Mai mulți de elevi de gimnaziu învaţă, zilele acestea, ce înseamnă meseria de ranger și ghid turistic. Este vorba despre 28 de elevi care participă la tabără de patru zile la drumeții, concursuri, foc de tabără și multe surprize.
În programul taberei sunt cuprinse și acţiuni precum orientarea pe teren, abilități de cățărare, pregătirea drumețiilor la munte, dar vor şi învăţa despre viețuitoarele din zona Munților Țarcu. Potrivit responsabilei de proiect din cadrul Asociației Altitudine-Filiala Banat, Loredana Ștefănuț, citată de portalul Expresdebanat, spune că elevii provin de la şcolile din comunităţile aflate în preajma Munţilor Ţarcu: Teregova, Armeniş, Vârciorova, Măru, Zăvoi, şi Rusca Montană.
Participarea elevilor în tabără și la toate activitățile este gratuită. Cea de-a șasea ediție a acţiunii are loc, din nou, la Poiana Mărului.
În perioada 8 – 12 iulie 2017 Asociația Altitudine Filiala Banat organizează a șasea ediție a taberei Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu în Poiana Mărului, la ospitaliera pensiune Vilador. Sunt așteptați 28 de elevi de gimnaziu din şcolile din comunităţile din preajma Munţilor Ţarcu: Teregova, Armeniş, Vârciorova, Măru, Zăvoi, şi Rusca Montană.
Elevii vor învăța despre natură prin drumeții pe traseele ce pornesc din Poiana Mărului, vor învăța despre viețuitoarele din zona Munților Țarcu prin jocuri pregătite de către voluntari și prezentări susținute de către biologii care participă la activități. Orientarea pe teren, abilități de cățărare, pregătirea drumețiilor la munte vor fi exersate în cadrul atelierelor din tabără. De asemenea elevii vor face mici exerciții de comunicare, ei vor deveni Rangeri Juniori ai Munților Țarcu și ghizi pentru zona naturală protejată. Prin aceste activități elevii vor înțelege beneficiile lucrului în echipă, vor fi educați în spiritul aprecierii valorilor naturale de lângă localitățile în care trăiesc și vor învăța despre dezvoltare durabilă. Participarea elevilor în tabără și la toate activitațile este gratuită, proiectul ”Ranger Junior in Situl Natura 2000 Munții Țarcu” fiind finanțat de Fundația Pentru Parteneriat și MOL România.
Elevii selectați pentru participarea în tabără s-au remarcat în cadrul activităților din cadrul proiectului avute în școli în perioada aprilie-iunie 2017: lecţii despre natură, ateliere de creativitate, concursul ”Să cunoaştem mai bine lumea în care trăim”, excursii și Ziua Munților Țarcu.
Partenerii implicaţi în implementarea proiectului „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu” sunt: Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Primaria Caransebeș, Asociaţia Bio-Team, Clubul de turism Concordia, Clubul sportiv Tibiscus, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin şi şcoli din localităţile Teregova, Vârciorova, Armeniş, Zăvoi, Măru, Rusca Montană, Borlova și Turnu Ruieni.
Asociaţia Altitudine Filiala Banat derulează din 2011 ani programe şi tabere de tip ranger junior în zona Munţilor Ţarcu, participând împreună cu Rangerii Juniori la taberele internaționale derulate de Federația Europarc. Anul acesta o echipă de 2 rangeri juniori din Teregova și Măru însoțiți de un voluntar al Asociației Altitudine Filiala Banat vor reprezenta Situl Natura 2000 Munții Țarcu la tabăra internațională din Habkern, Elveția.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.