Patru oameni au fost ucişi în nordul Californiei şi cel puţin 10 au fost răniţi de un bărbat care a deschis focul în mai multe locuri, inclusiv lângă o şcoală primară.
Potrivit Reuters, printre răniţi sunt şi doi copii. Poliţia, care l-a împuşcat mortal pe atacator a descoperit o armă semi-automată şi două pistoale.
În Statele Unite au avut loc mai multe atacuri armate în ultima vreme. 25 de persoane au fost ucise luna aceasta într-o biserică din Texas, iar în octombrie cel puţin 58 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un atac în Las Vegas.
UPDATE ORA 23.55 Agresiunea cu cuțit comisă vineri seară în centrul Bruxellesului contra a doi militari este considerată ca un „atac terorist”, a precizat Parchetul federal belgian pentru AFP.
„Considerăm că este vorba despre un atac terorist”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului.
ORA 22.49 Belgia: Un individ a fost împușcat după ce a agresat doi militari în centrul Bruxellesului.
Atacatorul, asupra căruia soldații au deschis focul cu armele din dotare, „a decedat”, a adăugat eaUn individ a atacat un soldat cu un cuțit, vineri seară, în centrul Bruxellesului, înainte de a fi „neutralizat” de militari aflați la fața locului, un informat autoritățile belgiene.
„A avut loc un atac asupra unui militar la Bruxelles”, a declarat pentru AFP poliția federală, adăugând că „militari prezenți la fața locului au ripostat”. Atacatorul era înarmat cu un cuțit, a precizat Parchetul federal belgian, însărcinat cu acest dosar.
O patrulă de „militari a neutralizat un individ”, a informat la rândul său Centrul belgian de criză pe contul său de Twitter, în timp ce mass-media au anunțat că el a fost „grav rănit”. Agresorul nu era cunoscut pentru acte de terorism.
Potrivit agenției de presă Belga, bărbatul, în vârstă de „vreo 30 de ani”, a fost transportat la spital. El ar fi rănit doi militari, potrivit Belga, unul la față și altul la mână.
Agresorul a strigat „Allah Akbar”, potrivit primarului orașului Bruxelles, Philippe Close. O sursă din cadrul poliției a afirmat pentru cotidianul lesoir.be că este vorba despre un somalez.
„Întreg sprijinul nostru pentru militarii noștri”, a scris pe Twitter premierul belgian, Charles Michel. „Serviciile noastre de securitate rămân în expectativă. Urmărim situația îndeaproape” cu Centrul de criză, a adăugat el.
Bărbatul care a deschis focul asupra a doi jurnaliști de televiziune miercuri în statul american Virginia și i-a ucis a fost declarat mort la spital, a anunțat Washington Post citând poliția, informează Agerpres.
Inițial, postul local WDBJ7, unde erau angajați cei doi jurnaliști, și alte media au anunțat că suspectul a murit, revenind apoi cu precizarea că bărbatul este grav rănit.
Suspectul a fost identificat drept Vester Flanagan, 41 de ani, iar, potrivit autorităților, ar fi vorba despre un fost reporter al postului WDBJ7, concediat în urmă cu doi ani.
Atacatorul a fugit cu o mașină, dar a fost oprit de poliție după o urmărire pe autostrada 66 și s-a împușcat, au declarat oficiali pentru CNN.
După uciderea celor doi jurnaliști, cineva a postat pe un cont de Twitter și unul de Facebook imagini video ce păreau filmate chiar de atacator. Una din înregistrări arăta clar o armă în timp ce persoana care filma se apropia de reporteră.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.