Ascultă Radio România Regional Live

Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova

Centenarul Marii Uniri – celebrarea eroilor olteni în spectacoul N- auzirăţi de-un oltean?

Centenarul Marii Uniri – celebrarea eroilor olteni în spectacoul N- auzirăţi de-un oltean?

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 aprilie 2018, 06:17 / actualizat: 5 aprilie 2018, 16:02

Viaţa e un rotund al împlinirii. O viaţă începe În Lumea cea Mare şi devine fără de vârstă în Lumea cea fără de Dor. Şi totuşi, cei ce împlinesc rotundul destinului nostru sunt de-a pururi Dincolo de uitare. Iar implinirea este chiar unirea. Şi poate de aceea unirea are imaginea emoţionantă a unei hore, cât rotundul format din dorinţele noastre a fi fi împreună. Ctitorii acestui rotund al unirii s-au aşezat de-a pururi în panteonul valorilor umanităţii. Iar noi, la răstimpuri, poate neîngăduit de rar, îi amintim spre bucuria de-o clipă a unei sărbători. Unirea, un rotund al horei cât o licărire de-un veac.

Cu ocazia Zilei Olteniei (21 martie 2018), Ansamblul folcloric Maria Tănase din Craiova a susţinut pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova spectacolul „N-auzirăţi de-un oltean?” (scenariul şi regia – Gabriela Rusu-Păsărin, scenografia – Niculina Stoican). Au fost evocate patru personalităţi istorice originare din Oltenia: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu Constantin Brâncoveanu, Iancu Jianu.

(emisiunea radiofonică Galeria interpreților de muzică populară – Ziua Olteniei, tablou istorico-folcloric)

Mihai Viteazul! Ales Ispravnic în locul banului de Craiova, nefiind ban – cum scrie cronicarul Radu Popescu – va fi „domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată ţara Modovei „. Iar Craiova rămâne locul cinstit de numele marelui voievod. Scria George Coşbuc despre Craiova: „Dacă nu ne-ar fi dat nimic alta decât pe Mihai Viteazul, ea tot ne-ar rămâne cuib sfânt dintru care ne-a ieşit viteazul cel cu şapte suflete”…

Cântecul lui Mihai Viteazul  – Liviu Dică 

Unirea prin cultură, unirea prin credinţă până la jertfa supremă. Astfel se poate contura portretul unui martiriu, care peste veacuri poartă nume sfânt: Brâncoveanu.  Constantin Brâncoveanu dinspre tată trăgându-se din “vechia dungă a Craioveştilor”, născut la Brâncoveni, Olt, este cel ce a izbutit, cum scria marele istoric Nicolae Iorga “să păstreze nu numai Ţara Românească, ci întreaga naţiune, ca trup politic, ca suflet românesc, timp de mai bine de un sfert de veac”. Într-o zi sfântă, 15 august, de Sfânta Maria Mare, când doamna Marica trebuia să-şi aniverseze ziua numelui sfânt, iar domnitorul Constantin Brâncoveanu  împlinea 60 de ani, s-a săvârşit cumplita tragedie:  marele domnitor a fost mazilit împreună cu  cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu.  A avut de ales între a renunţa la credinţa strămoşească sau a-şi vedea ucuşi cei patru fii. A ales să moară creştin, Brâncoveanu Constantin. O scenă de un darmatism cum rar istoria lumii a consemnat. Dar oare, câşi ştiu că la această cumolită scenă de execuţie a copiilor a asista chiar mamlor, doamna marica. Pee a nu a întebat-o nimeni ce să aleagă: A privit, cu sufletul cernit de durere cum pe rând fiii săi sunt ucişi în numele păstrării credinţei strămoşeşti.

Lavinia Bârsoghe  –  Balada lui Constantin Brâncoveanu

Lavinia Bârsoghe acompaniată de un grup de elevi de la Seminarul Teologic din Craiova,dirijor prof. Victor Șapcă, a interpretat cu emoție vădită Balada lui Brâncoveanu, amintind actul mazilirii domnitorului C Brâncoveanu și a fiilor săi, iar Petrică Mîțu Stoian împreună cu dansatorii Ansamblului folcloric Maria Tănase au redat o secvență din Hora de pomană, cântec grefat pe un act titual postfunerar specific zonei de N a Mehedinților, practicat înă și la românii din Bulgaria, de Paște, la Albotina.

Hora de pomană – Petrică Mîțu Stoian

Tudor Vladimirescu este cel ce a definit a fi patriot : a fi la un glas şi întru unire cu norodul, pornit numai pentru dreptate. Cererile norodului românesc sunt cuprinzătoare a noii ordini sociale. La 21 martie 1821 oastea revoluţionară în frunte cu Tudor Vladimirescu a intrat triumfător în Bucureşti pe Podul Calicilor. Iar mulţimea l-a întâmpinat cu opâine mare – semn al păcii şi belşugului şi l-a numit cu drag Domnul Tudor.

Cântecul lui Tudor Vladimirescu  – Niculina Stoican

Iancu Jianu. Născut la Caracal, deci oltean get-beget, Iancu Jianu este craiovean prin mama sa, originară de aici, iar el a copilărit şi s-a format în Craiova. De aceea cântecul dedicat lui aminteşte că e “pui de craiovean”.

Marius Magureanu – Balada lui Iancu Jianu

Istoria cântecului “M-a făcut mama oltean”este mai puţin cunoscută. Cântecul este mândria oltenilor şi a fost creat în cinstea haiducului Iancu Jianu, în 1809 de către vestitul lăutar al Craiovei, Niţă Băloi, din Işalnita  ca un gest de apreciere pentru vestitul  haiduc după ce  a învins oastea lui Paşa Pazvant Oglu la Vidin, răzbunându-se astfel faţă de ororile făcute de acesta oraşului Craiova, incendiind mai multe case şi moşii de pe teritoriul Craiovei. În urma acestei bătălii de la Vidin, se pare că însuşi Iancu Jianu a fost cel care l-a rănit pe Pazvante, lăsându-l fără un ochi. Cine nu ştie de numele Pazvante Chioru’?
La întoarcerea de la Vidin, în Craiova Iancu Jianu a fost primit ca un erou. Iar cântecul a rămas în memoria colectivă drept imnul oltenilor. Tabloul folclorico-istoric a reamintit că eroii neamului au rămas în memoria colectivă, iar în cultura tradiţională sunt multe creaţii care, prin valoarea textelor şi melosul specific, au păstrat amintirea acelor vremuri şi a acelor eroi ,cărora le datorăm unitatea neamului românesc.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator , Departamentul Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Elenismului din România, ediţia a XVII-a, la Craiova

Festivalul Elenismului din România, ediţia a XVII-a, la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 octombrie 2017, 21:59

Uniunea Elenă din România organizează în perioada 12-15 octombrie 2017 la Craiova Festivalul Elenismului din România.

Evenimentul se desfășoară sub egida Ambasadei Republicii Elene în România și este cofinanțat de Uniunea Elenă din România, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii și Identității Naționale.

La această ediție participă reprezentanți din peste 20 de comunități elene din țară.

Invitați speciali: Corul de copii ”Glasuri cristaline” (cu un repertoriu format din cântece grecești și prelucrări folclorice românești) și Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova, care va prezenta un fragment din spectacolul ”Nuntă de pomină la olteni” (scenariul și regia Gabriela Rusu-Păsărin).

Prin cele cinci spectacole, care vor fi prezentate timp de trei zile pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, se susține promovarea diversității etnoculturale și lingvistice, cultivarea valorilor comune și a dialogului intercultural.

Festivalului Elenismului din România este cel mai important eveniment din activitatea Uniunii Elene din România, alături de Olimpiada de limba neogreacă.

Festivalul va debuta joi, 12 octombrie 2017, cu o paradă a costumelor populare grecești pe traseul Piața William Shakespeare – Piața Mihai Viteazu.

Festivalul Elenismului este un eveniment major pentru cultura comunităților de eleni care trăiesc pe teritoriul României. Această prestigioasă manifestare a ajuns la Ediția a XVII-a. Prima ediție a acestui festival a avut loc acum 25 de ani, la București, oraș, care a găzduit cele mai multe ediții. Constanța, Brașov, Galați, Ploiești, Iași, Pitești au fost orașe românești, în care s-au desfășurat următoarele ediții ale acestui festival. În anul 2016, Atena, orașul de origine al democrației, culturii europene, capitala însoritei Ellade, a găzduit cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Elenismului.

Toate cele 16 ediții desfășurate în intervalul 1992-2016 au avut un numitor comun: dragostea pentru folclorul elen, pentru dansurile grecești, pentru portul tradițional elen. Fiecare dintre regiunile Greciei, pe lângă moștenirea comună, transmisă vreme de milenii, din generație, în generație, are propriul specific, acesta regăsindu-se atât în frumusețea costumelor populare, cât și în tonalitatea muzicii grecești, în rezonanța instrumentelor, în mesajul versurilor, în tehnica dansurilor. Festivalul Elenismului reprezintă o sinteză, cum numai elenii știu să facă, între trăirile sufletești, moștenirea tradiției populare, ritm, tonalitate și culoare.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune