A 4-a ediție a Concursului de Inovare pentru Securitate Național PatriotFest
Publicat de Gabriel Stan, 18 ianuarie 2022, 13:57
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Palatul Cercului Militar Național din Capitală a găzduit miercuri gala celei de-a patra ediții a Concursului de Inovare pentru Securitate Național PatriotFest. În cadrul ceremoniei au fost premiate cele mai bune proiecte, premiul ediției fiind obținut de Emilian Vlăsceanu, cu sistemul de operare pentru stațiile de comandă ale sistemelor aeriene fără pilot uman la bord.
Titlul de Ambasador PatriotFest pentru anul 2021 a fost acordat șefului Direcției Generale pentru Armamente a Ministerului Apărării Naționale, generalul maior Teodor Incicaș. Patriotfest se adresează inovatorilor români, care sunt invitați să își prezinte proiecte sub formă de prototipuri funcționale, am aflat de la Izel Selim, director programe New Strategy Center, organizator al evenimentului.
Izel Selim: Ediția 2021 a PatriotFest a venit cu două premiere: o tematică fixă, pe de o parte, precum și participarea firmelor mici și mijlocii românești. Astfel, inovatorii cu preocupări în domeniul tehnologiilor emergente și distructive, dornici să contribuie la consolidarea securității naționale, au fost invitați să se înscrie.
PatriotFest este inițiat de Asociația New Strategy Center și organizat cu spprijinul mai multor instituții din domeniul securității naționale, parteneri în acest proiect: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul Telecomunicați Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.