„Caleidoscopul sufletului feminin”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 mai 2018, 08:56 / actualizat: 22 mai 2018, 8:33
Catedra de limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin şi Departamentul de Litere al Universităţii „Emanuel” din Oradea, în colaborare cu Autoconducerea Naţionalităţii Române din Seghedin şi Institutul Cultural Român Budapesta – filiala Seghedin a organizat recent conferinţa internaţională interdisciplinară „Caleidoscopul sufletului feminin”. Evenimentul s-a desfășurat pentru a treia oară consecutiv, primele două ediţii având loc la Oradea. Au fost prezenţi profesori, cercetători, muzeografi din trei ţări, România, Serbia și Ungaria, dar au onorat cu prezenţa și consulul general al României la Seghedin, Daniel Banu și consulul Cristian Daniel, tot din Seghedin. Au prezentat lucrări de specialitate, invitaţi din Vârșeţ (Serbia), Timișoara, Oradea, Zalău, Brașov (România), Jula și Seghedin (Ungaria).
Evenimentul a fost un cadru pentru prezentarea rezultatelor unor cercetări şi exegeze întreprinse cu metodele specifice diferitelor ştiinţe umaniste (istorie şi critică literară, teologie, etnologie, sociologie, psihologie și jurnalism) asupra condiţiei femeii. Motivaţia iniţierii conferinţei vine din dorinţa evidenţierii valorilor culturale pe care le generează sufletul feminin.
De ce „Caleidoscopul sufletului feminin” – ne explică dr. Mihaela Bucin, șefa catedrei de limba și literatura română a Universităţii din Seghedin.
PC – Mihaela Bucin
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA, Emisiunile în limba română
Foto: ICR Budapesta și Iulia Kaupert