Comisarul pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, a prezentat ieri cel mai recent Eurobarometru, pentru a marca începutul Anului European al Dezvoltării
Publicat de Monica Slavici, 13 ianuarie 2015, 09:36
Uniunea Europeană, în acest moment, este cel mai mare furnizor de ajutor în lume, dar trebuie să devină și cel mai performant.
Cetățenii europeni sunt deschiși în această privință, după cum arată datele eurobarometrului prezentate de comisarul Mimica:
” 85% dintre ei consideră că este important să ajuți oamenii din țările în curs de dezvoltare, cu 2% mai mulți decât în 2013. De asemenea, 67% din respondenți cred este bine ca acest ajutor să crească- în ciuda situației economice dificile. Oamenii sunt gata să contribuie și personal la dezvoltarea cooperării-unul din doi europeni ar fi dispus să plătească mai mult pentru produse provenind din țări în curs de dezvoltare, pentru a le susține creșterea. Voluntariatul este, pentru 75% dintre europeni, o altă modalitate prin care se poate sprijini reducerea sărăciei în țările în curs de dezvoltare.
Aproape trei sferturi dintre cei chestionați consideră că furnizarea de ajutor celor care au nevoie de sprijin este și în beneficiul Europei, având o influență pozitivă asupra cetățenilor săi, și contribuind la crearea unei lumi mai pașnice și mai corecte.”
Comisarul Mimica a adăugat că cetățenii europeni au toate motivele să fie mândri de politica internațională de dezvoltare.Anul European al Dezvoltării, pentru prima oară, se concentrează asupra a ceea ce se întâmplă în afara Uniunii Europene, nu în interiorul său.Iar cele trei provocări majore pentru viitorul țărilor în curs de dezvoltare, identificate de cetățenii Europei care au răspuns la întrebările Eurobarometrului sunt: sănătatea, pacea și securitatea și educația.