Unul dintre cei mai apreciați violoniști români, alături de Orchestra Filarmonicii Brașov
Publicat de Dan Boanţă, 13 martie 2019, 09:47
Violonistul Remus Azoiței, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, concertează alături de Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu.
Evenimentul musical de excepţie va avea loc joi, 14 martie 2019, de la ora 19.00, la Sala Patria.
Programul aduce în atenția auditoriului două lucrări complexe, lucrări ce au cucerit inimile interpreților dar și ale publicului.
În prima parte se va asculta celebrul Concert pentru vioară și orchestră în re minor, scrisă de Aran Haciaturian, o capodoperă ce s-a născut din particularitățile melodiilor și ritmurilor inspirate de bogatul folclor armean, unite cu marele talent al compozitorului. De notat că, în scrierea acestei lucrări, a fost inspirat de nașterea fiului său, fiind scrisă cu mult entuziasm. A cucerit publicul încă de la magistrala interpretare în premieră, la Moscova.
După pauză, publicul se va putea bucura de Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 scrisă de P. I. Ceaikovski. Această lucrare continuă să facă parte, asemeni altor lucrări, din repertoriul multor concerte simfonice din întreaga lume. Simfonia este pentru el un fel de „confesiune muzicală a sufletului”, așa încât Ceaikovski, nu admitea existența unei muzici care să fie doar un joc sonor lipsit de scop.
Simfonia a fost scrisă în anul 1888, fiind o lucrare care expune foarte clar ideea de „victorie supremă prin conflicte”, foarte populară în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind o lucrare izbitoare ocupând un loc proeminent în repertoriul vremurilor respective.
Remus Azoiței
Invitatul serii, remarcabilul violonist Remus Azoiței, este caracterizat de revista britanică „The Strad” ca fiind „un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”. Dintre manifestările remarcabile amintim interpretarea în 2005 a celebrei lucrări Dublu concert de Bach, alături de Niegel Kennedy, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, concert preluat de către 19 posturi de radio și televiziuni din Europa, incluzând BBC, Arte și Mezzo.
În 2001 a fost numit Profesor de vioară al Academiei de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie a Academiei. Cântă pe o vioara Niccolo Gagliano, creată în 1740.
Cristian Oroșanu
Dirijorul Cristian Oroșanu este unul dintre dirijorii prezenți în stagiunile tuturor orchestrelor românești, fiecare apariție a sa bucurându-se de aprecierile publicului. Pasiunea și talentul, alături de rezultatele unei cariere de excepție ale artistului au fost recunoscute prin premiul „M. Jora”, premiu acordat de către Uniunea Criticilor Muzicali.
În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii Brașov.
Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A, dar și on-line, pe www.bilet.ro. Costul unui bilet este de 40 Ron.
Foto: Facebook/Filarmonica Brasov