Ascultă Radio România Regional Live

atestare documentara

830 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Sibiu!

830 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Sibiu!
Foto: Sursa foto: Agerpres/AP Photo/Virginia Mayo

Publicat de Andra Radu, 20 decembrie 2021, 14:44

Astăzi se împlinesc 830 de ani de când, printr-un document emis de Papa Celestin al III-lea, se menţiona prima atestare documentară a cetăţii Sibiului, sub numele de „Cibinum”. Prima atestare documentară în limba germană, Hermannstadt, datează din anul 1223.

„830 de ani se împlinesc astăzi de la prima atestare documentară a oraşului Sibiu. De-a lungul istoriei, oraşul s-a dovedit a fi locul unde temerarii vremurilor au deschis primul spital, prima farmacie, s-a înfiinţat prima monetărie din Transilvania, a fost documentată prima şcoală de pe teritoriul actual al României, primul orologiu instalat în turn în ţara noastră, dar şi primul muzeu din ţară.

Azi, Sibiul este unul dintre cele mai importante oraşe din România, este o veritabilă capitală culturală care prin tradiţia conservată şi prin istoricul deosebit îi cucereşte pe cei care îl vizitează, este gazda unor evenimente unice care i-au adus recunoaşterea întregii lumi, dar şi un oraş al viitorului, care a progresat constant atât din punct de vedere economic, academic sau social. La ceas aniversar, îmi doresc pentru Sibiu să fie preţuit de cei pentru care este – acasă, să fie mereu locul de început pentru cele mai frumoase proiecte! La mulţi ani Sibiu şi sibieni!”, a transmis Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean, pe Facebook.

Sursa foto: Primăria Municipiului Sibiu/facebook

De asemenea, primarului Astrid Fodor a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 830 de ani de la prima atestare documentară a Sibiulu: „830 de ani de istorie, cu reușite și premiere, dar și cu perioade dificile care ne-au încercat și ne-au întărit! Sute de ani în care Sibiul a strălucit prin oamenii săi și prin ceea ce a realizat.

Cred că Sibiul este special tocmai pentru faptul că istoria sa nu și-o păstrează doar ca un trecut de poveste, ci o aduce mereu în prezent. A integrat-o complet în viața sa cotidiană, căutând inspirație și bază pentru ceea ce clădește în prezent. Clădirile valoroase, pline de sute de ani de istorie sunt și astăzi vii, martori ai faptului că am știut să ne păstrăm patrimoniul și să îl punem în valoare.

Sibiul cultural de astăzi își are rădăcinile adânci în oamenii de excepție ai trecutului unui oraș care a înțeles că prin cultură și educație o comunitate se dezvoltă mai frumos și mai sustenabil. De aceea, consider că Sibiul sărbătorește în 20 decembrie atât secolele de istorie care l-au format și i-au fost exemplu bun, dar și prezentul, suma a ceea ce am acumulat și a tot ceea ce orașul continuă să creeze. La mulți ani, Sibiu!”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Descopera orasul lui Brancusi!

Descopera orasul lui Brancusi!

Publicat de Mihaela Costache, 11 august 2015, 16:40

coloana-wwOrașul Târgu Jiu este cunoscut datorită operelor marelui sculptorul Constantin Brâncuși. Numele orașului provine de la râul Jiu, cel care străbate orașul de la nord la sud, iar în timpul dacilor era un sat care le oferea protecție locuitorilor săi împotriva unor eventuali năvălitori, datorită poziției sale geografice.

După ce romanii au cucerit Dacia, orașul Târgu Jiu a devenit un masa-taceriiimportant centru comercial, făcând legătura între Transilvania, Drobeta Turnu-Severin și Dunăre. Despre oraș se vorbește pentru prima dată în anul 1406, când Mircea cel Bătrân îl numeste Jiul într-o scriere adresată Mănăstirii Tismana.

Dupa ce în același secol se vorbește despre el ca despre un târg, în secolul al XVII-lea domnitorul Radu Mihnea îl atestă ca o organizare municipală. În același secol devine reședință de județ a Gorjului și, în același timp, aici are loc lupta dintre Matei Basarab și Leon Vodă Tomșa.

Poarta_Sarutului-webLa sfârșitul secolului al XVIII-lea, respectiv începutul secolului al XIX-lea, orasul cade prada turcilor, care îl jefuiesc. Pe lângă operele lui Brâncuși, orașul mai are câteva obiective turistice importante cum ar fi Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Biserica ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, casa și biserica lui Cornea Brăiloiu sau Casa Gănescu, informeaza corespondentul Radio Oltenia Craiova din judetul Gorj, Razvan Stoichitoiu.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Anul acesta Bucureştiul marchează 555 de ani de atestare documentară

Anul acesta Bucureştiul marchează 555 de ani de atestare documentară

Publicat de Stefania Grigore, 12 septembrie 2014, 10:38

monument-bucuresti555Din 18 până pe 21 septembrie vor fi organizate concerte, spectacole de teatru, parade ale costumelor de epocă şi un spectacol multimedia.
Locurile care vor găzdui evenimentele sunt Piaţa Constituţiei, Piaţa Universităţii, Parcul Cişmigiu şi Centrul Istoric.

Pe 18 septembrie va fi inaugurat Hanul Gabroveni, monument istoric consolidat si reabilitat, care va deveni noul centru cultural al Capitalei.
De Zilele Bucureştiului, hanul îşi va deschide porţile pentru vizitatori.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște