Iniţiativa cetăţenească europeană
Publicat de Camelia Teodosiu, 13 iunie 2019, 11:38
Cetăţenii UE dispun de un instrument care le permite să participe la conturarea politicii UE. Instituită prin Tratatul de la Lisabona, iniţiativa cetăţenească europeană permite unui număr de un milion de cetăţeni din cel puţin un sfert din statele membre ale UE să solicite Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative în domenii care se încadrează în sfera sa de competenţe. Organizatorii unei iniţiative cetăţeneşti (care trebuie să constituie un comitet de cetăţeni format din cel puţin 7 cetăţeni ai UE care îşi au reşedinţa în cel puţin 7 state membre diferite) vor avea la dispoziţie un an pentru a câştiga sprijinul necesar. Semnăturile strânse trebuie autentificate de autorităţile competente din fiecare stat membru. Organizatorii inițiativelor care au succes vor participa la o audiere organizată de Parlamentul European. Comisia va avea la dispoziție 3 luni pentru a examina inițiativa și a decide cum acționează.
Procedura
Adună un milion de semnături și cere UE o nouă lege – orice cetăţean al UE o poate face. Pare dificil? Nu este. Introducerea unei iniţiative se poate face foarte ușor, trebuie doar să urmezi aceşti şapte paşi.
Nu uita – iniţiativa trebuie să vizeze un subiect legat de UE, care să intre în sfera de competenţă a Comisiei Europene. Aşadar, iniţiativa nu poate să vizeze, de exemplu, o modificare a tratatelor UE și nu poate avea un caracter abuziv, frivol sau ofensator.
Nu eşti sigur dacă propunerea se înscrie în domeniile de activitate ale Comisiei? Nu-ţi face griji! Comisia te va informa înainte să începi strângerea semnăturilor.
Pasul #1- Formează un comitet al cetăţenilor!
Este nevoie de cel puţin şapte persoane din şapte ţări diferite.
De reţinut că membrii comitetului trebuie să fie cetăţeni comunitari cu vârsta de cel puţin 18 ani (16 ani în Austria). Acest număr minim nu poate să includă membri ai Parlamentului European.
Un comitet nu poate fi constituit de o organizaţie, dar acestea pot susţine cauza ta. Vrei să afli mai multe? – Consultă regulamentul (articolul 8).
Pasul #2 – Înregistrează iniţiativa!
Aşteaptă apoi unda verde din partea Comisiei Europene.
Poţi înregistra iniţiativa în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE Mai întâi, adună câteva informaţii de bază: titlul iniţiativei, un scurt rezumat al temei abordate, o trimitere la tratatele UE, datele de contact ale comitetului cetăţenilor.
Comisia Europeană îţi va răspunde în termen de două luni pentru a te informa dacă iniţiativa îndeplineşte condiţiile de bază pentru a se putea merge mai departe. Iniţiativa ta va fi publicată în registrul online.
Vrei să afli mai multe? – Consultă regulamentul (articolul 10)
Pasul #3 – Începe să aduni semnături.
Le poţi strânge pe hârtie și online. Comisia Europeană va pune la dispoziţie gratuit programe informatice cu sursă deschisă (open source) pentru culegerea de semnături online.
Nu uita – datele pe care trebuie să le culegi odată cu semnăturile (nume, adresă, naţionalitate) pot varia de la un stat UE la altul.
Verifică cerinţele de la nivel naţional!
Nu este suficient să aduni semnături într-o singură ţară. Ai nevoie de semnatari care să provină din cel puţin un sfert din ţările UE. Cum în prezent există 28 de state membre, trebuie să aduni semnături din cel puţin şapte.
Trebuie să obţii un număr minim de semnături în fiecare ţară. Aşadar, puţină matematică… Iată formula:
se înmulţeşte numărul eurodeputaţilor aleşi din fiecare ţară cu 750. ( la pagina 10 din regulament).
Pasul #4 – Ai strâns un milion de semnături!Felicitări!
Trimite semnăturile fiecăreia dintre ţările UE în cauză. Acestea trebuie să verifice validitatea lor. Vei primi un certificat din partea fiecărui stat membru.
Vrei să afli mai multe? – Consultă regulamentul (articolul 18)
Pasul #5 – S-a încheiat verificarea? Este totul în ordine? Trimite semnăturile Comisiei Europene.
Va trebui să oferi informaţii despre orice sprijin sau finanţare de care beneficiază iniţiativa ta. Comisia Europeană va publica toate aceste informaţii pe site-ul său de internet.
Vrei să afli mai multe? – Consultă regulamentul (articolul 19)
Pasul #6 – Cuvântul îţi aparţine!
Vei prezenta iniţiativa ta Comisiei Europene şi, în cadrul unei audieri publice, în Parlamentul European.
Mai multe despre audierile publice din Parlament.
Pasul #7 – Misiune îndeplinită!
Comisia Europeană te va informa asupra etapelor următoare și asupra acţiunii pe care intenţionează să o întreprindă. Aceasta va asigura transparenţa procesului. Toate informaţiile cu privire la iniţiativă vor fi făcute publice. Comisia Europeană poate să propună o nouă lege şi să o trimită Parlamentului European şi Consiliului spre aprobare.