Mobila pictată la Sibiu în Transilvania a ajuns în toată lumea
Publicat de Dan Boanţă, 23 februarie 2019, 12:46
Inginer de profesie, Mircea Ungurean şi iubita lui, pictoriţa Oana Cerbu, au pus pe picioare o afacere de familie cu piese superbe de mobilier, pictate manual, care au cucerit imediat clienţi din toată lumea.
Bucătărie din mobilă pictată. Foto: Mobila Pictată Mircea Ungurean (Facebook)
Ideea i-a venit în 1996 atunci când Mircea Ungurean a văzut, la Braşov, un atelier de mobilă al unei doamne de origine maghiară, care picta piesele cu motive tradiţionale ungureşti.
„Atunci m-am gândit să încerc să continui tradiţia veche a mobilierului pictat săsesc, pentru că bunica mea era săsoaică. Până să mă apuc, au trecut şapte ani, şi în 2003 practic am început afacerea. Am dat anunţ în ziar şi, cu ocazia asta, am cunoscut-o pe Oana, cu care colaborez de atunci, şi am transformat treaba asta într-o afacere de familie. Avem cinci tâmplari la atelierul de tâmplărie şi trei persoane la pictură“, a povestit Mircea Ungurean pentru transilvaniabusiness.ro.
Cei doi artizani s-au documentat și au citit mult despre mobilierul tradiţional săsesc. Au vizitat Muzeul Astra din Sibiu, au studiat piesele de patrimoniu din depozitele muzeului și au făcut excursii de documentare în satele transilvănene.
Piesele lor de mobilier sunt împodobite cu flori stilizate, tradiționale din Transilvania. Specialiștii din atelier fac mobilă la scară normală (paturi, noptiere, comode, dulapuri, mobilă de bucătărie, uşi pictate, scaune, băncuţe, cuiere, birouri, cufere, scăunele pentru copii), dar și mici obiecte de decor, ceasuri, cutii de bijuterii sau ustensile de bucătărie.
Bucătărie din mobilă pictată. Foto: Mobila Pictată Mircea Ungurean (Facebook)
Designul, culorile şi simbolurile mobilei pictate i-au fascinat pe străini, astfel că Mircea Ungurean şi Oana Cerbu au clienţi din toată lumea. Mobilierul pictat la Cisnădioara a ajuns în Japonia, Pakistan, India, Australia, Israel, Danemarca, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, SUA şi în Canada.
O cofetărie de la Versailles, un magazin alimentar de produse naturale de lângă München, şi un cabinet medical la Luxemburg, mobilate în stil săsesc, se numără printre proiectele lor.
Preţurile diferă de la un produs la altul. De exemplu, un scaun lucrat şi pictat în atelierul de la Cisnădioara costă între 450 şi 550 de lei, noptierele, 600 de lei, dulapurile, 2.600 de lei, paturile, 2.000 de lei, iar comodele nu mai mult de 1.600 de lei.
Firma celor doi antreprenori are o cifră de afaceri de 50.000 de euro pe an, cu un profit de aproximativ 25 la sută.