Ascultă Radio România Regional Live

Arhid. Emanuel Văduva

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Slujire Arhierească și moment aniversar la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 iulie 2020, 13:55

Miercuri, 8 iulie 2020, ziua de prăznuire a Sfinților Mucenici Epictet și Astion, a fost prilej de îndoită Sărbătoare la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. În această zi se împlinesc 13 ani de la hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, iar pe de altă parte au fost cinstiți acești doi Sfinți Mucenici din Sciția Mică, care au pătimit la Halmyris, în 8 iulie 290, iar din anul 2002 o mică părticică din Sfintele lor Moaște se află și pe Sfânta Masă a Catedralei din Giula.

La această Sărbătoare, Preasfințitul Părinte Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi, format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Florin Olteanu, Protopop de Giula și Paroh la Chitighaz (Kétegyháza), Părintele Alexandru Șereș, Paroh la Aletea (Elek) și Crâstor (Sarkadkeresztúr) și Arhidiaconul Emanuel Văduva. Răspunsurile la strană au fost dată de cântăreții Catedralei, iar la slujbă au luat parte maici de la Centrul Eparhial și credincioși din Giula, între care și cadre didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din acest oraș, dar și credincioși veniți din România, din localitatea Chișineu Criș.

Tot cu acest prilej, a fost săvârșită și o slujbă de „Te Deum” în semn de mulțumire și recunoștință adusă Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul și binefacerile Sale revărsate cu îmbelșugare asupra Ierarhului, clerului, cinului monahal și credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în acești 13 ani, dar și asupra preoților și credincioșilor din Episcopia Daciei Felix, atât din părțile Voievodinei, cât și ale Timocului, având în vedere faptul că, temporar, începând din anul 2017, din încredințarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se îngrijește și de Episcopia Daciei Felix, în calitate de Locțiitor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat, la rândul Său, recunoștința față de Bunul Dumnezeu, Care i-a încredințat această misiune și lucrare în ogorul sfânt al Bisericii Străbune, dar și față de cei care i-au fost alături, în această perioadă, între care se numără vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului, care împreună cu un sobor de Ierarhi, a săvârșit hirotonia întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Siluan, în data de 8 iulie 2007; Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care i-a fost duhovnic, în timpul Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, unde spovedea mulți studenți și credincioși; Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, predecesorul său, care vreme de 8 ani a condus Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria; Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care poartă de grijă neîncetat tuturor comunităților ortodoxe românești, din țară, din jurul granițelor și din diasporă, precum și toți părinții și maicile de la Centrul Eparhial și ceilalți clerici și credincioși din Episcopie.

Un cuvânt de mulțumire și felicitare a fost rostit din partea Părintelui Protopop Florin Olteanu, în numele celorlalți clerici români din Episcopia Ungariei.

La final, Ierarhul i-a invitat pe preoți și pe credincioși la o recepție, oferită la Centrul Eparhial.

Preasfințitul Părinte Siluan este originar din satul Chelmac, de pe Valea Mureșului, s-a născut la Lipova, județul Arad, în data de 16 septembrie 1971, a urmat cursurile Școlii Generale și cele Gimnaziale în satul natal și comuna Conop, apoi pe cele Liceale la Arad și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A studiat, de asemenea, în Franța și Grecia, a devenit monah la Mănăstirea Hodoș-Bodog, împreună cu Părintele Sofronie Drincec, pe care l-a ajutat ulterior, în calitate de Ieromonah, iar mai apoi i-a și urmat în scaun, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, începând cu data de 8 iulie 2007. Din anul 2017 a primit temporar și conducerea Episcopiei Daciei Felix, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și din încredințarea Sfântului Sinod.

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Distincții prezidențiale pentru învățământul românesc din Ungaria

Distincții prezidențiale pentru învățământul românesc din Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 martie 2020, 09:04 / actualizat: 5 martie 2020, 10:19

Luni, 17 februarie, la Ambasada României din Budapesta, a avut loc festivitatea decernării unor distincții prezidențiale, și anume Ordinul „Meritul pentru Învățământ”, respectiv „Meritul pentru Cultură” pe care Domnul Klaus Werner Ioahannis, Președintele României, le-a acordat anterior, unor Școli Generale Românești și unor cadre didactice din Ungaria, cu prilejul Zilei Naționale a României. Ordinele au fost înmânate de Doamna Sandra Pralong, Consilier de Stat Prezidențial și Conducătorul Departamentului pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor, care l-a reprezentat pe Președinte României la acest eveniment festiv.

Vă oferim în atenție interviuri realizate cu cei patru premiați de colegul Szabo Zsolt.
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de deosebită apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea puse, de-a lungul timpului, în slujba actului educațional, pentru contribuția avută la promovarea limbii şi literaturii române și a imaginii României peste hotare, pentru susţinerea activă a culturii și a valorilor românești, Președintele României a conferit
Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, între alții, doamnei Baicu Mihaela Teodora, profesor la Şcoala generală bilingvă de naţionalitate română din Micherechi și doamnei Gherţan Simina-Ioana, educatoare la Grădiniţa bilingvă româno-maghiară din Micherechi.

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofiţer i-a fost acordat şi Școlii Generale Românești din Micherechi, reprezentată de directoarea Ana Ruja și același Ordin, în grad de Cavaler, Școlii Generale Românești din Bătania, reprezentată de directoarea Iulia Olteanu.

Reporter: Szabó Zsolt, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română

De-alungul anilor au mai fost și alţi români din Ungaria, care au fost distinşi cu ordine prezidenţiale în România . Primul care a primit această înaltă decorație a statului român este artistul plastic Ştefan Oroian, distins în anul 2005 cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Apoi, de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie 2011, au fost distinse de către președintele de atunci al României, Traian Băsescu, două doamne: dr. Maria Berényi, filolog, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria a primit decorația Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, iar Eva Iova-Şimon, redactor-șef al săptămânalului „Foaia românească” și director al Editurii de Presă și Carte Românească „NOI” a fost onorată cu decorația Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer. Tot președintele Traian Băsescu l-a decorat, în anul 2014, și pe Preasfințitul Episcop Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, la categoria Culte. Ordinul „Meritul Cultural” a fost înființat în 1931, prin Decretul Regal nr. 2680/1931. (Foaia românească)

Foto: Eva Iova, Arhid. Emanuel Văduva

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Concursul „Vocea de aur”, ediţia a 5-a, Bătania

Concursul „Vocea de aur”, ediţia a 5-a, Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2019, 12:55

„Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul fizic e pentru trup”, l-a citat pe Platon moderatoarea celei de-a cincea ediţii a concursului de interpretare vocală „Vocea de aur”, organizat vinerea trecută, 29 martie, la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania. Profesoara Anca Stan a convins publicul încă de la începutul manifestării că vom avea parte de un program plăcut şi interesant: „Muzica are diverse funcţii, dar cred că cea mai importantă e puterea de-a lecui suflete. Muzica e pansament pentru suflet. În consecinţă, pentru ziua de azi ne-am propus să vă administrăm un tratament cu acest miraculos medicament: muzica!”

A cincea ediţie a concursului „Vocea de aur” a început cu un moment de reculegere în amintirea preşedintelui AŢRU, Tiberiu Juhász, decedat cu o săptămână în urmă. Înainte de a da startul concursului, au fost salutaţi oaspeţii oficiali, profesorii şi copiii sosiţi de la aproape toate şcolile în care se învaţă româneşte. O noutate a acestei ediţii a fost că pentru prima dată au participat şi elevi de liceu, astfel concursul de acum a cuprins elevi din clasele 1–12. Juriul concursului a fost alcătuit din: Lucia Aioanei, preşedintele juriului, artist liric (soprană) la Filarmonica de Stat Arad, Csilla Szabó, artist liric (altistă) la Filarmonica de Stat Arad şi Cristina Miculescu, artist instrumentist (violonistă) la Filarmonica de Stat Arad.

Cei 30 de copii şi tineri, care s-au înscris la concurs au sosit din localităţile: Jula, Bătania, Chitighaz, Aletea, Micherechi, Leucuşhaz, Săcal şi Pocei. Toţi, dar absolut toţi, au dat dovadă de o pregătire foarte serioasă şi de curajul lăudabil de a cânta în faţa publicului şi a juriului. Micii melomani au cântat cu toţii în limba română, melodii din diferite domenii: muzică populară, uşoară, religioasă, printre care am auzit şi melodii foarte cunoscute, ca de exemplu, „Trandafir de la Moldova”, „Samba florilor”, „Rău mă dor, ochii, mă dor”, „Drumurile noastre”, „Cine m-a făcut om mare”. Este de remarcat că cei trei elevi, care au sosit de la şcoala generală din Micherechi s-au pregătit cu cântece din repertoriul popular românesc tradițional, din satul lor natal şi din Cenadul Unguresc. De asemenea trebuie lăudată iniţiativa acelor copii, care interpretând muzică populară românească s-au gândit să-şi asorteze şi haina, purtând frumoase ii sau costume populare.

În timpul deliberării juriului, corul de fete al şcolii din Bătania, condus de profesoara de muzică Andreea Szenes, a oferit spectatorilor câteva piese muzicale, iar elevii Lior Cazac (clasa a 7-a) și Sebastian Stan (clasa a 3-a), au prezentat o mică scenetă artistică, cu titlul „Pomul care face ciori”, de Octav Pancu-Iași. În încheierea programului-cadou, oferit de către elevii şcolii-gazde, elevul Roland Ristin a interpretat la pian „Dansuri românești” de Bartók Béla.

La fel ca la toate concursurile dedicate şcolarilor, toţi concurenţii au fost răsplătiţi cu premii din partea organizatorilor, precum diplome, medalii şi cadouri, după meritele fiecăruia. Pe lângă aprecierile juriului, copiilor le-au fost acordate daruri şi premii speciale din partea oaspeţilor oficiali, care şi-au exprimat bucuria pentru acest gen de iniţiative, promovate cu consecvenţă de şcoala din Bătania. Rezultatele concursului le găsiţi în pagina a 12-a.

Sponsorii ediţiei actuale au fost: Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, Fondul „Bethlen Gábor” din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul pentru Culte şi Naţionalităţi de la Budapesta, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bătania, Fundația „Lucian Magdu” din Bătania, Asociaţia Familia, Şanse Egale şi Voluntariat din Judeţul Bichiş, Școala Generală și Grădinița Română „Lucian Magdu” din Bătania.

Rezultate şi premii:

Clasele 1–2:

  1. Vivianne Horváth, Bătania
  2. Reka Rákóczi, Chitighaz
  3. Ana Poiendan, Micherechi

Clasele 3–4:

  1. Greta Farkas, Leucuşhaz
  2. Regina Megyeri, Bătania
  3. Teofana Stoica, Jula

Clasele 5–6:

  1. Zita Stan, Chitighaz
  2. Alexandra Mester, Bătania
  3. Fanni Balog, Săcal

Clasele 7–8:

  1. Reka Misik, Bătania
  2. Shalomea Sutak, Pocei
  3. Loredana Bali, Aletea

Clasele 9–12:

  1. Antonia Jivan, Jula
  2. Victoria Szabó, Jula
  3. Dora Misik, Jula

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească, Arhid. Emanuel Văduva

Interlocutori:

Grigore Poiendan, profesor de muzică, Micherechi

Gheorghe Pătcaș, profesor de muzică, Jula

Antonia Jivan, elevă în clasa a XI-a, Liceul „Nicolae Bălcescu, Jula

Lucia Aioanei, soprană, Filarmonica de Stat Arad – președintele juriului

Andrea Szenes, profesor de muzică, Bătania

 Reporter: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA, Emisiunile în limba română