Fructe, legume şi lapte pentru elevi şi preşcolari, în noul an şcolar
Publicat de adinaiftime, 8 septembrie 2017, 09:00
Preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial vor primi, în anul școlar care începe în câteva zile, fructe și legume proaspete, produse lactate și de panificație, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Guvernul a adoptat joi, 7 septembrie, limita valorică zilnică pentru fiecare elev în limită de doi lei şi cinci bani.
Peste două milioane de preșcolari și elevi vor beneficia de acest program.
Ajutorul european, prin Fondul European de Garantare Agricolă, pentru aceeași perioadă, este de aproximativ 7 milioane de euro.
Pe parcursul săptămânii, unui preșcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație.
Pentru asigurarea diversității, porția de fructe și/sau legume va fi însoțită de o porție de biscuiți și/sau covrigi uscați, iar porția de lapte și produse lactate va fi însoțită de corn și/sau baton, se mai arată în comunicat.
Agerpres