Ascultă Radio România Regional Live

arezanul

Trifănitul şi târcolitul viilor

Trifănitul şi târcolitul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 februarie 2018, 13:42 / actualizat: 2 februarie 2018, 14:54

A îngriji viţa de vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, Gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif şi este ştiut în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. Dacă în cazul acestor trei denumiri practica vizată era organizarea de ospeţe la vie, în capul viei, la care participau sătenii şi se pregăteau bucate şi băutură pentru străini, ofrandele erau date celor ce nu făceau parte din comunitate, tocmai pentru a îmbuna natura şi a rodi viile. Se viza astfel abundenţa şi păzirea viilor de acţiunea nefastă a insectelor.
În Plaiul Cloşani străinii ştiau de această sărbătoare şi în prima zi de făurar veneau spre a se înfrupta din ofrande.
A doua componentă definitorie a obiceiului ştiut de „gurban” sau „trifănit” era folosirea corzilor de vie ca element de podoabă şi cu funcţie apotropaică. Se făceau coroniţe de corzi de vie, se purtau în timpul mesei şi participanţii îşi încingeau mijlocul cu corzi de vie, în ideea de realizare a unui transfer magic dinspre rodirea viei spre rodirea trupului.
Şi încă un detaliu semnificativ uneşte practica rituală a celebrării zeului vinului: târcolirea viei, înconjurarea ei. Este o tehnică magică pentru invocarea belşugului, preluată şi în alte momente calendaristice importante:Crăciun, Anul Nou. Gospodarul „ocoleşte via cu «bundăretele» (preparatul ritual de Crăciun, consumat apoi pe loc), turnând vin la butuci”, ca să fie strugurele cât „bundăretele”.
La Segarcea în judeţul Dolj sau în Mehedinţi la Balta, ori la Bălceşti în judeţul Vâlcea preotul înconjoară via, stropind-o cu aghiazmă.
O altă practică rituală, aproape uitată este „tratarea” corzii de viţă de vie: o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pun sare, înfig o bucată de slănină şi una de pâine. Ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi în această lume să-şi lase rodul spre îndestularea oamenilor.
Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează. Trifănitul şi târcolitul dau bucuria roadelor de mai târziu şi încă o sărbătoare în calendarul popular.


În comuna Peștișani din județul Gorj s-a desfășurat o nouă ediție a sărbătorii Trifonului „Conform obiceiului păstrat de decenii, asemeni părinților și bunicilor, proprietarii viilor din dealul Ieriți s-au adunat la început de Făurar la crucea din deal, unde preotul a sfințit viile, a blestemat gângăniile dăunătoare și i-a pomenit pe cei plecați în altă lume”, declară colegul nostru de la Studioul Teritorial de Radio Craiova Ludovic Vulea, cel care a şi imoitalizat momentele semnificative ale sărbătorii.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifiziune

Foto: Ludovic Vulea

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc