Vremea treierişului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 iulie 2018, 05:00

„Vine luna lui Cuptor, pui de seceriş în zori!”

De-ndată ce a trecut sărbătoarea Sfântului Petru spicele bogate-n bătaia zorilor de zi aşteaptă să fie secerate. Pe vremea caniculară, casele mai găzduiau doar bătrânii şi copiii, toată suflarea pleca la câmp ca să isprăvească lucrul până la lăsatul căldurii celei mari. Luau toate neamurile, şi ramurile de salcie de la Florii ca să se-ncingă oamenii peste mijloc, să nu-i doară de atâta aplecat la secerat, luau de-ale gurii şi de ostoit setea şi gândeau la snopii de grâu pe care-i lăsau în urmă când ziua se sfârşea.

(varianta audio a rubricii)

Pe vremuri, femeile bătrâne făceau mâncare să nu ţi se aplece de căldură, spre exemplu chisăliţa, o fiertură acrişoară din corcoduşe, „legată” cu un strop de mălai, „mâncai până simţeai burta cum ţi-o ia înainte”.

Aşa şi sunt fotografiile de-acum un veac. Copiii cu burta mare, femeile cu maramă şi bărbaţii cu chimir, cam atât ţineai minte după ce vedeai o fotografie pusă-n ramă de-asupra de masa-dulap din camera din faţă.

Şi cum în luna lui august căldura-i mare, să nu lipsească apa ţinută în ulcior de Oboga sau Hurez, pus la umbra snopilor. Prin Oltenia pe vremuri se bea şi poşircă, vândută din butoaie chiar de poşircari. Poşirca era un fel de oţet din vin sau din fructe, diluat cu apă. Bun să taie greaţa pe căldură!

Toate erau gândite ca viaţa să nu lase trecerile să apese greu peste sufletul omului. Grija pentru trup şi grija pentru suflet dădeau „arşiţa” dragostelor nemărturisite.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Circovul lui Sf. Ilie al din urmă Ilie – Pălie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2018, 05:00

Circovii lui Sântilie sunt trei şi Ilie Pălie este cel din urmă. Legendele îl desemnează pe Ilie Pălie fie fratele Sfântul Ilie, fie vizitiul său. Cert este că apar împreună şi când fulgeră se crede că taie cu sabia Sfântul Ilie, iar când tună, Ilie Pălie „arde” cu tunul. Arde-i una! se spune în popor, în sensul de loveşte-l o dată! Aşa îi loveşte Ilie Pălie pe draci, iar Sf. Ilie îi fulgeră de-i omoară. Din tunet nu mori, dar din fulgerătură da!

(varianta audio a rubricii)

Chiar dacă se acceptă statutul de frate al Sfântului Ilie, Ilie-Pălie nu este sfânt.

Ziua lui Pălie aminteşte de arşiţă şi vegetaţie „pălită”, care se va usca, aducând astfel pagubă ţăranului. Tot ce-i atins de arşiţă se păleşte. Şi omului, când e stăpânit de supărare (îi arde sufletul de necaz), i se păleşte chipul. Se mai spune: a pălit de invidie. Unii se tuciuresc de invidie, aşa-i de aprins „focul” răutăţilor în sufletul lor!

Copiii spun un recitativ la adresa celor ce au ca nume de botez Ilie:

Ilie-Pălie,

Gaură pustie,

Ceapă degerată,

Gură căscată.[1]

Ilie Pălie şi Sfântul Ilie au trecut cu carul lor prin apă, prin mare, iar Dumnezeu le-a făcut drum şi nu s-au înecat, iar Sfântul Ilie a aruncat cojocul său peste care a trecut carul. De aceea cojocarii îl cinstesc în această zi.

Iar Sfântul Ilie şi cu acest Circov din urmă îi aleargă pe draci ca să-i piardă. Practica e reperabilă şi la femeile bătrâne care, atunci când nu vor să mai vadă sau să audă de cineva, nu-i rostesc numele. Fără nume eşti nimeni.

Dracului i s-au atribuit alte nume: cuvinte, locuţiuni, expresii sinonime cu drac, în formă rimată şi ritmată:

Avestiţa, Cel-din-lac,

Tartorul, Luţifer, Drac

Satan, Demon, Ucigaşul

Benga, Necurat, Vrăjmaşul

Diavolul şi Nichipercea,

Belzebut, Spiriduş, Stercea,

Cornea, Naiba, Nighinuţă,

Nen-so, Sotea, Aghiuţă,

Asmondeu şi Iaca-cine,

Al ce stă în mărăcine,

Ucigă-l-crucea-cu- moaca

Trăsnetul, ucigă-l toaca.[2]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Ed. Saeculum, I. O., 1997, p. 135.

[2] Barbu Lăzărescu, Cu privire la folclor, fascicola a II-a, Bucureşti, f. O, p. 8.