.
Programul propune Recviemul german pentru solişti, cor şi orchestră op.45, de Johannes Brahms, concertul fiind şi un dar care se adresează celor care se află în preajma sărbătorii Paştelui Catolic, anunţă Filarmonica Banatul.
Recviemul german este creaţia la care Brahms a lucrat între anii 1865 şi 1868, fiind cea mai lungă compoziţie a sa.
Prețul biletelor și programul casieriei pot fi consultate aici.
Postul de radio clujean este un reper pe piaţa media din nord-estul şi centrul ţării, furnizând publicului informaţii diverse, muzică de calitate de toate genurile şi emisiuni care acoperă cvasitotalitatea aspectelor vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din cele 8 judeţe care recepţionează semnalul – Alba, Sibiu, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj şi Bihor.
În ianuarie 1953, Comitetul de Radio, de pe lângă Consiliul de Miniştri, decide amenajarea Caselor Radio de la Cluj-Napoca, Craiova și Timişoara.
Povestea radioului de la Cluj a început la ora 16:00, a zilei de luni, 15 martie 1954, când se auzea în eter semnalul „Aici Cluj, România. Transmitem pe staţiile cu lungimile de undă…”, emis dintr-un sediu improvizat, care cuprindea două studiouri, cabine de montaj şi birouri pentru personal.
În prima zi de emisie, între orele 16:00-17:00 se transmite în direct prima emisiune în limba română, continuată, între orele 17:00-18:00, cu primul program în limba maghiară.
Erau transmise, preponderent, ştiri şi reportaje, interviuri, note de călătorie, muzică, literatură şi producţii de teatru locale.
Din anul 1956, duminica dimineaţă se transmitea concertul Filarmonicii de Stat din Cluj, iar din 1957, exista o emisiune lunară, în limba maghiară, de teatru la microfon.
În această perioadă s-au realizat sute de înregistrări muzicale din arealul etno-folcloric transilvănean, iar cu statut de fond documentar au fost înregistraţi, cu poezii, fragmente de roman sau texte circumstanţiale, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Emil Isac, sau Iuliu Haţieganu.
La 29 decembrie 1967, a fost inaugurat actualului sediu al Casei Radio Cluj, situat pe strada Donath la numărul 160, o investiţie care s-a ridicat la suma de 12.250.000 de lei.
În anii ’60-’70, Radio Cluj a ajuns să emită 6 ore pe zi în timpul săptămânii şi 4 ore şi jumătate duminica (începând din anul 1972).
La 7 iunie 1968, Studioul de Radio Cluj organizează spectacolul experimental deschis publicului „Acusticon Studio”, iar în octombrie 1978, în anul în care se marcau 60 de ani de la aniversarea Marii Uniri, se transmit emisiuni speciale, printre care şi „E scris pe tricolor Unire”, emisiune triplex Bucureşti-Cluj-Iaşi.
În anul 1980, emisia duminicală a postului a crescut la 5 ore şi 30 de minute.
În anul 1985, pe 12 ianuarie, odată cu înăsprirea dictaturii comuniste şi a centralismului promovat de Ceauşescu, emisia postului Radio Cluj fost suspendată, postul a fost închis, iar memoria sa sonoră cea mai de preţ, arhiva, a fost încărcată în trei containere maritime, pline cu benzi de magnetofon, şi dusă la un depozit impropriu de la Jilava.
După anul 1990, după ce postul şi-a reluat emisia, Fonoteca de Aur a Radio Cluj a revenit la sediu, însă a mai fost salvată doar o … basculantă de amintiri, sub o treime din inestimabila valoare adunată aici de-a lungul anilor.
În anul 1996, a început să emită Antena Sibiului, însă doar ca post-şcoală, organizat in cooperare cu Facultatea de jurnalism a Universităţii „Lucian Blaga”, iar în anul 1999, drept dovadă a creşterii calitative a programelor, Antena Sibiului trece de la statutul de radio-şcoală, la cel de post local în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Un pas important în dezvoltarea Radio Cluj a fost realizat în anul 2000, atunci când, la 3 august, a fost pus în funcţiune emiţătorul pe unde ultrascurte pe frecvenţa de 95,6 MHz, emisia FM însemnând o audiţie mult superioară şi o prezenţă mult mai semnificativă pe piaţa media regională.
Tot din anul 2000, emisia în limba maghiară ajunge la 7 ore, zilnic, pe banda de unde ultrascurte şi 5 ore pe banda de unde medii – pe această bandă se difuzează şi emisiunile în limbile maghiară şi germană ale redacţiei din Bucureşti.
În anul 2000 a avut loc prima ediţie a Caravanei GAUDEAMUS Cluj-Napoca, organizată de Radio Cluj.
Radio Cluj a reprezentat, prin programele sale, un factor de echilibru în promovarea valorilor morale autentice.
La 2 noiembrie 2004 se înfiinţa Radio Sighet, aflat în subordinea studioului teritorial Radio Cluj.
În anul 2011 a demarat proiectului privind omagierea personalităţilor radiofoniei din România, şi, ca prim pas în acest sens, Hotărârea nr. 68 a Consiliului de Administraţie al SRR din 31 octombrie 2011, a aprobat iniţiativa de omagiere a fondatorilor radioului public prin atribuirea denumirii „Vasile Rebreanu”, fost director al postului, Sălii de concerte a Studioului Radio Cluj.
În 2015, Radio România Cluj a fost recompensat cu Premiul „Radioul anului 2015” acordat de către Asociaţia Sunetul Muzicii, Premiul „Best of Business” din partea Consiliului Judeţean Alba, Diplomă de excelenţă pentru opinii şi adevăruri spuse – Topul firmelor judeţene 2015 – din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj şi Diploma şi Cupa „Partenerul anului”, din partea Asociaţiei „Clujul pedalează”.
La 18 aprilie 2016, Radio România Regional a organizat campania „descoperă 100 de poveşti de aur ale sportului românesc” în cadrul proiectului Eu aleg România!
Radio România Cluj emite în Transilvania şi poate fi recepţionat pe frecvenţele: 95,6 FM Cluj; 95,4 FM Sibiu şi Alba; 101,7 FM Sighet; 93,3 FM Negreşti Oaş; 87,9 FM Satu Mare; 909 AM Cluj, Bistriţa- Năsăud şi Zalău; 1593 AM Bihor şi Sibiu şi pe noua frecvenţă pentru minorităţi 98,8 FM.
Primul concert al Noului An prezentat de Orchestra Națională Radio aduce pe scena Sălii Radio un repertoriu românesc 100%, într-un concert conceput special cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
Vineri, 14 ianuarie 2022 (de la 19:00), îi veți aplauda pe doi muzicieni români care au purtat numele artei românești peste hotare: dirijorul Cristian Oroșanu – aplaudat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin și violoncelistul Răzvan Suma – care a prezentat peste 1000 de concerte și recitaluri pe toate continentele și a înregistrat 12 albume până în prezent.
Programul serii cuprinde integral lucrări semnate de compozitori români: Constantin Silvestri – Trei piese pentru orchestră de coarde, Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, Serenada română, Paul Constantinescu – Cântec vechi – lucrări ce îl au ca solist pe Răzvan Suma – și Marțian Negrea – Suita Prin Munţii Apuseni.
Reputația profesională a dirijorului Cristian Oroșanu a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, cum ar fi Orchestra Națională Radio București, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester (DSO) Berlin, cu pasiune atît pentru repertoriul simfonic cât și pentru lumea operei. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.
Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top cum ar fi Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor „George Enescu” din București, „Moldova” din Iași sau „Transilvania” din Cluj. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Tg. Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la DSO Berlin.
Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, ansamblu asociativ cu mare tradiție în Franța, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară.
Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul Răzvan Suma dezvoltă o bogată carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele.
Cu o carieră concretizată în cele 12 albume ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. Ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, artistul a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie Sonoro Records.
Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care le-a prezentat din anul 2006. De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” – 2018 – a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.
Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.
Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro.
Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.
Astăzi se împlinesc 830 de ani de când, printr-un document emis de Papa Celestin al III-lea, se menţiona prima atestare documentară a cetăţii Sibiului, sub numele de „Cibinum”. Prima atestare documentară în limba germană, Hermannstadt, datează din anul 1223.
„830 de ani se împlinesc astăzi de la prima atestare documentară a oraşului Sibiu. De-a lungul istoriei, oraşul s-a dovedit a fi locul unde temerarii vremurilor au deschis primul spital, prima farmacie, s-a înfiinţat prima monetărie din Transilvania, a fost documentată prima şcoală de pe teritoriul actual al României, primul orologiu instalat în turn în ţara noastră, dar şi primul muzeu din ţară.
Azi, Sibiul este unul dintre cele mai importante oraşe din România, este o veritabilă capitală culturală care prin tradiţia conservată şi prin istoricul deosebit îi cucereşte pe cei care îl vizitează, este gazda unor evenimente unice care i-au adus recunoaşterea întregii lumi, dar şi un oraş al viitorului, care a progresat constant atât din punct de vedere economic, academic sau social. La ceas aniversar, îmi doresc pentru Sibiu să fie preţuit de cei pentru care este – acasă, să fie mereu locul de început pentru cele mai frumoase proiecte! La mulţi ani Sibiu şi sibieni!”, a transmis Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean, pe Facebook.
Sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu/facebook
De asemenea, primarului Astrid Fodor a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 830 de ani de la prima atestare documentară a Sibiulu: „830 de ani de istorie, cu reușite și premiere, dar și cu perioade dificile care ne-au încercat și ne-au întărit! Sute de ani în care Sibiul a strălucit prin oamenii săi și prin ceea ce a realizat.
Cred că Sibiul este special tocmai pentru faptul că istoria sa nu și-o păstrează doar ca un trecut de poveste, ci o aduce mereu în prezent. A integrat-o complet în viața sa cotidiană, căutând inspirație și bază pentru ceea ce clădește în prezent. Clădirile valoroase, pline de sute de ani de istorie sunt și astăzi vii, martori ai faptului că am știut să ne păstrăm patrimoniul și să îl punem în valoare.
Sibiul cultural de astăzi își are rădăcinile adânci în oamenii de excepție ai trecutului unui oraș care a înțeles că prin cultură și educație o comunitate se dezvoltă mai frumos și mai sustenabil. De aceea, consider că Sibiul sărbătorește în 20 decembrie atât secolele de istorie care l-au format și i-au fost exemplu bun, dar și prezentul, suma a ceea ce am acumulat și a tot ceea ce orașul continuă să creeze. La mulți ani, Sibiu!”
Pentru Radio România, ziua de 1 decembrie are o dublă semnificaţie: Ziua Naţională a României şi Aniversarea a 10 ani de emisie a postului Radio Chişinău.
Lansarea Radio Chişinău, la 1 decembrie 2011, a reprezentat mai mult decât un simplu proiect editorial al Societăţii Române de Radiodifuziune. Privit retrospectiv, aceasta s-a impus ca un moment simbolic, de fuziune culturală, un semnal radiofonic al aspirațiilor pentru reunirea naţională.
Vocea profesioniştilor de la Chişinău promovează nu doar un conţinut editorial de calitate, ea aduce în centrul atenţiei cheia de boltă a misiunii noastre publice: interesul naţional comun.
În această perioadă dificilă, în care întreaga lume este pusă la încercare de pandemia de COVID 19, este nevoie tot mai mult de coeziune, implicare şi coerenţă. Este ceea ce fac, zi de zi, cu onestitate şi profesionalism jurnaliștii de la Radio Chişinău. Acest lucru se vede în numărul tot mai mare de ascultători care aleg Radio Chişinău ca principală sursă de informare.
La Mulţi Ani, România!
La Mulţi Ani, Radio Chişinău!
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune
Pe 16 iunie, Baza 95 Aeriană din Bacău împlinește 101 ani. Comandantul bazei, general de flotilă aeriană Leonard-Gabriel Baraboi, vorbește despre oameni, colectiv, activități, misiuni și ce reprezintă experiența acumulată în atâția ani.
Repere istorice:
– Pe16 iunie 1920, pe aerodromul Tecuci, se înființează, iniţial, sub denumirea de Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii;
– În 1924, în urma unei reorganizări a aeronauticii, ia naştere Centrul de Instrucţie al Aeronauticii;
– După 1945, Centrul de Instrucţie al Aeronauticii a fost supus unor restructurări şi redislocări, funcţionând în localităţile Mediaş, Tecuci şi Buzău, iar în anul 1953 este desfiinţat;
– La 1.12.1968, se reînfiinţează, pe aerodromul Bacău, sub denumirea de Centrul de Instrucţie al Aviaţiei, conform Ordinului Marelui Stat Major, fiind subordonat Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului;
– La 1 ianuarie 1969, Centrul de Instrucţie al Aviaţiei participă efectiv la trecerea tinerilor piloţi pe avionul supersonic MiG-21 şi la perfecţionarea pregătirii cadrelor aviaţiei militare pentru diferite funcţii şi specialităţi;
– La 25 august 1995 a luat naştere Baza 95 Aeriană de Aviaţie Vânătoare şi Vânătoare Bombardament, destinată să asigure pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă ale Grupului 95 Aviaţie Vânătoare;
– Baza 95 Aeriană de Aviaţie Vânătoare şi Vânătoare Bombardament a asigurat logistic zborul avionului MiG-21 „LanceR” încă din faza iniţială, de cercetare şi testare la S.C. „Aerostar” S.A. Bacău. Remarcabil este că pe aerodromul Bacău s-au instruit, în vederea trecerii pe avionul MiG-21 „LanceR”, aproape toţi piloţii de vânătoare din ţară;
– La 1.07.2004 are loc transformarea Centrului 95 Trecere pe Avioane Supersonice în Baza 95 Aeriană, iar la 1.12.2006 i se conferă denumirea onorifică „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”;
– La 1.07.2010, Baza 95 Aeriană se transformă în Flotila 95 Aeriană , iar la 1.12.2013, Flotila 95 Aeriană revine la denumirea de Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.
#Baza95Aeriana #IAR99Soim #aniversare101 #aviatie #airforce #military #armata #generalBaraboi #centrul95
??? Vă rugăm să nu uitați să vă abonați la canalul nostru de Youtube! Urmează și varianta 360 de grade, unde puteți ”trage” de imagine ca să vedeți în acest format.
Creat de col. Viorel Amzărescu, Armata Tv 360, Trustul de presă al MApN
În primăvara anului 1990, la scurt timp după evenimentele din decembrie, Radioul public începea să îşi construiască o sursă solidă de informaţii, care să îi permită transmiterea rapidă a unor ştiri diversificate şi de calitate.
Centrul de Informare şi Sinteză (CIS – denumirea iniţială a Rador) a început să funcţioneze ca o agenţie naţională spre sfârşitul lui martie 1990, iar Rador a fost înregistrată ca marcă la OSIM în noiembrie 1993.
Numele său şi data de naştere, 16 iunie, sunt un omagiu adus agenţiei de presă interbelice româneşti, Rador, prima agenţie naţională modernă.
Rador dispune de un Flux general de ştiri competitiv, în care ştirile naţionale sunt furnizate în special de reporterii şi corespondenţii Radio România Actualităţi, şi de un Flux de ştiri locale, unde sunt cuprinse informaţii provenite de la studiourile regionale: Radio România Bucureşti FM, Radio România Iaşi, Radio România Târgu Mureş, Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Radio România Reşiţa, Radio România Craiova, Radio România Constanţa, Radio România Braşov.
Agenţia radioului public este şi cel mai important centru de monitorizare a presei din România. Din grila sa fac parte peste 50 de posturi de radio şi televiziune care emit în limba română, dintre care amintim: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Antena Satelor, Radio România Internaţional, posturile regionale Radio România, Radio România Chişinău, Europa FM, Realitatea FM, Digi FM; TVR 1, TVR 2, Digi 24, Antena 3, Realitatea Plus, România TV, B1 TV.
De asemenea, posturi care emit în limbi străine: BBC, CNN, EURONEWS, Radio Belgrad, Radio Novi Sad, Radio Kossuth, Duna Tv, Radio Moscova, Radio Kiev.
Totodată, presa scrisă internaţională se monitorizează din cincisprezece limbi, având în baza de date peste 400 de titluri, acoperind practic Europa, America de Nord, America Latină şi, parţial, Asia, Africa şi Australia.
Produsele Rador sunt de două tipuri: generaliste şi personalizate.
Produse generaliste – fluxuri de informaţii, buletine tematice, calendare: Fluxul General, Fluxul Transcrieri, Fluxul Ştiri Locale, Fluxul Inedit, România văzută din străinătate, Revista presei internaţionale, Români de pretutindeni, Balcanii şi Marea Neagră (săptămânal), Calendarul evenimentelor, Calendarul matinal, Calendarul săptămânal, Calendarul previzibil, Calendarul trimestrial, Buletin mass-media, Protocol intern, Subiectele zilei.
Produse personalizate: monitorizări pe domenii de interes, teme sau cuvinte-cheie, ale oricărui mediu de difuzare (radio, tv, online).
Pe 1 noiembrie, Radio România împlinește 91 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. Aniversarea difuzării a primei emisiuni a serviciului public de radio este marcată, ca în fiecare an, și de un concert-eveniment prezentat de Orchestra Națională Radio, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției.
Vineri, 1 noiembrie, de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, veți asculta unul dintre cele mai cunoscute concerte de pian create vreodată: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră – de Rahmaninov, în interpretarea solistică a pianistului Horia Mihail.
După o perioadă de câțiva ani de depresie, cauzată și de aparentul insucces al primei sale simfonii (astăzi o lucrare foarte apreciată), Rahmaninov a creat ”bijuteria” reprezentată de Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, care s-a bucurat imediat de un mare succes.
Pasaje din creația sa au fost incluse în numeroase pelicule cinematografice și prelucrări au fost utilizate în cântece ale lui Frank Sinatra sau în celebrul „All by Myself”, semnat de Eric Carmen.
Programul serii cuprinde și lucrarea compozitorului român Filip Lazăr: Ringul și Simfonia nr. 3 – numită și Simfonia cu orgă, semnată de Camille Saint-Saëns. Lucrarea lui Saint-Saëns era considerată de acesta drept cea mai valoroasă creație a sa și a fost dedicată memoriei altui mare creator, Franz Liszt. Premiera absolută a avut loc la Londra, în 1886, sub bagheta dirijorală a compozitorului însuși.
Dirijorul Cristian Oroșanu s-a aflat la pupitrul unor ansambluri de prestigiu ca: Orchestre de Paris (în cadrul Festivalului de la Aix-en-Provence), Orchestre National Bordeaux Aquitaine, BBC Scottish Orchestra, Orchestre National Porto, a filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a.
A dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor permanent al Filarmonicii din Braşov.
Anul 2005 i-a adus dirijorului român două recompense, una în ţară (Premiul Criticii Muzicale din România) şi una în Danemarca (Premiul II la Concursul internaţional de dirijat Malko – Copenhaga).
Dirijorul Cristian Oroşanu este fondatorul orchestrei de cameră Kamerata Kronstadt (Brașov). Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a fost pe rând dirijor permanent al Operelor Naţionale din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, iar peste hotare a fost invitat în Franţa, Austria sau Japonia. Repertoriul său liric cuprinde peste 40 de titluri.
Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, a concertat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și a susținut apreciate recitaluri în străinătate.
După 14 ani de studii în țară, a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a prezentat concerte de mare succes în ţară şi străinătate.
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte în Germania, Franța, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia. Horia Mihail este, de asemenea, implicat în turneele anuale Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Regele Mihai sărbătorește astăzi a 94-a aniversare.
Cu această ocazie, Ateneul Român va găzdui seară cea de-a opta ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Evenimentul va începe la ora 18:00.
Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. El este ultimul rege al României și unul dintre puținii șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat mai târziu.
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, dat fiind că tatăl său a renunțat în decembrie 1925 la tron și a rămas în străinătate.
Motorul de căutare Google a împlinit, duminică, 17 ani cu un nou logo în care apar, printre altele, un computer cu coif și două baloane. Noul Google Doodle a fost creat pentru a marca aniversarea celui mai popular motor de căutare de pe internet, deținut de Google Inc.
Compania a fost fondată în 1998 de doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin.
Motorul oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe internet, având o bază de date despre peste 8 miliarde de situri. Zilnic, motorul de căutare este consultat de milioane de oameni din întreaga lume.
Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea. În 1998, fondatorii companiei au participat la festivalul Burning Man din deşertul Nevada. Pentru că au vrut să-şi anunţe utilizatorii că vor fi plecaţi în acea perioadă, au adăugat emblema festivalului în spatele logoului Google. Primul doodle astfel creat a fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logoul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost de bine primită de către utilizatorii Google.
La 21 septembrie este celebrată Ziua mondială a păcii, promovată de Națiunile Unite și stabilită, în 1981, prin Rezoluția 36/67, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele.
Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua mondială a păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie.
„În următoarele 100 de zile, să fim alături de milioane de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenței și al conflictelor. Să ne împărtășim ideile și planurile pentru a-i ajuta și a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie”, este îndemnul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat acestei zile.
Date fiind condițiile conflictuale care destabilizează întreaga lume, secretarul general ONU menționează că „nu trebuie să cedăm disperării, noi având o responsabilitate colectivă pentru a solicita încetarea actelor de brutalitate și a impunității, care predomină”. Oficialul ONU face apel la toate părțile aflate în conflict să depună armele și să respecte o încetare a focului la nivel mondial.
Tema pentru acest an — „Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți” — își propune să evidențieze importanța tuturor segmentelor societății și a necesității de a conlucra în depunerea eforturilor pentru a menține pacea. Activitatea Națiunilor Unite nu ar fi posibilă fără parteneriatele inițiale, care au fost active în crearea sa și nu ar putea continua fără miile de parteneriate, care se formează, în fiecare an, între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase și alte organizații non-guvernamentale, care sunt necesare pentru a sprijini organizația în atingerea obiectivelor sale de viitor, se menționează pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.
ONU invită toate națiunile și oamenii să facă un gest de onoare, în această zi, prin încetarea ostilităților pe parcursul zilei pentru a celebra această zi și altfel, prin educație și sensibilizarea opiniei publice cu privire la aspectele legate de pace.
Organizația Națiunilor Unite întreprinde numeroase activități destinate menținerii păcii în lume. ONU a numit câțiva mesageri ai păcii, de regulă personalități din diverse domenii, care ajută organizația internațională în îndeplinirea scopului ei nobil. Printre acestea se numără Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, tenorul Luciano Pavarotti, actorul Michael Douglas, interpretul și compozitorul Enrico Macias, jazzman-ul Wynton Marsalis, actrița Jane Goodall sau boxerul Muhammad Ali.
De 19 ani, Radio România Reşiţa întăreşte vocea Societăţii Române de Radiodifuziune în întreg Banatul, dar şi în Valea Timocului, acolo unde românii au nevoie să asculte voci de acasă, crîmpeie de tradiţii şi spiritualitate românească.
Radio România Reşiţa a luat fiinţă în toamna anului 1995, la iniţiativa unor tineri entuziaşti şi a omului de radio Doru Dinu Glăvan, pe atunci reporter al Societăţii Române de Radiodifuziune. A urmat o perioadă de muncă şi emoţii până când s-a auzit în eter prima voce, în luna iunie a anului 1996 şi Radio Reşiţa a fost statuat ca post public local. Acela a fost punctul de plecare pentru a ceea ce avea să devină “Sunetul Banatului Montan”. Pe atunci frecvenţa era 102,5 MHz, după care în decembrie 2000 a fost schimbată în 105,6 MHz. La începutul anului 2004 Societatea Română de Radiodifuziune a hotărât acordarea titulului de post public regional.
Radio România Reşiţa organizează sâmbătă, 8 august o tură ciclistă la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii sportului pe două roţi. Plecarea se face de la ora 8.30 din parcarea de la Kaufland. Vom pedala împreună aproximativ 10 km până în zona Muncitoresc, pentru că mişcarea înseamnă sănătate. Tura cicilistă este organizată împreună cu Prietenii Munţilor, care organizează la fiecare sfârşit de săptămână astfel de acţiuni ce au ca scop promovarea mişcării, dar şi a naturii, judeţul Caraş-Severin abundând în zone frumoase.
Participanţii pot câştiga în urma unei tombole o mini-vacanţă la Hotelul Afrodita din staţiunea Băile Herculane, unde puteţi profita de puterea binefăcătoare a apelor termale. Din această primăvară, Radio România Reşiţa are un studiou în hotelul care poartă numele Zeiţei Frumuseţii. Surprizele nu se opresc aici… Bicicliştii care ne sunt alături la împlinirea a 19 ani pot câştiga invitaţii la Festivalul de folk de la Gărâna, unde Radio România Reşiţa este co-organizator. Pe scena din Poiana Lupului vor urca printre alţii Mircea Baniciu şi Narcisa Suciu, iar ziua de duminică va fi dedicată muzicii, dansurilor şi berii germane.
Tot sâmbătă, Radio România Reşiţa te aşteaptă la ştrandul Atlantic pentru a ne petrece şi restul zilei împreună. Vor fi concursuri care mai de care mai distractive şi mai haioase, dar şi multe premii. Intrarea se face gratuit, pe baza unei brăţări, pe care o puteţi ridica de la sediul Radio România Reşiţa, strada Petru Maior, nr. 71.
Radio România Reşiţa întăreşte de 19 ani vocea Societăţii Române de Radiodifuziune în întreg Banatul, dar şi în Valea Timocului, acolo unde românii au nevoie să asculte voci de acasă, crâmpeie de tradiţii şi spiritualitate românească.
Radio România Reşiţa sărbătoreşte 19 ani de la înfiinţare în mijlocul ascultătorilor datorită cărora suntem numărul 1 în Banat, 19 ani în care am crescut şi evoluat împreună.
Vara anului 1995, când la iniţiativa unor tineri entuziaşti lua fiinţă Radio România Reşiţa, a rămas întipărită în memoria tuturor. A urmat o perioadă de muncă şi emoţii până când s-a auzit în eter prima voce, iar la 8 august 1996, Radio România Reşiţa a fost statuat ca post public local al Societăţii Române de Radiodifuziune. Acela a fost punctul de plecare pentru a ceea ce avea să devină “Sunetul Banatului Montan”. Pe atunci frecvenţa era 102,5 MHz, după care în decembrie 2000 a fost schimbată în 105,6 MHz. La începutul anului 2004 Societatea Română de Radiodifuziune a hotărât acordarea titlului de post public regional. În cei 11 ani care au trecut de atunci am ţinut pasul cu tehnologia. Unul dintre cele mai importante momente a fost 1 decembrie 2014, dată de la care Radio România Reşiţa transmite şi în format visual-radio. Din această primăvară, Radio România Reşiţa are un studio în staţiunea Băile Herculane, în hotelul Afrodita.
La ceas aniversar, postul public îşi deschide astăzi porţile pentru cei care doresc să cunoască echipa şi să vadă cum sunt realizate ştirile, emisiunile şi tot ceea ce se aude în eter. Iubitorii mersului pe două roţi sunt invitaţi mâine să pedaleze împreună cu noi. Tura ciclistă are ca scop promovarea mişcării, care înseamnă sănătate, dar şi a naturii, judeţul Caraş-Severin abundând în zone frumoase. Bicicliştii care ne sunt alături la împlinirea a 19 ani pot participa la Festivalul de folk de la Gărâna, unde Radio România Reşiţa este co-organizator. Pe scena din Poiana Lupului vor urca printre alţii Mircea Baniciu şi Narcisa Suciu, iar ziua de duminică va fi dedicată muzicii, dansurilor şi berii germane.
Surprizele nu se opresc aici… Radio România Reşiţa dă startul la distracţie pe ştrandul Atlantic. Soare, muzică, apă sunt doar câteva din ingredientele care vor transforma o zi de sâmbătă într-o zi perfectă alături de Radio România Reşiţa. Vor fi concursuri care mai de care mai distractive şi mai haioase, dar şi multe premii.
De 19 ani împreună! De 19 ani alături de cel mai ascultat post de radio din Banat!
Publicat de Andrei Cretoiu,
25 mai 2015, 19:00 / actualizat: 16 iunie 2015, 16:13
La aniversarea a 25 de ani de Bucureşti FM, „genul tău de muzică” a cucerit Centrul Vechi şi staţia de metrou Unirii 1!
O trupă de dansatori profesionişti, împreună cu prezentatori ai postului, au demonstrat într-un flashmob că tinereţea şi energia sunt caracteristici ale Bucureşti FM.
Timp de 3 minute, toată lumea (călători, trecători, turişti sau locuitori ai oraşului) s-a oprit, a filmat şi a aplaudat momentul care a arătat, încă o dată, că Bucureşti FM este postului oraşului.
În 48 de ore, videoclipul a ajuns, prin intermediul paginii de Facebook Bucureşti fm, la aproape 100.000 de persoane şi a înregistrat peste 32.000 de vizualizări.
25 este o vârstă frumoasă, pe care Bucureşti Fm o sărbătoreşte tot anul! Fiţi pregătiţi pentru alte surprize şi nu uitaţi: în fiecare zi, BE FM!
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.