O școală de lângă Timișoara, transformată de elevi într-o adevărată pictură
Publicat de adinaiftime, 22 iunie 2017, 20:00
Mai mulţi elevi ai şcolii din Sânmihaiu Român, alături de elevi ai liceului Ion Mincu din Timişoara au reuşit să transforme şcoala din localitatea vecină Timişoarei într-o adevărată pictură.
Clădirea este acum o atracţie pentru toţi cei care trec prin Sânmihaiu Român, dar şi un motiv de mândrie pentru localnici, care, spune directorul instituţiei, Claudiu Crepcea, au descoperit arta prin acest proiect.
“Este o pictură care a stârnit reacții pozitive. Dacă în urmă cu șase ani de zile, în 2011, reacțiile au fost, să zicem, de reținere, și, chiar dacă le-a încântat ochiul, nu au vrut să fie foarte deschiși, în momentul de față se opresc foarte multe mașini în fața școlii, fac poze, sunt foarte încântați de ce se întâmplă. Este pata de culoare a comunității”, spune Claudiu Crepcea.
Proiectul a fost iniţiat în 2011 de Asociaţia Art-dendum. Atunci şcoala din Sânmihaiu Român a fost pictată de elevi ai Liceului de arte plastic din Timisoara. Directorul Claudiu Crepcea a declarat că pe viitor intenţionează să mobilizeze copiii pentru a realiza picturi murale şi pe faţadele şcolilor din Utvin şi Sânmihaiu German.