20000 de km pe bicicletă, în slujba binelui. Francezii au ajuns în Banatul Montan
Publicat de Mihaela Costache, 17 mai 2017, 13:00
Francezii Natacha Lardy și Anthony Brocheton au pornit în urmă cu două luni, în călătoria care va dura un an de zile. Au ajuns în România zilele trecute, iar luni s-au aflat în Caraș-Severin, la Oțelu Roșu și Reșița. În municipiul de pe Bîrzava s-au întâlnit cu beneficiarii Fundației Humanitas Pro-Deo, copiii nevoiași care primesc o masă caldă la cantina socială a acesteia.
Această călătorie a misionarilor francezi este preconizată să dureze un an de zile. Următoarele destinații sunt: Serbia, Bulgaria, Turcia și mai departe spre Asia, unde călătoria se va încheia în Thailanda. În total sunt 20000 de km pe bicicletă. Au la dispoziție doar 20 de euro pe zi de amândoi, astfel că nu pot dormi în fiecare noapte la un hotel. Sunt nopți în care dorm în natură, mănâncă, se spală etc. Pentru această călătorie au făcut economii timp de doi ani de zile.